Newsflash
Internaționale

Crește numărul supravieţuitorilor de cancer

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - sept. 30 2022
Crește numărul supravieţuitorilor de cancer

Conform unui raport recent al Asociaţiei Americane pentru Cercetare în domeniul Cancerului, numărul supravieţuitorilor după un diagnostic de cancer este în creștere.

Până în ianuarie a.c. au fost raportaţi 18 milioane de supravieţuitori ai cancerului în Statele Unite, număr care este așteptat să crească la 26 de milioane până în 2040. Pentru toate cancerele, supravieţuirea la cinci ani a crescut de la 49% în anii 1970 până la 70% pentru anii 2011-2017, conform celor mai recente date disponibile. Per total, rata deceselor prin cancer, ajustată la vârstă, continuă să scadă, cu o reducere între 1991 și 2019 care ar echivala cu aproximativ 3,5 milioane de decese evitate.

Aceste schimbări sunt urmarea scăderii ratei fumatului și îmbunătăţirii detecţiei și tratării cancerelor, conform raportului din 2022 întocmit de Asociaţia Americană de Cercetare în Cancer, recent dat publicităţii. Președinta asociaţiei, dr. Lisa Coussens, a declarat că parte din merit îl au investiţiile în cercetare – atât pentru dezvoltarea de noi terapii, cât și pentru a înţelege mai bine aceste boli.

Terapiile ţintite, imunoterapia și alte metode terapeutice acum disponibile în practica clinică au fost descoperite prin metode de cercetare fundamentală. Investiţiile în cercetarea legată de bolile oncologice și susţinerea educaţiei știinţifice la toate nivelurile sunt absolut esenţiale pentru a continua aceste progrese și valuri de descoperiri, a mai spus dr. Lisa Coussens.

Terapii noi și accesibilitate

În perioada 31 iulie - 1 august a.c., Agenţia Americană pentru Controlul Alimentelor și Medicamentelor a aprobat opt medicamente noi pentru terapia oncologică, a extins utilizarea altor zece pentru administrare în noi tipuri de cancer și a aprobat noi agenţi pentru diag­nosticul imagistic. Președintele Joe Biden a reluat iniţiativa Cancer Moonshot pentru a putea susţine cercetarea în acest domeniu în SUA.

Scopul acestei iniţiative este de a reduce la jumătate rata de deces prin cancere în SUA în următorii 25 de ani și de a crește calitatea vieţii persoanelor cu cancer și a supravieţuitorilor de cancer. Se speră că acest demers va fi o pârghie importantă de îmbunătăţire a strategiilor de prevenţie a cancerului, prin creșterea prezentărilor la medic pentru screening și detecţie primară, strategiilor de creștere a accesului la terapii pentru cancer și la îngrijiri medicale și de dezvoltare a unor noi tratamente curative pentru acești pacienţi.

Numărul cazurilor noi de cancer diagnosticate anual în SUA va crește cel mai probabil la aproape 2,4 milioane până în 2040. Aproximativ 40% dintre cazurile de cancer din SUA sunt consecinţa unor factori de risc prevenibili, precum fumatul, consumul de alcool, o dietă nesănătoasă, sedentarismul, obezitatea. Accesul deficitar la îngrijiri medicale este în continuare o problemă pentru anumite comunităţi.

De asemenea, pandemia de COVID-19 a afectat semnificativ îngrijirile medicale acordate pacienţilor oncologici, peste 10 milioane de investigaţii de screening pentru cancerul de sân, colorectal și cancerul prostatic fiind ratate în 2020.

 

 


Notă autor:

https://edition.cnn.com/2022/09/21/health/cancer-deaths-decline-research-report/index.html

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe