Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  LIFESTYLE  »  Hi-tech & Gadgets

Despre urologia românească şi cum se vede ea în Europa

Viața Medicală
Dr. Mihail CĂLIN marţi, 13 decembrie 2011

Pentru câteva zile, Timişoara a devenit centrul urologiei româneşti şi regionale. Detalii despre Congresul Naţional de Urologie şi Întâlnirea central-europeană a Asociaţiei Europene de Urologie sunt oferite în grupajul realizat de dl dr. Mihail Călin.

 

Recent, la Timişoara, urologii români s-au reunit, mai târziu decât în alţi ani, pentru lucrările tradiţionalului Congres Naţional. Lor li s-au alăturat colegii din ţările învecinate, cu ocazia reuniunii central-europene a Asociaţiei Europene de Urologie. Vă oferim, în continuare, o prezentare a celor două manifestări, alături de discuţiile purtate cu câteva din personalităţile participante.

Tradiţie şi performanţă
interviu cu dl prof. dr. Florin Miclea, preşedintele RomUro 2011
 
   Domnule profesor, ce înseamnă organizarea, după atâta timp, a Congresului Naţional de Urologie la Timişoara?
   – Într-adevăr, după ce, în ultima vreme, se desfăşurase numai la Bucureşti, iată că RomUro a revenit, în acest an, la Timişoara, din mai multe motive. Pe de o parte, colegii noştri îşi doreau o schimbare, pe de alta, a fost o variantă accesibilă pentru participanţii străini la CEM-EAU, organizată în continuarea congresului naţional care, în plus, a coincis cu aniversarea a 50 de ani de clinică urologică în oraşul nostru.
   Spune această alegere ceva şi despre nivelul urologiei practicate în acest centru?
   – Este adevărat că avem performanţe aici, la Timişoara. Efectuăm practic întreaga gamă de intervenţii chirurgicale şi avem şi o cercetare ştiinţifică importantă înProf. dr. Florin Miclea domeniul nostru. Facem aproximativ 3.000–3.500 de intervenţii anual, pe adenomul de prostată, nefrolitotriţii percutanate sau operaţii mari, de exereză a neoplaziilor – prostatectomii sau cistectomii radicale etc. Aici, de pildă, ne interesează care este limita inferioară a cistectomiei totale, pentru că de multe ori cancerul de vezică este supradiagnosticat. Cercetăm acţiunea medicamentoasă asupra bolilor prostatei, a cancerului de vezică sau cancerului de rinichi, încercăm să vedem dacă nu există markeri mai buni decât PSA (care, de fapt, nu este un marker tumoral), suntem pasionaţi de ani de zile de terapia multimodală a litiazei urinare. Facem studii retrospective, cum ne-am obişnuit, dar şi studii prospective, într-adevăr valoroase. Toate acestea cred că plasează clinica noastră, într-un clasament aproximativ, pe locul trei-patru în ţară.
   Aţi menţionat ceva mai devreme momentul aniversar al Clinicii de Urologie Timişoara. Oferiţi-ne, vă rog, câteva repere ale acestei perioade.
   – Se împlinesc 50 de ani de clinică de sine stătătoare – la început, din 1945, funcţionase ca departament în cadrul chirurgiei –, înfiinţată de profesorul Bulbuca. El a fost urmat de profesorul Branco Ştefanovici, care a avut meritul de a chirurgicaliza urologia, şi de profesorul Drăgan, o personalitate remarcabilă, care a introdus de pildă, la Timişoara, endourologia şi transplantul renal. Eu i-am urmat în 2002 şi de atunci mă străduiesc, alături de colegii mei seniori, să fac Şcoală de urologie, mai ales pentru tineret, pentru a-i ajuta pe cei care vin din urmă să ne depăşească.
 
Progrese remarcabile
 
interviu cu dl prof. dr Michael Marberger, chairman al biroului regional al EAU
 
   Domnule profesor, aţi menţionat, în deschiderea lucrărilor, că urologii români reprezintă grupul cel mai activ în Europa Centrală. Puteţi detalia?
   – Într-adevăr, grupul românesc este foarte bine organizat. Urologii români participă la aceste întâlniri în mod regulat şi în număr mare, producând totodată lucrări de o calitate foarte bună. De altfel, urologia central-europeană în ansamblu a crescut calitativ dramatic în ultimul deceniu, atât din punctul de vedere al cunoştinţelor şi al analizei corecte a datelor, cât şi sub aspect tehnic. Acum zece ani, de pildă, multe postere prezentau doar presupuneri sau afirmaţii, pe când acum vedem cifre concrete, date clare, referinţe la literatura internaţională. Am avut aici, dacă nu mă înşel, circa 180 de prezentări ştiinţifice, multe din ele de prima mână.
   Prof. dr. Michael Marberger Cum caracterizaţi urologia românească? Care ne sunt punctele tari şi în ce privinţe mai avem de lucrat?
   – Marele avantaj al urologilor români este că au multă experienţă clinică, mulţi pacienţi, ceea ce-i foarte important în partea chirurgicală, unde, cu cât lucrezi mai mult, cu atât devii mai bun. Zone de îmbunătăţit? În primul rând, în ce priveşte dotarea tehnică; iar apoi, în privinţa anumitor abordări: urologii trebuie să se implice mai mult în unele aspecte, precum tratamentul medical al cancerelor din sfera lor, pe care ei au tendinţa să le paseze oncologilor. Exemplul tipic este cancerul de prostată, o boală urologică, dar pe care urologii nu pot renunţa s-o trateze imediat ce au efectuat o prostatectomie radicală. Probabil că s-a insistat prea mult pe deprinderea procedurilor chirurgicale şi prea puţin pe celelalte opţiuni, mai ales în cancerul de prostată. Urologii trebuie să se implice şi în tratamentul medical, în urmărirea pe termen lung a acestor pacienţi, acestea sunt chestiuni esenţiale ale urologiei, şi pe faptul că acestea au fost neglijate s-au concentrat criticile mele, nu doar în România, ci în Europa Centrală în ansamblu.

 
Excelenţă medicală
interviu cu dl acad. Ioanel Sinescu, preşedintele Asociaţiei Române de Urologie

 
    Domnule profesor, ce înseamnă pentru urologia românească organizarea acestui congres european la noi în ţară?
   – Este a 11-a întâlnire central-europeană a EUA, la care participă în primul rând urologi din ţările regiunii – România, Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Slovenia –, dar şi din alte ţări de pe continent sau din lume. Iniţial, România fusese inclusă, alături de Bulgaria, Grecia sau Albania, în zona Europei de Sud-Est, unde, fără exagerare, nivelul nostru urologic era cel mai bun şi eram principalul contribuitor ştiinţific. Am şi participat, în 2000, la prima întâlnire urologică a acelei regiuni, în Macedonia, şi încă mă întreb cum s-ar fi ţinut acel congres fără participarea noastră şi mai ales a centrului de la Fundeni, care a avut atunci mai mult de 50% din lucrările prezentate. În acel an s-a şi decis, împreună cu profesorii Debruyne şi Marberger şi la cererea expresă a mea, ca preşedinte ARU, mutarea noastră din sud-estul în centrul Europei, un fel de avansare, care a fost pe deplin onorată pe parcursul acestor 11 reuniuni: numărul participanţilor români a fost cel mai mare la fiecare dintre aceste congrese, la fel şi numărul lucrărilor ştiinţifice trimise şi acceptate pentru prezentare şi publicare, iar de fiecare dată, la sfârşitul Congresului, valoarea ştiinţifică în context central european a lucrărilor urologilor români a fost recompensată cu premii.
   De ce aţi ales să organizaţi cu aceeaşi ocazie atât RomUro, cât şi CEM-EAU şi cum a fost aleasă Timişoara?
   – Am decis să cuplăm cele două manifestări din câteva motive. Nu am dorit să renunţăm la evenimentul major al ARU, congresul naţional, pe care de regulă îl ţinem în mai, însă ar fi fost greu să mobilizăm un număr mare de membri ai asociaţiei la două evenimente majore într-un singur an şi totodată să solicităm de două ori, în această perioadă de criză, firmele medicale care sponsorizează aceste evenimente; în plus, unindu-le, am realizat o mare densitate de prezentări şi de urologie ştiinţifică. Ţara noastră găzduieşte pentru a doua oară o astfel de reuniune, după ediţia din 2004 a congresului central european de urologie, desfăşurat la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, şi a fost foarte apreciată. Timişoara este un oraş cu localizare şi tradiţii profund central europene, uşor accesibil participanţilor din celelalte ţări,Prof. dr. Ioanel Sinescu şi a oferit condiţii foarte bune de desfăşurare atât pentru manifestările ştiinţifice şi expoziţia medicală, cât şi pentru momentele culturale şi sociale. Din aceste motive, ca şi datorită participării numeroase şi nivelului ştiinţific ridicat, cred că această a 11-a ediţie va rămâne în memoria tuturor participanţilor ca un moment important în succesiunea manifestărilor central europene de urologie.
   Care este relaţia dintre asociaţia română şi cea europeană de urologie?
   – Din anul 2005, ARU este integrată şi juridic în EAU, printr-un act semnat de mine, ca preşedinte ARU, şi de secretarul general al EAU. România a devenit, astfel, după Italia, a doua ţară care a câştigat această poziţie, membrii ARU fiind automat şi membri cu drepturi depline ai EAU. Suntem deci integraţi atât profesional, cât şi juridic, în asociaţia europeană. Am avut şansa de a fi reprezentanţi în boardul EAU din 2002 şi până acum de către mine, fiind singurul membru al boardului din Europa centrală şi de est. Cred că aceasta reprezintă încă o recunoaştere a faptului că, în România, chiar dacă mulţi ani aflată în spatele Cortinei de Fier, urologia n-a stat pe loc, după 1989 demonstrând, prin reuşitele noastre, că diferenţa între centrele renumite din Vest şi cel de la Fundeni, nu este mare. Sunt însă în România şi alte centre foarte valoroase, alte clinici prestigioase, inserate la nivel european, cum sunt cele de la Timişoara, Cluj şi Iaşi, cum sunt Spitalul „Th. Burghele“ sau Spitalul „Sf. Ioan“ – am dat doar câteva exemple de colective, colegi cu preocupări deosebite pe plan profesional urologic, ştiinţific, de cercetare şi publicistică. De altfel, în momentul de faţă, ceea ce te consacră ca specialist nu mai este activitatea medicală pură, care trebuie oricum făcută, ci activitatea ştiinţifică, publicistică şi de cercetare. Iar în aceste centre, în aceste colective pe care le menţionăm, există urologi, atât seniori, cât şi tineri, care îşi apropie urologia performantă prin muncă, prin specializări în străinătate şi prin dorinţa de a dezvolta, acolo unde lucrează, lucruri cât mai apropiate de urologia europeană modernă, ceea ce mulţi dintre ei au şi reuşit.
   Care este nivelul urologiei româneşti în comparaţie cu cea europeană?
   – Locul nostru în urologia europeană în acest moment este unul bun, chiar dacă întotdeauna se poate face şi mai mult. Urologia este o specialitate foarte complexă, în care sunt recunoscute 13 supraspecializări – vremea enciclopedismului medical a trecut, nimeni nu mai poate, în zilele noastre, să facă chirurgie vasculară în urologie, chirurgie reconstructivă, urologie pediatrică, chirurgie sub microscop, endourologie de aparat urinar superior sau inferior, laparoscopie, robotică, urodinamică, uroginecologie, transplant; toate acestea presupun o asemenea competenţă, încât se poate spune că urologia, prin supraspecializările ei, s-a restrâns în suprafaţă, dar a câştigat în profunzime. Pe această linie, există, fără îndoială, centre prestigioase, recunoscute de multă vreme în urologia europeană – de exemplu, centrul de la Fundeni, probabil cel mai mare din Europa în privinţa numărului de paturi şi al facilităţilor. În domeniul urologiei oncologice şi reconstructive, nu avem egal pe continent în privinţa numărului de cazuri, a dificultăţii acestora şi a modalităţilor de rezolvare: nu există niciun alt centru în Europa care să opereze anual în jur de 350–400 de pacienţi cu cancer renal. Asta nu pentru că nu ar exista patologie de acest tip în ţările din Vest sau pentru că n-ar fi bune centrele lor, ci fiindcă într-o singură ţară există mai multe centre de nivel înalt. Pe când, la noi, unde Fundeniul este sfârşit de linie pentru pacienţii din toată ţara, se adună patologia cea mai dificilă, ceea ce ne solicită foarte mult, dar ne şi oferă posibilitatea de a acumula o experienţă uriaşă. Monografia „Cancerul renal cu extensie venoasă“, recent lansată, întăreşte spusele mele, în ea regăsindu-se experienţa uriaşă a unui singur colectiv, de 5.000 de cazuri, în care extensiile în vena cavă abdominală, cea retrohepatică sau în vena cavă şi atriul drept prezintă aborduri dificile şi probleme de tehnică deosebite în specialitatea noastră, ce nu pot fi realizate oriunde. Cred, aşadar, că, în momentul de faţă, cea mai mare experienţă în Europa în cancerul renal, mai ales cu extensie venoasă, o deţine centrul de la Fundeni, de altfel recunoscut de EAU drept centru de excelenţă, singurul din România. Acesta este doar un prim aspect al urologiei oncologice. În privinţa cancerului vezical, operăm anual între 250 şi 300 de cazuri, din care, la mai mult de 100 de pacienţi, facem urologie reconstructivă – vezica urinară neoplazică este extirpată şi înlocuită cu una reconstruită din segmente de intestin, se implantează cele două uretere şi se conectează uretra. Astfel, pacientul nu doar că scapă de o vezică bolnavă şi de cancer, dar se păstrează circuitul urinar şi se evită derivaţiile urinare. Acesta este deci un alt domeniu în care nu avem niciun centru rival sau apropiat ca experienţă în toată Europa. M-aş putea apoi referi la cancerele uretrale, cancerele peniene, la reconstrucţiile uretrale, la limfodisecţiile retroperitoneale pentru cancerele de testicul, operaţii care nu se pot face decât în centre de excelenţă. Dacă faci două sau trei astfel de intervenţii pe an, dovedeşti, într-adevăr, că poţi rezolva asemenea probleme, însă dacă faci 40 sau 50 pe an, câştigi o experienţă care, prezentată la manifestări ştiinţifice precum aceasta, trezeşte interesul tuturor şi este luată ca referinţă în specialitate. Mergând mai departe, menţionez chirurgia vasculară urologică, unde stăm foarte bine de mulţi ani de zile, iar dacă ne referim numai la transplanturile renale, numărul acestora şi rezultatele obţinute situează centrul de la Fundeni în prim-planul activităţii din Europa. Avem andrologia dezvoltată în clinică, încă de pe vremea când, tânăr asistent, în 1984, am avut şansa unui stagiu de perfecţionare în SUA şi am introdus apoi microscopia chirurgicală, astfel că suntem singurul centru în ţară unde tot ceea ce înseamnă andrologie chirurgicală se operează sub microscop. Iar exemplele continuă: endourologia de aparat urinar superior şi inferior se realizează în toate aspectele la noi, de către colegi care se ocupă numai de asta; în privinţa litotriţiei extracorporale – spargerea calculilor prin unde de şoc – suntem prima clinică din ţară care am adoptat-o, având cel mai mare număr de cazuri, atât la adulţi, cât şi la copii; cât despre urodinamică şi uroginecologie, acestea, într-un fel, au apărut şi s-au dezvoltat la noi, în România, şi tot noi, într-un fel sau altul, prefigurăm mersul acestei supraspecialităţi în ţară. Acesta este un domeniu foarte delicat, terenul cel mai puţin cunoscut din urologie, presupune o serie de investigaţii complexe, prin care se studiază forţa de contracţie a detrusorului, a sfincterelor subvezicale, modalitatea de evacuare vezicală, prin care se produce actul micţional; există o serie de tulburări, încadrate în grupa vezicii neurogene, în care bărbaţi şi femei, adulţi şi copii suferă de simptome de tract urinar inferior, altfel nediagnosticate şi netratate. V-am dat, iată, doar câteva exemple de urologie performantă, europeană, de vârf, care se realizează în centrul nostru, motiv de mulţumire profesională pentru etapa actuală, dar care ne şi obligă în continuare să dezvoltăm ceea ce avem, să aducem şi alte supraspecializări la acelaşi nivel, astfel încât, ori de câte ori un pacient din România vine la camera de gardă din Fundeni, să găsim modalităţile optime de diagnostic şi tratament, să îi oferim aceleaşi şanse pe care le are un pacient din Europa Occidentală.
   – Cum aţi şi menţionat de altfel, această experienţă s-a acumulat însă şi pentru că nu toate centrele din ţară se ridică la nivelul celui de la Fundeni…
   – Fără îndoială, urologia românească este heterogenă, nivelul specialităţii trebuie să crească, în primul rând, în toate centrele universitare, iar apoi peste tot unde există secţii de urologie. Nu-i uşor să obţii acest lucru de la o zi la alta şi probabil că nici susţinerea de care are nevoie un astfel de centru pentru a fi performant n-a fost cea adecvată. Pe de altă parte, foarte importantă este şi resursa umană: ai nevoie de urologi tineri, pe care să-i şcoleşti, să-i instruieşti, ceea ce înseamnă cel puţin cinci ani după terminarea rezidenţiatului, în condiţiile în care ei sunt deja foarte buni şi lucrează în centre care le permit acumularea profesională şi progresul. Ei găsesc aceste lucruri la Fundeni, dar mai mult decât atât, toţi colegii mei de acolo s-au specializat în străinătate, în diverse aspecte ale urologiei, astfel încât, adunând ceea ce face fiecare în parte, rezultă întregul, toate cele 13 supraspecialităţi ale urologiei. În momentul de faţă, orice bolnav, orice patologie urologică îşi găseşte rezolvare la Fundeni, aşa că, în această privinţă, nu avem niciun motiv să-l trimitem în străinătate. Sunt, de altfel, de părere că, în anul 2011, o ţară europeană cum este România trebuie să fie capabilă să-şi rezolve singură patologia, este inadmisibil să-ţi trimiţi bolnavii de diverse specialităţi în afara graniţelor, pe sume mari de bani. În urologie, cel puţin într-un centru, cred că acest lucru este rezolvat.
   – Nu vă temeţi însă, în condiţiile exodului de medici, că această experienţă ar putea să ia drumul străinătăţii?
   – Am o mică îngrijorare în acest sens, de vreo doi ani încoace. Dacă până în momentul de faţă n-a plecat nimeni de la noi din clinică, este datorită dedicării faţă de această specialitate şi mulţumirii profesionale pe care fiecare şi-o găseşte în cazuistica pe care o rezolvă zilnic, în densitatea de patologie de mare dificultate la care este angajat; până la un punct, aceasta ne motivează şi ne face să progresăm, ne angajează la efort. Acesta este un aspect, care trebuie totuşi dublat de susţinerea actului medical printr-o tehnologie adusă la nivelul zilelor noastre, prin contribuţia casei de asigurări cu sumele corespunzătoare patologiei extrem de dificile şi de abundente din centrul nostru şi, nu în ultimă instanţă, desigur, printr-o retribuţie a personalului medical – atât medici, cât şi asistente şi personal auxiliar –, care să le permită să-şi întreţină familiile şi să aibă un grad minimal de mulţumire profesională şi pe acest plan. Dacă acest aspect nu se va rezolva în anii următori, mi-e teamă că unii – cel puţin cei tineri şi de vârstă mijlocie – vor pleca în ţările Europei de Vest, unde vor fi primiţi cu braţele deschise şi se vor înscrie în prim-planul specialităţii şi, în afară de faptul că vor avea patologie mai puţină, vor găsi din plin celelalte mulţumiri. Trebuie să facem ceva în acest sens în România. Nădăjduiesc că, lucrurile nestând pe loc, vom gândi mai mult în termeni medicali şi vom găsi în această ţară resursele necesare. Cred că, la un moment dat, va trebui diferenţiată chiar şi retribuţia, pentru că, deşi, să spunem, suntem cu toţii medici primari, nu facem cu toţii aceleaşi lucruri, pe când salariul este acelaşi. Trebuie, probabil, urmat modelul sistemelor medicale din ţările vestice, care au devenit performante şi în acest fel: prin motivarea resursei umane, căreia i se cere o performanţă deosebită, dar care trebuie şi răsplătită corespunzător. Sper deci ca teama aceasta a mea să se disperseze în anii următori, iar ceea ce am acumulat până acum să nu se piardă, pentru că va fi greu de refăcut.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC