Newsflash
Internaționale

Ceasul Apocalipsei arată că mai sunt doar 90 de secunde până la miezul nopţii

de L. Budin - ian. 26 2023
Ceasul Apocalipsei arată că mai sunt doar 90 de secunde până la miezul nopţii

În contextul pericolului nuclear actual, specialiştii în fizică atomică au setat ceasul simbolic al sfârşitului lumii, la 90 de secunde de miezul nopţii, cu 10 secunde mai aproape decât anul trecut.

Ceasul simbolic al Apocalipsei a fost înfiinţat în 1947 de experţi ai organizaţiei The Bulletin Of The Atomic Scientists. Ei lucrau la celebrul Proiect Manhattan, în cadrul căruia a fost construită prima bombă atomică din istorie. Au ales acest simbol pentru a arăta cât de aproape se află întreaga omenire de un război nuclear.

ceasul-apocalipsei

Prima oară ceasul a fost fixat la ora 23:53:00 şi apoi, în fiecare an, a fost dat înainte sau înapoi în funcţie de ameninţările cu care s-a confruntat omenirea, informează dpa, Reuters și Agerpres.

Din 2020 şi până în acest an, ceasul arăta că mai sunt 100 de secunde până la miezul nopţii.

În 2023, ceasul a fost dat înainte - un avertisment că ameninţarea războiului nuclear este mai aproape, în contextul conflictului din Ucraina.

Anunţul făcut la Washington arată că nivelul perceput al ameninţării este acum mai sever decât era anul trecut. Cercetătorii organizaţiei The Bulletin Of The Atomic Scientists, care au grijă de ceas, invocă „pericolul fără precedent” pe care îl aduce războiul ruso-ucrainean.

Aşa cum a avertizat secretarul general al ONU în luna august a anului trecut, lumea a intrat într-o perioadă a pericolului nuclear similară celei din anii de apogeu ai Războiului Rece”, a declarat Rachel Bronson, directorul executiv al organizaţiei cu sediul la Chicago.

Nu există o cale clară pentru a obţine o pace care să descurajeze agresiuni viitoare, deasupra cărora planează amenințarea nucleară.

Guvernul SUA, aliaţii săi din NATO şi Ucraina dispun de o multitudine de canale pentru dialog. Le cerem liderilor să exploreze toate aceste canale la capacitatea lor maximă”, a adăugat Rachel Bronson, referitor la conflictul dintre Rusia şi Ucraina.

„Am dat ceasul înainte, cel mai aproape de miezul nopţii” din istoria sa, a mai spus ea, precizând că aşa-numitul „Doomsday Clock” indică acum ora 23:58:30.

Într-un comunicat, oamenii de ştiinţă din cadrul organizaţiei The Bulletin Of The Atomic Scientists susţin că invazia rusă în Ucraina „a ridicat întrebări profunde despre modul în care statele interacţionează, ducând la erodarea normelor de conduită internaţionale care se află la baza succesului răspunsurilor la o varietate de riscuri globale”.

Ameninţările puţin voalate ale Rusiei cu privire la folosirea armelor nucleare reamintesc lumii că escaladarea conflictului - accidentală, cu intenţie sau dintr-un calcul greşit - reprezintă un risc teribil. Posibilitatea ca acest conflict să le scape tuturor de sub control rămâne foarte ridicată”, se mai arată în comunicat.

Oamenii de ştiinţă şi-au exprimat îngrijorarea şi cu privire la faptul că Beijingul şi-a extins capacităţile nucleare, precum şi cu privire la testele cu rachete cu rază lungă de acţiune şi intermediare desfăşurate de Coreea de Nord.

Ei au avertizat şi că SUA, Rusia şi China „au în desfăşurare programe de modernizare a armelor nucleare, creând premisele pentru o nouă şi periculoasă competiţie nucleară”.

ceasul apocalipsei, setat inainte, specialisti in fizica atomica, pericol nuclear, invazia din ucraina

Centrul istoric al Odesei, inclus pe lista Patrimoniului mondial în pericol

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe