O jurnalistă din China, care a transmis mai multe reportaje din Wuhan, la începututl pandemiei de COVID-19, a fost condamnată la patru ani de închisoare.
Zhang Zhan, fostă avocată în vârstă de 37 de ani, a fost acuzată de „provocarea de probleme și certuri”, iar condamnarea a fost pronunțată de un tribunal din Shanghai.
Unul dintre avocații care o reprezintă a subliniat că jurnalista a fost acuzată, de fapt, că a difuzat informații false pe internet.
„Zhang Zhan părea foarte abătură când a fost anunțată sentința”, a declarat avocatului ei Ren Quanniu.
Potrivit amp.dw.com, Zhang a criticat gestionarea inițială a focarului din Wuhan de către guvernul chinez, scriind că autoritățile „nu au dat oamenilor suficiente informații, apoi au închis pur și simplu orașul”.
Aceasta se afla în greva foamei din iunie şi a fost hrănită cu forţa cu ajutorul unui tub nazal, potrivit avocaţilor săi.
„Ea a spus, când am vizitat-o [săptămâna trecută] că dacă îi dau o sentință grea, va refuza să mănânce până la sfârșit. Ea crede că va muri în închisoare”, a spus Ren Quanniu înainte de proces.
Un alt avocat, Zhang Keke, care a vizitat-o în ziua de Crăciun, a scris pe rețelele de socializare că starea ei de sănătate se înrăutățește pe zi ce trece.
„E ţinută sub supraveghere 24 din 24. (…) Se simte epuizată psihic, ca şi cum fiecare zi este un chin pentru ea”, a precizat acesta.
Sursa citată menționează că alți trei jurnaliști care au publicat informații despre Wuhan – Chen Qiushi, Fang Bin și Li Zehua – au dispărut, în mod miesterios, în februarie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe