Newsflash
Internaționale

CE alocă 120 de milioane de euro pentru combaterea virusului SARS-CoV-2

de Dorina Novac - iul. 23 2021
CE alocă 120 de milioane de euro pentru combaterea virusului SARS-CoV-2

Comisia Europeană alocă 120 de milioane de euro pentru 11 proiecte noi care vizează combaterea virusului SARS-CoV-2 și a variantelor acestuia.

Comisia a selectat 11 proiecte noi în valoare de 120 de milioane de euro din programul Orizont Europa, cel mai mare program european de cercetare și inovare (2021-2027), pentru a sprijini cercetări urgente vizând coronavirusul și variantele acestuia.

Comisia aloca

„Această finanțare face parte dintr-o gamă largă de acțiuni de cercetare și inovare întreprinse în scopul combaterii coronavirusului și contribuie la acțiunea generală a Comisiei care urmărește prevenirea și atenuarea impactului virusului și al variantelor sale, precum și răspunsul la acest impact, în conformitate cu noul plan european de pregătire în domeniul bioapărării, denumit Incubatorul HERA”, arată un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Cele 11 proiecte selectate implică 312 de echipe de cercetare din 40 de țări, inclusiv 38 de participanți din 23 de țări din afara UE.

„Uniunea Europeană a luat măsuri puternice pentru a combate criza provocată de pandemia de coronavirus. Astăzi ne intensificăm eforturile de cercetare pentru a răspunde provocărilor și amenințărilor pe care le prezintă variantele coronavirusului. Prin sprijinirea acestor noi proiecte de cercetare și prin consolidarea și deschiderea infrastructurilor de cercetare relevante, continuăm lupta cu pandemia și, totodată, ne pregătim pentru amenințările viitoare”, a declarat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.

Majoritatea proiectelor vor sprijini studii clinice pentru tratamente și vaccinuri noi, precum și dezvoltarea unor cohorte și rețele la scară largă în domeniul coronavirusului dincolo de granițele Europei, creând legături cu inițiativele europene.

„Alte proiecte vor consolida și vor extinde accesul la infrastructurile de cercetare care furnizează servicii sau care sunt necesare pentru schimburile de date, de expertiză și de resurse de cercetare dintre cercetători, cu scopul de a permite cercetarea în domeniul coronavirusului și al variantelor sale”, se mai arată în comunicat.

Printre aceste infrastructuri se numără cele care sunt deja active, precum Platforma europeană de date privind COVID-19 și infrastructurile europene relevante de cercetare în domeniul științelor vieții.

Consorțiile de succes vor colabora cu alte inițiative și proiecte relevante la nivel național, regional și internațional pentru a spori la maximum sinergiile și complementaritatea și pentru a evita redundanța eforturilor de cercetare. Ele vor contribui la instituirea Autorității UE pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA), care îi va permite UE să anticipeze și să combată mai eficient viitoarele pandemii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe