Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  LIFESTYLE  »  Hi-tech & Gadgets

Zilele creierului

Viața Medicală
Dr. Maria DRAGOTĂ luni, 14 noiembrie 2011

Ediţia a doua a „Zilelor Creierului“, axată pe bolile vasculare cerebrale, a reunit în Capitală personalităţi în domeniu din Europa şi SUA, prilej de prezentare şi definire a conceptelor şi metodelor terapeutice, dar şi de iniţiere a unei noi generaţii de colaborări între specialiştii români şi invitaţii străini. O relatare de la eveniment, precum şi declaraţii ale participanţilor, în articolul semnat de dna dr. Maria Dragotă.

 

Capitala a găzduit, recent, a doua ediţie a „Zilelor Creierului“ (Romanian Medical Academy Brain Days) în organizarea Academiei de Ştiinţe Medicale din România (AŞM), a Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină (FEAM), a Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca şi a Universităţii din Tel Aviv. Preşedintele congresului a fost dlacad. Laurenţiu M. Popescu, preşedintele AŞM, vicepreşedintele FEAM şi director general al Institutului Naţional de Patologie „Victor Babeş“ Bucureşti, iar chairmen,dnii prof. dr. Dafin F. Mureşanu, preşedintele SSNN, prodecan al Facultăţii de Medicină din cadrul UMF „Iuliu Haţieganu“
Cluj-Napoca, şi prof. dr. Natan Bornstein, vicepreşedinteleWorld Stroke Organization şi preşedintele Asociaţiei Neurologice din Israel.
 
   Anul acesta, tema reuniunii a fost reprezentată de bolile vasculare cerebrale.
   Prof. dr. Michael Chopp (Oakland University, Michigan) a adus în discuţie neurobiologia recuperării leziunilor vasculare. Tradiţional, tratamentul leziunilor neurologice în accidentul vascular ischemic s-a concentrat asupra reducerii volumului infarctului cerebral. O altă strategie, care capătă tot mai multă substanţialitate este aceea de a concentra eforturile terapeutice pe stimularea plasticităţii creierului, îmbunătăţind astfel recuperarea neurologică. Autorul a prezentat experienţa personală în ceea ce priveşte terapiile celulare şi suportul farmacologic al acestora, ambele destinate să stimuleze procesele intrinseci de restabilire a sistemului nervos central, incluzând neurogeneza, angiogeneza, oligodendrogeneza, care acţionează concertat pentru a media recuperarea neurologică. A fost subliniată interacţiunea dintre aceste procese, cu explicarea mecanismelor moleculare ce stau la baza viitoarelor tratamente ale ischemiei cerebrale focale, precum şi ale altor tipuri de leziuni cerebrale.
   Prof. dr. Natan Bornstein (Tel Aviv University) a abordat prevenţia secundară a accidentului vascular cerebral ischemic. Pacienţii cu accident ischemic tranzitor sau constituit au un risc de recurenţă situat între 5 şi 20% pe an. La cei cu acest tip de afecţiuni de origine non-cardiacă, medicamentele antiplachetare sunt capabile să scadă riscul unui accident vascular cerebral cu 11–15% şi riscul vascular global (cerebral, coronarian şi periferic) cu 15–22%. Aspirina este cel mai larg utilizat medicament, accesibil şi eficient. Dozele mici, de 50–325 mg, sunt la fel de eficiente ca şi cele mai mari, dar cauzează mai puţine efecte secundare gastrointestinale. Complicaţiile hemoragice severe sunt dependente de doză. Combinaţia aspirină – dipiridamol cu eliberare lentă este superioară aspirinei în prevenirea AVC, după cum au arătat studiile ESPS-2 şi ESPRIT-1 – reducerea riscului relativ (RRR) de accident vascular cerebral şi deces cu 20–24%. Clopidogrelul este superior aspirinei la pacienţii cu risc înalt de recurenţă, cu RRR 8,7% (CAPRIE 2). Combinaţia aspirină – clopidogrel nu este mai eficientă decât clopidogrelul singur, dar prezintă un risc de sângerare mai mare (MATCH 3 şi CHARISMA 4). Niciun agent antiplachetar nu e însă capabil să reducă semnificativ mortalitatea. Rezultatele recente ale studiilor PRoFESS 5 şi 6 au arătat că nu sunt diferenţe între clopidrogel şi aspirină în combinaţie cu dipiridamol cu eliberare lentă, în prevenţia secundară a accidentului vascular ischemic.
   Într-o altă expunere, profesorul Bornstein a abordat comparativ managementul stenozei carotidiene simptomatice: endarterectomia carotidiană vs stent. Stenoza carotidiană severă simptomatică (peste 70%) se însoţeşte de un risc de accident vascular ischemic de aproximativ 30% la doi ani. Endarterectomia carotidiană (CEA) s-a dovedit a reduce semnificativ riscul de accident vascular ischemic (RRR 65%), dacă e realizată sigur şi executată după două săptămâni de la accidentul vascular ischemic. Pentru stentarea carotidiană, ca alternativă la CEA, trebuie evaluate comparativ siguranţa, durabilitatea şi eficacitatea procedurii. Există câteva studii randomizate controlate – CAVATAS, SAPPHIRE, CREST etc. Până când vor fi disponibile mai multe date, stentul carotidian trebuie efectuat doar la grupuri selectate de pacienţi, cu indicaţii specifice precum: restenoza CEA, stenoza postiradiere a gâtului, leziuni inaccesibile pentru CEA.
   Tema abordată de prof. dr. David Russell (Universitetet i Oslo) a fost fibrilaţia atrială şi prevenirea AVC. Fibrilaţia atrială (FA) este cea mai întâlnită aritmie cardiacă susţinută, ce afectează aproximativ 1% din populaţia adultă, fiind cauză de accident vascular cerebral ischemic embolic în 15–20% din cazurile de AVC. Riscul vascular cerebral global la pacienţii cu FA non-valvulară e aproximativ 5% pe an. Prevalenţa FA creşte dramatic cu vârsta, atingând 9% la persoanele peste 80 de ani. Studii pe termen lung au arătat că pacienţii cu FA au un risc de accident cerebral ischemic de cinci ori mai mare faţă de cei fără FA. Pacienţii cu accident vascular ischemic de cauză emboligenă prin FA au riscul de fatalitate de două ori mai mare faţă de cei cu o altă etiologie. Aceasta se explică prin dezvoltarea de trombi voluminoşi în atriul stâng, cu risc de embolizare în arterele cerebrale mari, generând infarcte de volum mare. Eficacitatea warfarinei în reducerea riscului de evenimente cerebrale ischemice la pacienţii cu FA a fost confirmată de studii clinice randomizate, placebo-controlate (reducere cu 64% a riscului). Se ştie însă că 14–44% din pacienţii cu FA şi risc de accident vascular ischemic nu sunt eligibili pentru terapia anticoagulantă, din cauza riscului mare de sângerare. La pacienţii eligibili, este necesară monitorizarea frecventă a INR, ajustarea dozelor, supravegherea interacţiunilor medicamentoase şi aplicarea unor restricţii în dietă. Toate acestea pot explica de ce rata discontinuităţii tratamentului cu warfarină este de peste 38% pe an. Un avantaj semnificativ în tratamentul FA este reprezentat de dezvoltarea anticoagulantelor care blochează selectiv calea specifică a cascadei coagulării (inhibitorii de trombină şi de factor Xa). Aceste medicamente au un rezultat rapid, un profil risc/beneficiu mai bun şi nu necesită monitorizare frecventă. Ele constituie o nouă posibilitate de terapie anticoagulantă.
   Prof. dr. Lásló Csiba (Universitatea din Debreţin) a prezentat mangementul accidentului vascular ischemic acut – tromboliza i.v. Studiul NINDS a dovedit eficacitatea rt-PA (alteplază) în toate subtipurile de AVC ischemic, beneficiul extinzându-se peste un an după tratament. Rezultatele ECASS-III (European Cooperative Acute Stroke Study), placebo-controlat şi care a utilizat rt-TA i.v., au dovedit, de asemenea, siguranţa acesteia în primele 3–4,5 ore post-AVC ischemic.
   Prof. dr. Ioan Ştefan Florian (UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca) a adus, în cazul clipping-ului anevrismelor, o serie de argumente în favoarea chirurgiei, prezentând cazuistica de 49 de pacienţi a Clinicii de Neurochirurgie Cluj-Napoca, la care s-a realizat acest procedeu pentru anevrisme intracraniene nerupte. Rezultatele arată că procedura chirurgicală „deschisă“ este, în multe cazuri, opţiunea terapeutică cea mai bună în cazul anevrismelor intracraniene descoperite incidental; condiţia: echipa chirurgicală să aibă experienţă şi să existe o colaborare optimă între chirurg, anestezist şi neurolog.
   Prof. asoc. dr. Tudor Jovin (University of Pittsburgh) a pledat, în managementul accidentului vascular ischemic acut, pentru terapia endovasculară. Aceasta are, faţă de rt-PA i.v., câteva avantaje, incluzând specificitatea locului, o fereastră terapeutică mai mare şi rate de recanalizare mai înalte. Autorul a trecut în revistă principiile fiziopatologice ale acestei terapii, instrumentele disponibile pentru selecţia corectă a pacienţilor, studiile în domeniu şi provocările cu care se confruntă specialiştii.
   Dr. Bogdan O. Popescu (UMF „Carol Davila“ Bucureşti) a adus la cunoştinţa auditoriului situaţia privind terapia cu celule stem în accidentul vascular ischemic – cât de departe suntem? AVC ischemic rămâne una din cele mai devastatoare afecţiuni ale creierului, şi din cauza proporţiei limitate de pacienţi care pot beneficia de terapia activă trombolitică cu rt-PA. Din studiile experimentale efectuate până în prezent, utilizarea celulelor stem pentru neurorestaurare pare a fi promiţătoare. Celulele stem derivate din diferite ţesuturi au capacitatea de a stimula neurogeneza, angiogeneza, remielinizarea şi plasticitatea sinaptică. Regenerarea creierului după AVC se produce în timp îndelungat şi, de aceea, utilizarea celulelor stem poate avea avantajul unei ferestre terapeutice mari, care va creşte accesul la tratament după prima oră de la debut. Este necesară explorarea amănunţită a proliferării, semnalizării, integrării şi migrării celulare. Se studiază şi relaţia celule stem – telocite, tandem cu potenţial terapeutic în domeniu.
   Prof. dr. Amos Korczyn (Tel-Aviv University) a răspuns întrebării: Deficitul cognitiv vascular este un concept util? Prof. dr. Didier Leys (Université Paris Diderot) a prezentat patofiziologia şi managementul infarctului malign. Prof. dr. Pierre Amarenco (Université Paris Diderot – Paris 7, France) a căutat răspunsuri la întrebarea: Statinele trebuie prescrise fiecărui pacient cu accident vascular cerebral? Prof. dr. Dafin F. Mureşanu (UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca) a prezentat o actualizare a conceptelor privind protecţia şi recuperarea cerebrale după accidentul vascular ischemic acut. Foarte interesante au fost şi prezentările prof. dr. Heinrich Mattle (Universitätsspital Bern), despre managementul ocluziei arterei bazilare şi foramen ovale patent.

Capacitatea de autorestructurare a creierului

Prof. dr. Michael Chopp (Oakland University, Michigan)
   Cred că trebuie să schimbăm modul în care gândim tratamentul accidentului vascular cerebral. Până acum ne-am concentrat pe reducerea leziunilor şi am constatat că beneficiile sunt minime, e un drum care nu duce nicăieri. Ştiinţa ne-a arătat, în cursul ultimului deceniu, că trebuie să ne focalizăm pe stimularea capacităţii creierului de a se reface şi pe îmbunătăţirea rezultatelor neurologice. Creierul, chiar şi cel foarte vârstnic, are după lezare capacitatea să se autorestructureze, să se autocompenseze. Acum ştim că procesul natural este de neurogeneză, angiogeneză; iau naştere noi celule nervoase, noi conexiuni sinaptice; pacienţii îşi îmbunătăţesc starea. Cu terapii celulare şi farmacologice amplificăm aceste procese. Dacă vrei să reduci leziunea, dispui un timp foarte scurt: celulele creierului mor repede, e imposibil să le readuci la viaţă. Oricum, neurorecuperarea, neuroplasticitatea au o fereastră terapeutică foarte lungă. Putem trata timp de săptămâni, chiar luni, şi încă să stimulăm funcţia de recuperare. Acesta este viitorul pentru tratamentul accidentului vascular cerebral. Nu exclud posibilitatea – sunt cercetări în domeniu – de a încerca să reducem leziunea; cu cât o reducem, cu atât avem mai mult ţesut de remodelat, lucru demn de luat în considerare. Cred că trebuie să lucrăm combinat: să încercăm să stabilizăm pacientul, să reducem pe cât posibil volumul leziunii şi să instituim tratament de recuperare; toate acestea vor ajuta reabilitarea.
   Ce tipuri de tratamente sunt? Cele bazate pe celule. Utilizăm multe tipuri de celule – din măduva osoasă, din cordonul ombilical, celule de tip adult, embrionare, induced pluripotent stem cells – fibroblaşti din ţesutul cutanat care, cu trei-patru gene, pot fi transformaţi în celule stem-like. Aceste tehnologii pot avea şi efecte adverse – tumorale. Sunt în desfăşurare trialuri clinice, în diferite ţări, pe această temă.
   Există câţiva agenţi terapeutici ce pot stimula simfonia celulară. Factorii neurotrofici (Cerebrolysin) reprezintă cele mai importante molecule cu rol benefic în această direcţie. Există unele date experimentale care arată că statinele şi niacina stimulează, într-o oarecare măsură, oligodendrogeneza şi amplifică neuromielinizarea după accidentul vascular cerebral.
   Cred că în viitor trebuie să testăm diferite abordări, să fim optimişti că vom găsi agenţi pentru amplificarea acestor procese. Este binecunoscut, de foarte multă vreme, că există o capacitate naturală de recuperare la pacienţii cu suferinţe neurologice. Multă vreme nu am înţeles care sunt mecanismele care stau la baza acestui fenomen. Acum ştim că este vorba de procese moleculare, biochimice, care produc modificări structurale în creier şi iniţiază recuperarea acestor funcţii neurologice. Medicina modernă, odată cu progresul neuroştiinţelor, capătă noi cunoştinţe capabile să amplifice aceste procese naturale. AVC, traumatismele, bolile neurodegenerative vor avea tratament. În orice tip de leziune sau degenerare, dacă poţi stimula creierul să-şi amplifice resursele proprii, poţi trata cu succes.
   Factorii de risc sunt foarte importanţi. Putem trata accidentul vascular cerebral, dar este esenţial să-l prevenim, prin reducerea factorilor de risc – printre care hipertensiunea arterială şi diabetul zaharat. Un diabetic are un risc de trei-patru ori mai mare de a face AVC, iar incidenţa DZ tip 2 a crescut semnificativ în ultima perioadă. Trebuie să educăm oamenii, să schimbăm felul în care mâncăm, să facem mişcare, să renunţăm la fumat. Când faci exerciţii fizice, factorii neurotrofici din sânge cresc semnificativ. După o leziune la un animal, dacă el se mişcă, se va recupera mai repede. Am fost creaţi să ne mişcăm, e foarte importantă activitatea fizică în tratamentul accidentului vascular cerebral, în terapia de recuperare. Măsurile sunt simple şi ţin de educaţie. Ea este esenţială, nu trebuie să aştepte, ci să înceapă din copilărie, la şcoală. Trebuie să facă parte din cultură să fii sănătos. Iar părinţii trebuie educaţi odată cu copiii.

Prevenţia, opţiunea cea mai bună

Prof. dr. David Russell (Universitetet i Oslo)
   Fibrilaţia atrială este cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral. Dacă ai FA, riscul de AVC este de cinci ori mai mare. În ţările europene, doar o treime din cei cu FA ajung să beneficieze de tratament corespunzător; este deci nevoie mare de informaţie, atât pentru medici, cât şi pentru public. La apariţia unor simptome care pot evoca fibrilaţia atrială, consultarea medicului cardiolog şi efectuarea unei electrocardiografii trebuie să fie obligatorii. Tratamentul anticoagulant este regula. În condiţiile unei accident vascular embolic, trombii pot bloca artere mari şi pot genera accidente vasculare cerebrale extinse. Un sfert din pacienţi decedează în primele 30 de zile post-AVC, 15% în următorul an, iar cei care supravieţuiesc prezintă deficite neurologice. Prevenţia este o opţiune mai bună decât tratamentul, nu doar pentru bolnavi, ci şi pentru sistemele de sănătate.
   În prezent, cel mai important şi mai eficient tratament pentru prevenţia secundară a accidentului vascular cerebral este warfarina – scăzând cu 67% numărul de recidive şi cu 7% decesele, dar INR trebuie strict controlat. Acest tip de terapie e dificil mai ales pentru vârstnici, răspunsul e imprevizibil, controlul INR trebuie făcut frecvent, complianţa e mai scăzută. În practică, aşa cum spuneam, doar o treime din pacienţi iau tratamentul corect. Actualmente, există noi molecule ce pot fi administrate o dată pe zi, foarte convenabil pentru toţi pacienţii, mai ales pentru cei în vârstă. Studiile despre care am vorbit arată eficienţa acestor molecule, profilul risc/beneficiu, lipsa efectelor secundare.
   În noiembrie anul acesta, în Norvegia, marcăm o zi de conştientizare a fibrilaţiei atriale – Norway Pulse Day. Medicii din spitale au întâlniri cu publicul, pentru a explica riscul fibrilaţiei atriale. Dar şi medicii trebuie informaţi şi conştientizaţi, nu doar pacienţii. Informaţia e foarte importantă. Şi în România puteţi organiza o astfel de manifestare. Dacă nu facem nimic, numărul celor cu FA se va dubla în următoarele două decenii. Sunt aici şi pentru a promova cercetarea, colaborarea între universităţile din Oslo şi Cluj-Napoca. Începem proiecte împreună, pe programe doctorale.

Un domeniu în expansiune

Prof. asoc. dr. Tudor Jovin (University of Pittsburgh)
   Am terminat specializarea în neurologie în 2002, urmată de o specializare de doi ani în neuroradiologie intervenţională. La vremea respectivă, erau doar patru-cinci neurologi care practicau neuroradiologie intervenţională, iar acum sunt 70–80 în America şi încă mulţi în curs de specializare, deci e un domeniu care creşte logaritmic. E o nevoie mare de specialişti, în special în domeniul bolilor cerebrovasculare ischemice. Noi, ca neurologi, suntem plasaţi cel mai bine să devenim lideri în domeniu, deoarece suntem foarte familiarizaţi cu patologia, suntem cei care diagnostichează şi tratează. E foarte similar cu ce s-a întâmplat în cardiologia intervenţională. Tradiţional, domeniul neuroradiologiei intervenţionale, în SUA, a aparţinut radiologiei. De când s-a permis trainingul non-radiologilor (neurologi, neurochirurgi), numărul acestora a crescut mult şi cred că acesta e viitorul specialităţii. Marea majoritate a neurologilor intervenţionişti se ocupă şi de boli hemoragice, de exemplu coilingde anevrisme, embolizări ale malformaţiilor sau fistulelor arteriovenoase. Se preconizează un fel de dihotomizare, neurochirurgii fiind mai mult interesaţi de bolile hemoragice, iar neurologii de bolile ischemice.
   N-am niciun dubiu că neuroradiologia intervenţională va juca un rol şi în România, întrebarea este: cine va realiza aceste proceduri? Cred că neurologii, cel puţin pe partea ischemică, ar avea un rol foarte important de jucat în domeniu.
   În SUA, la ora actuală se accesează specialitatea aceasta din trei domenii: radiologie, neurologie, neurochirurgie şi există căi de training deja aprobate de forurile de specialitate. Unele ţări europene au început deja să ofere training neurologilor, cele mai avansate sunt Spania şi Israel. Cele mai bune modele de practică în domeniu sunt într-un sistem multidisciplinar, în care există toţi specialiştii, fiecare având de contribuit cu ceva la îngrijirea pacienţilor.
   Cred că domeniul are mare potenţial. Va depinde foarte mult de studiile ce se vor face în viitor, sperând că ele vor dovedi că aceste tratamente sunt benefice pentru pacienţi – de exemplu, există un studiu mare, sponsorizat de National Institutes of Health, care randomizează pacienţi cu ocluzii de vase mari, accident vascular cerebral – spre rt-PA sau rt-PA plus intervenţie. Dacă studiul va fi pozitiv pentru intervenţie, acest lucru va însemna un avânt foarte substanţial al domeniului. Există şi situaţia inversă: de exemplu, foarte recent, s-a publicat un studiu în New England Journal of Medicine, în care pacienţi cu accident vascular cerebral consecutiv unei stenoze intracraniene au fost randomizaţi către stent şi medicamente. Studiul s-a oprit prematur, pentru că pacienţii cu stent au avut rezultate mult mai slabe, rata de AVC a fost mai mare. Domeniul e foarte la început, nu putem să ne aşteptăm ca toate studiile să fie pozitive. Cred că vor fi şi alte cercetări, care vor arăta că, la pacienţii cu stenoze intracraniene foarte bine selectaţi, există o soluţie cu stent. Alt domeniu foarte important pentru neurologia intervenţională este cel al stenturilor de artere carotide. Deşi studiile europene au arătat avantaje clare pentru tratamentul chirurgical faţă de cel endovascular, studiul CREST, care a înrolat cel mai mare număr de pacienţi şi în care diferenţa mare a fost că medicii care au pus stenturile au trebuit să arate un anumit grad de experienţă (ceea ce nu s-a întâmplat în studiile europene), a arătat că procedurile sunt echivalente din punctul de vedere al complicaţiilor şi asta probabil va da un avânt domeniului. Pacienţii vor prefera întotdeauna tratamentele mai puţin invazive decât chirurgia. Aceasta creează necesitatea de a investi şi de a perfecţiona tratamentele endovasculare disponibile.
   E important să înţelegem că neurologia intervenţională nu poate fi practicată în vid, cele mai mari şanse de succes pentru un centru bun de neurologie intervenţională sunt date de dotarea lui cu personal şi aparatură. Trebuie să aibă toate componentele, inclusiv neurologi care ştiu să interpreteze imagistica, neurochirurgi foarte buni, unităţi neurovasculare la înălţimea standardelor necesare, unităţi de reabilitare etc. Nu vom putea obţine rezultate bune fără un mod de abordare comprehensiv al problemei, deoarece bolile cerebrovasculare sunt foarte complexe, nu există o singură specialitate care să poată satisface necesarul de tratament pentru aceste afecţiuni.
   De exemplu, în SUA, sunt 800.000 de accidente vasculare cerebrale pe an. La ora actuală, tratăm poate 5.000 cu intervenţii – potenţialul e de 10–20 de ori mai mare. Am putea, cu infrastructura corespunzătoare, care sigur că necesită investiţii din partea statului, din partea societăţii, să tratăm 50.000–100.000 de pacienţi. Foarte similar cu modul în care e organizat sistemul de tratament al bolii coronariene în stadiul acut: trebuie să ai centre care să facă acest lucru şi să fie suficient de aproape ca majoritatea populaţiei să aibă acces; trebuie să organizezi sistemul de ambulanţe în aşa fel încât boala să fie recunoscută, diagnosticată, pacienţii trataţi repede.
   Sunt optimist că vom avea informaţia necesară ca să aducem acest domeniu acolo unde e cardiologia, în aşa fel încât orice pacient cu AVC să fie evaluat şi testele care confirmă ocluzia intracraniană să se facă suficient de repede pentru ca aceşti pacienţi să poată fi trataţi. În afară de aceasta, cred că stenozele intracraniene vor fi tratate endovascular, că stenturile de carotidă se vor realiza din ce în ce mai mult. Există alte boli orfane – de exemplu boala de arteră vertebrală extracraniană, foarte frecventă. Acesta reprezintă un domeniu în care potenţialul e enorm. Va trebui să creăm căi de training în rezidenţiat, ca să scurtăm timpul de pregătire. La ora actuală, în SUA, ca să ajungi neuroradiolog intervenţional trebuie să faci patru ani de rezidenţiat de neurologie, încă un an (cel puţin) de specializare în boli cerebrovasculare (stroke) sau terapie intensivă neurologică – doi ani, plus încă doi ani de training în intervenţie, adică minimum şapte-opt ani. Şi sunt mulţi cei îngrijoraţi de faptul că necesarul mare de specialişti nu va fi acoperit…

Concepte actuale în neuroprotecţie şi neuroreabilitare

 
Prof. dr. Dafin F. Mureşanu (UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca)
   Misiunea evenimentului a fost să abordeze o problemă de sănătate publică imensă: boala vasculară cerebrală, din perspectiva ştiinţifică, precum şi cea clinică a medicinii aplicate.
   I-am avut ca invitaţi pe unii dintre cei mai dinamici clinicieni şi cercetători din Europa, oameni de expertiză în domeniu, dar nu am neglijat expertiza americană. L-am invitat pe unul dintre cei mai importanţi şi mai vizibili cercetători în domeniul neuroplasticităţii creierului, Michael Chopp, foarte preocupat nu numai de modelele animale, de gestionarea zonei ischemice şi de penumbră, ci şi de regenerarea creierului în general, după un eveniment vascular. În acelaşi timp, am dorit să facem o punte de legătură cu clinicienii de succes din diaspora română. Unul dintre cei care au reuşit cu adevărat şi care reprezintă un nume în SUA este Tudor Jovin.
   Evenimentul a fost gândit într-o înlănţuire logică: prima zi a fost dedicată mai mult progreselor în cercetarea fundamentală, prezentate de Michael Chopp – legătura foarte bună cu medicina aplicată, am enunţat tezele fundamentale care prind contur foarte serios astăzi în lumea ştiinţei şi practicii clinice. Prezentările au fost o înşiruire de date şi concepte noi, începând cu neurologia intervenţională (Tudor Jovin), factori de risc (Pierre Amarenco), subiecte de mare interes (N. Bornstein, H. Mattle etc.). Toate acestea au dorit să integreze cunoştinţele actuale despre accidentul vascular cerebral. Asta ne obligă pe noi nu doar să luăm aminte, dar şi să facem eforturi să aducem şi partea practică în România.
   Prezentarea mea a avut menirea de a clarifica şi transmite clinicienilor conceptele noi care stau la baza regândirii protecţiei şi recuperării după leziuni cerebrale. Întreaga comunitate clinică a realizat că nu mai putem continua să explorăm noi căi pentru realizarea neuroprotecţiei în maniera în care am făcut-o cu ani în urmă. Foarte multe întrebări au acum răspuns, ştim de ce lucrurile au mers rău în această direcţie. În prezent am înţeles de ce anumite molecule, care acţionează în mod nebiologic, nu pe pattern-urile endogene, nu au reuşit să creeze rezultate pozitive. De asemenea, am înţeles că abordând în mod fragmentar numai partea de neuroprotecţie, aşa cum ne-o imaginam noi în modelele noastre experimentale, nu aveam rezultate – este, practic, demontarea unui sistem de gândire, a unei reprezentări mentale care nu are legătură cu realitatea biologică, un sistem de credinţe ştiinţifice care n-a fost validat de practica clinică. A fost un semnal dat celor din cercetare, că nu se află pe un drum bun. Aceştia şi-au recalibrat eforturile şi, până la urmă, clinicienii au primit într-adevăr confirmarea constatărilor lor. Actualmente, se munceşte la un nou model, s-au făcut paşi, sunt foarte multe studii clinice care subliniază importanţa continuităţii dintre tratamentul neuroprotector şi cel de neuroreabilitare. Toate designurile actuale se fac pe acest model ce uneşte tratamentul acut cu cel de reabilitare. Multora încă nu le este clar acest fapt. Dat fiind faptul că în ultimul deceniu chiar m-am ocupat intens de această problemă, mă bucur să observ că această abordare este confirmată pe zi ce trece. Nu mai putem separa abordarea practică a neuroprotecţiei de cea pe neuroreabilitării. Este nevoie de o teorie şi o practică unitară – acesta este mesajul meu.
   Ce-am reuşit să extragem din acest eveniment? O nouă generaţie de colaborări. Vrem să-l integrăm pe dr. Tudor Jovin în colaborarea cu UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca. Împreună cu prof. dr. David Russell dorim să dezvoltăm proiecte academice; am stabilit o schemă de colaborare pe proiecte doctorale cu Universitatea din Oslo şi, de asemenea, cu cea din Pittsburg, în domeniul formării de specialişti în neurologia intervenţională.
   Tema pentru viitoare ediţie a Romanian Medical Academy Brain Days va continua să fie una de mare actualitate: traumatismele cranio-cerebrale şi vertebro-medulare – o zonă de interferenţă între neurochirurgie şi neurologie. Sperăm să reuşim să ducem acest proiect în continuare, cu acelaşi dinamism.
   Planuri de viitor ale SSNN: colaborări cu Academia Română, să ne validăm cercetarea internaţională, conform strategiei noastre. Avem două direcţii de dezvoltare: programele de învăţământ, educaţionale, în colaborare cu diverse universităţi din lume, şi programele de cercetare – să ne extindem în domeniul postuniversitar pe specializări nuanţate, precum neuroreabilitarea – noua subspecialitate emergentă, care sperăm că se va valida curând.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC