Newsflash
Internaționale

Ce este „diabetul de tip 4” și cum se manifestă

de Florentina Ionescu - sept. 6 2021
Ce este „diabetul de tip 4” și cum se manifestă

Un studiu realizat în anul 2015 a indicat faptul că diabetul ar putea fi subdiagnosticat la adulții vârstnici care nu sunt nici supraponderali, nici obezi. Deși acest termen nu este o clasificare oficială, cercetătorii îl numesc „diabet de tip 4”.

Potrivit Healthline.com, diabetul de tip 4 nu este o boală autoimună, așa cum este diabetul de tip 1, și nu este asociat cu greutatea pacientului, așa cum este diabetul de tip 2. În schimb, potrivit sursei citate, acest potențial nou tip de diabet ar putea fi asociat cu procesul de îmbătrânire. Cercetările referitoare la diabetul de tip 4 sunt în desfășurare, dar oamenii de știință au descoperit deja unele corelații. 

diabetul de tip 4

Recent, anumiți cercetători au adus în discuție noi tipuri de diabet. Unii oameni de știință au sugerat chiar că ar putea să existe două tipuri noi de diabet. Acestea nu sunt încă tipuri oficiale ale acestei boli și nu sunt diagnosticuri oficiale, dar lucrurile ar putea să se schimbe în viitor, pe măsură ce vor fi disponibile noi informații.

Diabetul de tip 3

Acest termen, „diabet de tip 3”, este folosit pentru a explica teoria cum că rezistența la insulină ar putea cauza boala Alzheimer, o formă de demență. Un review din 2018 a arătat că persoanele cu diabet de tip 2 au o predispoziție mai mare de a dezvolta boala Alzheimer.

Diabetul de tip 4

Acesta este termenul propus pentru diabetul cauzat de rezistența la insulină în cazul persoanelor vârstnice care nu trebuie să fie neapărat supraponderale sau obeze. Un studiu din anul 2015, făcut pe șoareci, a sugerat că acest tip de diabet, diabetul de tip 4, ar putea fi subdiagnosticat la o scară largă. Asta deoarece el apare la indivizii care nu sunt supraponderali sau obezi, însă au o vârstă mai înaintată.

Oamenii de știință sunt abia la început în ceea ce privește studiul diabetului de tip 4, așa că potrivit sursei citate, nu au multe informații concrete despre cauzele acestui tip de diabet. Studiul din 2015 făcut pe modele animale (pe șoareci) a arătat că această boală denumită diabet de tip 4 este legată de un exces de celule ale sistemului imunitar, numite celule T reglatoare. Iar cercetătorii au o teorie cum că diabetul de tip 4 este legat de procesul de îmbătrânire, însă în continuare este nevoie de studii efectuate pe oameni pentru a obține informații mai clare.

Diabetul de tip 4 are multe dintre simptomele pe care le au și alte tipuri de diabet. Cu toate acestea, deoarece apare în general la persoane cu o greutate corporală moderată, medicii ar putea să nu suspecteze că este vorba de diabet. Cele mai întâlnite simptome, arată sursa citată, sunt: oboseala, senzația de sete, foamea în exces, vedere încețoșată, răni care nu se vindecă, urinări frecvente, scăderea neintenționată în greutate.


Notă autor:

Sursa foto: www.rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe