Newsflash
Internaționale

Caz de infecție concomitentă cu două variante de coronavirus

de Dr. Laura Davidescu - iul. 12 2021
Caz de infecție concomitentă cu două variante de coronavirus

O femeie de 90 de ani din Belgia a decedat de COVID-19. Femeia era infectată cu variantele Alpha și Beta ale virusului în același timp, anunță cercetătorii.

Persoana în cauză, nevaccinată, a fost internată la spitalul OLV din orașul Aalst în cursul lunii martie și a avut un test COVID pozitiv chiar în aceeași zi, anunță Agenția France Presse, citată de The Guardian.

Cu toate că avea o saturație bună de oxigen inițial, starea sa s-a înrăutățit rapid și a decedat după cinci zile. La analize, s-a descoperit că era infectată atât cu varianta Alpha, cât și cu Beta.

„Ambele variante circulau în Belgia în perioada respectivă, așa că este probabil ca femeia în cauză să se fi infectact concomitent cu virusuri de la două persoane diferite”, a declarant specialista în biologie moleculară Anne Vankeerberghen, de la spitalul OLV, cea care a condus cercetarea.

„Din păcate, nu știm cum s-a infectat”, a mai adăugat. Biologa a declarat că este greu de stabilit dacă infecția concomitentă a avut sau nu un rol în deteriorarea stării de sănătate a pacientei.

Cercertarea, care încă nu a fost trimisă spre publicare unei reviste de specialitate, va fi prezentată la Congresul european de microbiologie și boli infecțioase. Cercetătoarea belgiană spune că nu există alte cazuri semnalate sau co-infecții similare, dar că, după părerea sa, fenomenul este probabil subestimat, lucru care se întâmplă din cauza limitărilor legate de testarea PCR.

spitalul olv din aalst wikipedia
Spitalul OLV din Aalst (Belgia)

În luna ianuarie, oameni de știință din Brazilia au raportat că două persoane ar fi fost infectate simultat cu două tulpini diferite de coronavirus, dar nu au publicat un studiu științific în acest sens.

Mai mult, Lawrence Young, virusolog și profesor de oncologie moleculară la Universitatea din Warwick, a declarat că nu este o supriză să întâlnim indivizi infectați cu mai mult de o tulpină: „Acest studiu evidențiază nevoia de mai multe cercetări care să stabilească dacă infecția cu multiple variante care provoacă îngrijorare afectează cursul clinic al bolii și dacă acest lucru compromite sau nu eficacitatea vaccinării”, a declarat el.

Citește  și:

Primul deces cu varianta Delta a coronavirusului, înregistrat în România

Medicii belgieni recomandă "bulele sociale"

 


Notă autor:

foto: Wikipedia

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe