Newsflash
Internaționale

Au fost anunțați câștigătorii celui mai mare hackathon paneuropean

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - apr. 30 2020
Au fost anunțați câștigătorii celui mai mare hackathon paneuropean

Un număr de 117 soluții inovative pentru combaterea pandemiei cu SARS-CoV-2 au fost premiate.

În cadul unei ceremonii online de acordare a premiilor, în cursul dimineții de 30 aprilie, au fost anunțați câștigătorii hackathon-ului ce a avut loc în perioada 24-26 aprilie. Evenimentul a fost organizat de Comisia Europeană, sub patronajul Mariyei Gabriel, comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret. Peste 20.900 de participanți din Europa au încercat să găsească soluții inovative pentru combaterea pandemiei COVID-19, iar printre aceștia s-au numărat și aproape 1.500 de români. Au fost premiate 117 soluții dintr-un total de 2.160.

Sănătate

Căștigătoare la categoria sănătate și viață a fost echipa Discover. Soluția propusă de aceștia a fost un sistem de monitorizare la distanță a pacienților, care să reducă la minim contactul cu pacienții infectați. În loc de a afectua vizite regulate, dispozitivul propus măsoară parametrii vitali și stochează datele într-un server central. Cu ajutorul unui dashboard medicii și asisitentele pot verifica de mai multe ori, mai mulți pacienți. De asemenea, sistemul este prevăzut și cu alarme care să atenționeze personalul medical în momentul în care starea unui pacient se deteriorează. 

IMG_6505

Afaceri și sociopolitic

La categoria continuitatea afacerilor, a fost desemnată câștigătoare echipa Linistry for safe retail (Ungaria) care a propus o soluție digitală pentru retaileri, pentru a limita numărul de clienți din magazine și pentru a rezolva diferite probleme la distanță, în contexul pandemiei de COVID-19.

Pentru a rezolva problemele din domeniul coeziunii sociale și politice, echipa Aidbind (formată din membri din Bulgaria, Germania, Malta, Suedia, Elveția) a venit cu o soluție pentru a rezolva decalajul dintre cerere, aprovizionare și finanțarea echipamentelor medicale, obținute din donații. Aceștia propun o platformă care să îmbine nevoile spitalelor cu disponibilitatea de finanțare a furnizorilor disponibili.

Educație la distanță

Pentru domeniul educație și muncă la distanță The Village - Where The World is Your Classroom (echipă formată din membrii din Elveția, Ucraina, SUA, India) a propus o soluție digitală, accesibilă gratuit, prin care persoanele își pot crea propriul sat cu familie, prieteni, profesori, și colegi, pentru a efectua activități educative, prin intermediul unor experiențe sau hands-on, printr-un proces de învățare kinestezică în viitor. Această platformă permite părinților, profesorilor și copiilor să se conecteze prin intermediul acestui sistem.

remote

Finanțare

Pentru domeniul de finanțare digitală Bankera Business Care (Lituania) a propus o soluție pentru interprinderile mici și mijlocii care au fost obligate să își restrângă activitatea, în contextul epidemiologic actual, să obțină finanțare pe termen scurt pentru a acoperi lichiditățile. 

Pentru ultima categorie, alte soluții, echipa Sewers4COVID (echipă formată din membrii din Grecia, Olanda, Spania, Marea Britanie), a propus o platformă online pentru monitorizare pentru a putea învăța și colabora cu scopul de a emite o avertizare precoce privind apariția unei eventuale pandemii, pentru a rezolva o criză existentă într-o manieră cost-eficientă, care să ajute pe cei implicați în luarea deciziilor.

other

Peste 100.000 de euro vor fi distribuiți câștigătorilor. În plus, echipele au fost invitate și la Machathon, un eveniment organizat în perioada 22-25 mai, de către Consiliul european pentru inovare, care va facilita accesul la investitori. 

 


Notă autor:

Sursă foto: euvsvirus.org

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe