Newsflash
Internaționale

Grecia: persoanele nevaccinate nu vor mai fi testate gratuit

de L. Budin - aug. 24 2021
Grecia: persoanele nevaccinate nu vor mai fi testate gratuit

Grecia anunță că va renunţa la testarea gratuită anti-COVID a persoanelor nevaccinate, ca să încurajeze inocularea și să prevină creșterea infectărilor cu varianta Delta a coronavirusului.

Noile măsuri, care vor intra în vigoare pe 13 septembrie, nu îi forţează pe rezidenţii eleni să se vaccineze, dar vor pune capăt testării gratuite a populaţiei şi le vor obliga pe persoanele nevaccinate să se testeze o dată sau de două ori pe săptămână, în funcţie de profesiile lor, informează Reuters, preluată de Agerpres.

test-covid

Costul testelor rapide, stabilit la 10 euro, reprezintă o sumă destul de mare pentru mulţi dintre locuitorii acestei ţări, în care salariul mediu este de 1.161 de euro pe lună.

Autorităţile de la Atena au anunţat că 6 milioane de persoane din totalul de 9 milioane de locuitori ai Greciei au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID. Ar fi însă nevoie de încă 1 milion de persoane vaccinate, pentru a se asigura imunitatea de grup.

Spre deosebire de toamna anului trecut, în această toamnă oricine poate să se vaccineze. Vrem să trăim, sau să jucăm ruleta rusească cu noul coronavirus?”, a spus ministrul grec al Sănătăţii, Vassilis Kikilias. 

Testarea gratuită va continua pentru persoanele vaccinate, a mai arătat ministrul.

Aceste măsuri nu sunt punitive. Ele reprezintă datoria noastră faţă de toţi aceia care au trăit cu mare grijă cele 18 luni de pandemie, faţă de cei care şi-au pierdut magazinele, locurile de muncă, care au trebuit să lucreze de acasă pentru a se proteja”, a precizat ministrul elen.

Aproximativ 53% din populaţia Greciei a fost vaccinată cu schemă completă împotriva COVID-19. Autorităţile centrale speră să crească acest procent la 70%, până la sfârşitul toamnei.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe