Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  LIFESTYLE  »  Hi-tech & Gadgets

Coerenţă, strategie, recunoaştere internaţională şi... realizări!

Viața Medicală
Dr. Aurel F. MARIN vineri, 22 aprilie 2011

   Coerenţa, strategia pe termen lung şi modernitatea abordării ştiinţifice şi organizatorice au caracterizat activitatea remarcabilă de până acum a Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN). Propunem cititorilor noştri o prezentare a celui de-al 7-lea Congres SSNN, desfăşurat recent la Cracovia, printr-o serie de declaraţii oferite de câteva din personalităţile participante, alături de un interviu acordat de dl prof. dr. Dafin F. Mureşanu, preşedintele SSNN. (...)
Un grupaj realizat de dl dr. Aurel F. Marin.

    Coerenţa, strategia pe termen lung şi modernitatea abordării ştiinţifice şi organizatorice au caracterizat activitatea remarcabilă de până acum a Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN). Al 7-lea Congres SSNN, desfăşurat recent la Cracovia, nu a dezminţit realizările anilor anteriori, ci, dimpotrivă, a evidenţiat mai bine anvergura internaţională, proiectele de colaborare şi eforturile de implementare a progreselor înregistrate de Neurologia clinică, de neuroştiinţe în general, ale SSNN. Organizat sub egida unor importante organizaţii academice din România şi din străinătate – Academia de Ştiinţe Medicale, UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, Universitatea din Tel Aviv, Universitatea din Uppsala, Colegiul Global pentru Neuroprotecţie şi Neuroregenerare, Societatea de Neurologie din România –, Congresul SSNN a abordat o serie de teme de mare actualitate pentru practica neurologică, dintr-o perspectivă adesea multidisciplinară, fără a omite însă aspectele de cercetare fundamentală sau de conexiuni socio-culturale, doar aparent marginale în studiul şi înţelegerea neuroştiinţelor. Chiar cu riscul de a nu cuprinde decât o mică parte din interesantele subiecte prezentate, discutate şi dezbătute, am preferat să oferim cititorilor noştri câteva opinii ale experţilor – în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“ –, exprimate de personalităţi de prestigiu, din ţară şi străinătate, pe teme diverse. Care însă, ca într-un puzzle imaginar, creează o imagine de ansamblu comprehensivă şi coerentă. Aceea a unui meritoriu efort de contribuţie substanţială la progres.
 
    Prof. dr. Vladimir Hachinski
    University of Western Ontario, preşedintele Federaţiei Mondiale de Neurologie, vicepreşedintele Organizaţiei Mondiale de Stroke
    Cel mai frecvent întâlnit tip de boală Alzheimer nu este manifest clinic, asemenea celui mai obişnuit tip de accident cerebral vascular. Cu alte cuvinte, o mare parte a patologiei cerebrale evoluează multă vreme înainte de apariţia simptomelor. Referindu-ne la AVC ischemic, cel mai frecvent tip îl constituie micile infarcte tăcute, cu impact nu atât organic, cât cognitiv. Clinic, putem evalua funcţia cognitivă cu ajutorul unui bun test de screening – Montreal Cognitive Assessment (MoCA) – intrat deja în uz, tradus în 37 de limbi şi foarte util, deoarece, spre deosebire de testul Mini-Mental, evaluează funcţiile executive. Odată identificată persoana la risc, este important să corectăm factorii de risc tratabili, precum hipertensiunea arterială, sedentarismul, supraponderabilitatea etc., cu intervenţii farmacologice, dacă este cazul. Se ştie, de multă vreme, că pacienţii cu AVC prezintă riscul de a dezvolta boala Alzheimer. Credem că am identificat mecanismul care explică această evoluţie. La animale, am observat că dimensiunile infarctului cerebral cresc în prezenţa amiloidului, în loc să se restrângă. Şi inflamaţia este mai accentuată şi aceste procese fiziopatologice se agravează cu timpul. Dacă vom putea confirma aceste descoperiri şi la om, implicaţiile vor fi importante: înseamnă că agenţii farmacologici antiamiloid vor putea fi utilizaţi, la acest moment, înainte ca pacienţii să dezvolte boala Alzheimer. De asemenea, am demonstrat experimental că putem preveni o parte din cascada patologică prin administrarea de antioxidanţi şi medicamente antiinflamatorii.
 
   Prof. dr. Volker Hömberg
   St. Mauritius Therapieklinik Meerbusch, secretar general al Federaţiei Mondiale pentru Neuroreabilitare, secretar general al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare, vicepreşedintele Societăţii Germane de Neuroreabilitare
    Neuroreabilitarea motorie s-a schimbat foarte mult în ultimul deceniu, locul fizioterapiei clasice fiind luat de abordările ce integrează cunoştinţele de învăţare motorie şi plasticitate cerebrală. Tot mai multe tehnici şi metode din cercetarea fundamentală devin disponibile clinic pe baza dovezilor furnizate de studii randomizate. Chiar mai important, cunoaştem foarte multe în privinţa regulilor elementare ale învăţării motorii, din care individualizăm tehnici terapeutice pentru fiecare pacient. Tratamentul clinic optim este o combinaţie dintre datele furnizate de studii şi cele desprinse din consensul specialiştilor, totul adaptat specific pacientului. Este un pas înainte către medicina personalizată. Abordarea pe care o utilizăm în prezent, de tratament modular, încearcă o desprindere de conceptele bazate pe dovezi, către cele individualizate, fără a pierde însă avantajele dovezilor. În aceste module includem o combinaţie de proceduri terapeutice, pentru simplul motiv că nu este posibil să încercăm sistematic, la fiecare pacient, care din proceduri este utilă şi care nu. Astfel că tratăm pacienţii prin mai multe tehnici, în paralel, urmărind ameliorarea funcţiilor motorii. Aceste module sunt diferenţiate pe patologii: AVC, paraplegii, scleroză multiplă, boală Parkinson etc. Fizioterapeuţii, apoi, pot adapta parţial modulul respectiv, la nevoile individuale ale pacientului.
 
   Prof. dr. Ovidiu Băjenaru
    Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, preşedintele Societăţii de Neurologie din România
    Un aspect mai puţin discutat şi incomplet abordat în plan terapeutic este componenta neurodegenerativă din scleroza multiplă, responsabilă de dizabilitatea şi invaliditatea progresive, la cei mai mulţi pacienţi. Clinic, din punct de vedere prognostic şi al calităţii vieţii, degenerescenţa axonală şi pierderea neuronală sunt importante. Prin cunoaşterea mecanismelor fiziopatologice extrem de complexe, se poate demonstra astăzi că fenomenul de degenerescenţă axonală este, în mare măsură, condiţionat de evenimentele fiziopatologice iniţiale, precum sensibilizarea limfocitelor în circulaţia sistemică. În mare măsură, una din verigile cele mai importante care duc la apariţia clinică a bolii se dezvoltă în afara SNC şi doar după ruptura focală a barierei hemato-encefalice se declanşează fenomenele fiziopatologice care dau manifestările clinice ale formelor cu recăderi. Dincolo de acest moment, are loc o cascadă foarte complexă de evenimente fiziopatologice (imunologice, demielinizante, inflamatorii), care duc în final la neurodegenerescenţă. Trebuie spus că, în mod natural, creierul are o capacitate de autoapărare, dezechilibrată în scleroza multiplă. Intervenţia pe o singură verigă, în această cascadă de evenimente, nu este defel suficientă. Abordând evenimentele primare – sensibilizarea limfocitelor şi ruptura barierei hemato-encefalice – dar şi inflamaţia de fond, preexistentă în SNC, am putea preîntâmpina întreaga cascadă fiziopatologică ce duce la pierderea axonală, am putea înclina balanţa în favoarea capacităţii de autoplasticitate a SNC. Am putea astfel să îmbunătăţim starea pacienţilor. Medicamentele mai noi din SM, unele deja înregistrate, precum natalizumabul, altele în curs de înregistrare, par să aibă şi capacitate neuroprotectoare. Chiar şi tratamentele imunomodulatore de care dispunem în prezent, cu atât mai mult cele care sunt în stadii avansate de dezvoltare, au eficienţă maximă dacă sunt instituite cât mai precoce după debutul clinic al bolii, când neuroplasticitatea endogenă este încă foarte activă şi poate fi stimulată.
 
   Prof. dr. Russell J. Andrews
    NASA Ames Research Center, Moffett Field, California, SUA
Acest congres a oferit o serie de exemple bune de aplicare a noilor tehnologii în bolile neurodegenerative, de la diagnostic la tratament, dar şi prevenţie. Interesul meu special, ca neurochirurg, se îndreaptă către neuromodularea cerebrală, domeniu de mare interes pentru afecţiuni precum boala Parkinson, boala Alzheimer, epilepsie, tulburări afective etc. Ceea ce ne-am dori să realizăm este să izolăm acea funcţie cerebrală afectată şi să o tratăm. Prin influenţarea activităţii electrice, putem influenţa neuronii – e un altfel de proces de învăţare. La acest moment, utilizăm microelectrozi pentru stimularea cerebrală şi tendinţa este de continuă miniaturizare a acestora. Ideea este de a utiliza reţele de nanoelectrozi, pe care să le putem introduce prin circulaţia cerebrală pentru a le poziţiona unde este nevoie. Deşi mai sunt încă necesare teste privind toxicitatea nanoelectrozilor, nu cred că vor fi astfel de probleme. Cercetările actuale se concentrează la nivelul neuronilor şi al celulelor gliale, mai ales că dispunem astăzi de instrumentele necesare în acest scop.
 
   Prof. dr. Heinrich Binder
    KAV – Teilunternehmung Krankenanstalten der Stadt Wien, Austria, preşedintele Societăţii Austriece de Neuroreabilitare, preşedintele Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare
   Toate bolile severe, şi nu doar afecţiunile creierului şi ale măduvei spinării, ci şi cele cardiace, hepatice etc. influenţează activitatea sistemului nervos, prin diverse mecanisme: perturbări ale sistemelor neurotransmiţătorilor, efecte imunologice etc. Spre exemplu, toţi pacienţii cu forme severe de boală, care necesită terapie intensivă, suferă, într-un grad variabil, pe termen lung, de deficite neuropsihologice, motorii, senzoriale. Şi neuroreabilitarea acestora trebuie să se desfăşoare pe o perioadă lungă de timp. Cele mai multe din afecţiunile neurologice sunt cronice, ceea ce înseamnă că urmărirea pacienţilor trebuie să se facă pe toată durata vieţii acestora, după diagnosticare. Dacă luăm ca exemplu pacienţii cu accident vascular cerebral ischemic, boala vasculară avansează, noi putem doar să-i încetinim progresia; dar următorul AVC se va produce într-un an, cinci sau mai mulţi. Similar, în cazul leziunilor cerebrale traumatice, afectarea continuă şi după impactul respectiv. Fiecare pacient trebuie îngrijit neurologic, are nevoie de medicaţie, fizioterapie, ergoterapie, pentru a putea fi reintegrat în societate.
 
   Prof. dr. Hari Shanker Sharma
    Laboratory of Cerebrovascular Research, University Hospital Uppsala, preşedintele Colegiului Global pentru Neuroprotecţie şi Neuroregenerare
   Factorii neurotrofici sunt foarte utili în reducerea leziunilor cerebrale provocate de hipertermie. În plus, cercetările noastre au demonstrat că dublarea dozelor are ca efect reducerea toxicităţii induse de nanoparticule în hipertermie. Nanoparticulele sunt utilizate pentru administrarea de medicamente, dar sunt adesea trecute cu vederea efectele toxice ale acestora. Suntem de părere că, în absenţa cercetărilor privind toxicitatea, niciun nanomedicament nu ar trebui să fie administrat subiecţilor umani. În studiile noastre am folosit nanoparticule metalice, administrate în suspensie la animale de laborator, zilnic, timp de o săptămână. Efecte cerebrale ale administrării au fost înregistrate în proporţie de doar 2–3%, în condiţii normale, dar în condiţii de stres termic, leziunile înregistrate sporesc cu 150–200%. Nanoparticulele întâlnite obişnuit pot fi constituite din carbon – provenite din gazele arse de vehiculele motorizate şi apoi inhalate –, apoi, în zonele cu mult praf, întâlnim particule microfine de oxid de siliciu. Mai mult, dacă apa conţine diverse urme de metale şi aceasta este consumată un timp îndelungat, atunci se pot produce efecte biologice. Totul depinde de magnitudinea şi durata expunerii. Credem că diversele tipuri de nanoparticule ar putea avea unele efecte comune, la care se adaugă şi efecte specifice.
 
   Prof. asoc. dr. Emil C. Toescu
    Neurobiology of Ageing Laboratory, University of Birmingham
   Odată cu îmbătrânirea normală a creierului, se produce o schimbare în vulnerabilitatea neuronală. Din acest motiv, îmbătrânirea reprezintă un important factor de risc pentru întreaga gamă de boli neurodegenerative. În creierul vârstnicului, activitatea neuronală este mai redusă. Dacă nivelul de stimulare prin diverse proceduri este scăzut, creierul vârstnicului va funcţiona la fel de bine cu al tânărului. Dar, crescând nivelul de stimulare, creierul persoanelor tinere poate recupera deficitele, în vreme ce neuronii îmbătrâniţi sunt vulnerabili. Există un fel de „dogmă“ în privinţa deficitului cognitiv la vârste avansate, conform căreia explicaţia ar consta în pierderile neuronale, cu o medie de 10.000 de neuroni zilnic. Studiile din ultimii 20–25 de ani au distrus complet această dogmă. Nu pierdem neuroni prin avansarea în vârstă! Cu trecerea anilor, apare o reducere a capacităţii funcţionale neuronale, legată de modificările funcţionale sinaptice, prin scăderea numărului acestora. Neuronii sunt în continuare prezenţi, cu performanţe suboptimale însă, dar nu îşi pot menţine numărul de sinapse, ceea ce explică afectarea cognitivă. Revenind la creşterea vulnerabilităţii neuronilor, şi prin studiile noastre am demonstrat rolul disfuncţiei mitocondriale în acest sens. Trebuie însă să ţinem seama de faptul că îmbătrânirea nu este determinată de un singur factor, astfel că nici terapia nu poate fi una singulară. Există variate tipuri de intervenţii posibile. Întâi, la nivelul întregului organism, precum simpla restricţie calorică, exerciţiile de stimulare cerebrală sau chiar exerciţiul fizic, indiferent de vârstă. Apoi, e vorba de intervenţiile chimice, farmacologice, asupra mitocondriei. La acest moment, nu există vreun „glonţ magic“ şi suntem încă departe de a dispune de un set precis de medicamente.
 
    Prof. dr. Anna Czlonkowska
    Instytut Psychiatrii i Neurologii Warszawa
   Se ştie că factorii neurotrofici joacă un important rol în dezvoltarea şi recuperarea creierului. Un studiu pe care l-am efectuat a demonstrat că, în scleroza multiplă, genele care determină o producţie crescută de BDNF (brain-derived neurotrophic factor), cresc de fapt riscul de scleroză multiplă şi de debut precoce al bolii. Întrebarea care se ridică este cât de protector este acest factor. Am studiat apoi recuperarea după accidentul vascular cerebral şi, din nou, nu am observat vreun beneficiu în prezenţa genelor care determină o producţie crescută de BDNF. Studiul nostru nu a putut cerceta eventualele diferenţe structurale ale proteinelor codate de genele respective. În plus, s-a postulat că nivelurile de BDNF ar creşte doar prin antrenament, ceea ce înseamnă că prezenţa alelei nu înseamnă automat şi niveluri serice crescute ale BDNF.
 
   Dr. Raúl Luciano Arizaga
    Neuraxis – Fundación Neurologica Buenos Aires, preşedintele grupului de cercetare a demenţei din cadrul Federaţiei Mondiale de Neurologie
   Doi sunt factorii care decid dacă un individ va avea o îmbătrânire normală sau va suferi de o disfuncţie cognitivă. Mecanismele de neurodegenerare sunt legate de proteine, factori vasculari, mitocondrii, sinapse, aflate într-o interacţiune complexă. De partea cealaltă se află factorii neuroprotectori – neurotroficitatea, neuroregenerarea, neuroprotecţia. Creierul dispune de o rezervă fixă, dependentă de dezvoltarea intrauterină şi de primii ani de viaţă. Pe lângă aceasta, există şi o rezervă activă, cognitivă, dependentă de stilul de viaţă, de factorii de risc. Aceasta ne oferă oportunităţile de intervenţie prin exerciţii cerebrale şi interacţiuni sociale. Tratamentul trebuie să fie multimodal şi multifactorial, ceea ce înseamnă că nu poate fi suficientă o moleculă cu un singur mecanism, ci mai degrabă molecule biologice obţinute prin diverse tehnologii avansate. Cred că biotehnologiile vor constitui soluţia optimă, în viitor, deoarece produsele farmaceutice clasice par să-şi fi atins limitele...
 
    Prof. dr. Ştefan Florian
    Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie
    Studiul pe care l-am prezentat cu această ocazie a început în urmă cu 6–7 ani, când am făcut o serie de observaţii clinice legate de tratamentul actual al glioblastomului multiform, nefiind foarte convins de eficienţa terapiei. Mai exact, am cuantificat microscopic vascularizaţia de neoformaţie apărută după tratamentul cu temozolomidă, observând o creştere a acesteia. Am continuat studiul, pe culturi de celule stem izolate din glioblastom prelevat de la 19 pacienţi operaţi. Pe culturile celulare, am constatat că temozolomida, în cele mai multe cazuri, nu inhibă dezvoltarea tumorală, dar induce neoangiogeneză – aspect terapeutic negativ, deoarece nu dorim să îmbunătăţim vascularizaţia tumorală, ci să o reducem sau chiar anulăm. Costurile acestei terapii sunt incomparabil mai mari decât ale vechii terapii cu CCNU (lomustin), rezultatele nu sunt convingătoare, iar studiul nostru nu este singular. În ultima vreme, sunt studiate asocieri medicamentoase cu antiangiogenetice (bevacizumab), care nu şi-au dovedit eficienţa în studiul nostru, în unele cazuri impulsionând chiar dezvoltarea neovascularizaţiei. Concluzia de etapă este că terapia actuală nu este eficientă, ba chiar periculoasă. Sigur, este un studiu in vitro, dar există şi studii clinice care au făcut comparaţia între vechea şi noua terapie fără să găsească alte diferenţe decât costurile... În baza experienţei acumulate – peste 460 de tumori maligne primare operate în ultimii zece ani, fără să întâlnesc două cazuri la fel – cred că energiile noastre ar trebui să se focalizeze pe caracterizarea fiecărei tumori în parte şi nu pe studii largi. Pentru caracterizarea unei tumori, intervalul liber dintre intervenţia chirurgicală şi iniţierea terapiei medicamentoase – minimum trei săptămâni – este suficient pentru a individualiza optim tratamentul. În ceea ce priveşte colaborarea cu SSNN, ca preşedinte al Societăţii Române de Neurochirurgie, intenţionez să dezvoltăm şi să amplificăm buna noastră colaborare nu numai prin organizarea de reuniuni ştiinţifice comune, ci şi prin conjugarea eforturilor noastre prin proiecte de cercetare.
 
Abordări multidisciplinare moderne în neuroreabilitare
Interviu cu dl prof. dr. Dafin F. Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii

 
   – Domnule profesor, am remarcat la acest congres prezenţa a numeroase personalităţi implicate în conducerea unor importante societăţi ştiinţifice mondiale, europene sau naţionale. Este acesta un semn direct al extinderii tot mai largi a colaborărilor şi parteneriatelor pe care, în calitatea de preşedinte SSNN, le dezvoltaţi?
   – Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii a dezvoltat o serie de parteneriate cu societăţile internaţionale importante, drept pentru care, la Cracovia, a fost prezent şi dl prof. dr. Vladimir Hachinski, preşedintele Federaţiei Mondiale de Neurologie. O a doua colaborare foarte importantă o avem cu Federaţia Mondială pentru Neuroreabilitare (WFNR): practic, cu un an în urmă, noi, grupul european din WFNR, am pus bazele Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS), ceea ce a reprezentat un foarte mare pas înainte.
   – Am observat, de altfel, că aţi acordat un spaţiu amplu, în cadrul Congresului, neuroreabilitării...
   – Într-adevăr. Se depun eforturi concertate, la nivel european, oglindind firesc eforturile din întreaga lume, de a dezvolta şi moderniza neuroreabilitarea. Domeniul a fost, până la progresul semnificativ al neuroştiinţelor, aparent mai mult apanajul specialiştilor în medicină fizică şi recuperatorie, foarte competenţi dar mai puţin familiarizaţi cu patologia complexă neurologică – boala Parkinson, scleroza multiplă, accidentul vascular cerebral ischemic în faza acută, traumatismele cerebrale etc. Astăzi, putem recomanda aplicarea procedurilor fizice numai în contextul cunoaşterii aprofundate a substratului patologic incriminat. Eforturile noastre se concentrează asupra armonizării interdisciplinare, dorim să construim un model de lucru în echipă. În abordarea recuperării deficitelor neurologice, rolul coordonator al neurologului este fundamental. Acesta este motivul pentru care am acordat spaţii ample neuroreabilitării: strategia noastră este de a construi o punte, care să unească medicii neurologi cu preocupări în domeniu şi specialiştii din medicina fizică şi de recuperare. Acest liant va genera, aşa cum se întâmplă şi în lume, o competenţă, o supraspecializare, la care să poată accede specialiştii în Neurologie, Medicină fizică şi recuperare sau Neurochirurgie. Aducem astfel, în contextul neuroreabilitării, nu doar aspectele privind motricitatea, ci şi pe cele psihologice şi psihiatrice. Reabilitarea este, în fapt, complexă, nu doar motorie, ci şi psiho-cognitivoemoţională. Aceasta este abordarea actuală în neuroreabilitare, proces care trebuie să înceapă cât mai precoce, şi în suferinţele neurologice acute, în funcţie de condiţia biologică a pacientului. Interacţionând deci la un nivel internaţional, european, ne dorim să realizăm o armonizare a domeniului.
   – De fapt, miza importantă o constituie neuroplasticitatea precoce...
   – Sigur că da, stimularea plasticităţii cât mai precoce şi cât mai corect, astfel încât să fie benefică pacientului, este principalul deziderat.
   – Aceasta ar fi şi tendinţa modernă, de supraspecializare pe un domeniu îngust, dublată de colaborarea multidisciplinară. Avem exemplul Federaţiei Europene a Societăţilor de Neurologie (EFNS), care avea un grup de lucru pentru neuroreabilitare, din care făceau parte inclusiv neurochirurgi...
    – Grupul de lucru a fost redenumit (recuperare şi reabilitare cerebrală), iar preşedintele său, dl prof. dr. Heinrich Binder, a fost invitat să devină preşedintele EFNRS, pentru a asigura continuitatea. Cu timpul, desigur, noua federaţie europeană va prelua complet atribuţiile educaţionale şi de elaborare a ghidurilor de practică, de la EFNS.
   – În ce constă această nouă abordare a reabilitării în bolile neurologice, principial vorbind?
   – Neuroreabilitarea porneşte de la procesele biologice fundamentale, de la regenerarea endogenă. Strategia corectă este să stimulăm regenerarea şi plasticitatea endogene, nu să interpunem alte metode. Primul pas îl constituie deci înţelegerea aprofundată a neurobiologiei, precum şi a fenomenelor fiziopatologice. Apoi, formulăm principiile majore, pe baza cărora trebuie create proceduri şi tehnici de reabilitare moderne şi modulare, pentru fiecare segment al corpului, în funcţie de specificul patologiei.
   – Există acum premisele pentru a dezvolta şi implementa acest tip de colaborare interdisciplinară şi în ţara noastră?
   – Bineînţeles. Urmând modelul european, promovat de WFNR şi EFNRS. În prezent, avem o bună relaţie cu specialiştii de reabilitare, medicină fizică şi balneologie şi, la nivelul comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, vom încerca să continuăm această colaborare. Societatea de Neurologie din România, condusă de dl prof. dr. Ovidiu Băjenaru, şi SSNN şi-au propus să realizeze acest deziderat. În acest scop, s-a înfiinţat Societatea Română de Reabilitare Neuro-psiho-motorie, condusă de dl prof. dr. Cristian Dinu Popescu (Iaşi), vicepreşedinţi fiind dnii prof. dr. Gelu Onose şi prof. dr. Mihai Berteanu (Bucureşti) alături de mine.
   – Revenind la Congres, pe lângă atenţia deosebită acordată neuroreabilitării, nu au fost neglijate nici subiectele deja „tradiţionale“ pentru reuniunile anuale ale SSNN: leziunile cerebrale traumatice, bolile neurodegenerative, accidentul vascular cerebral şi, desigur, o secţiune dedicată cercetării fundamentale.
   – Am păstrat, ca şi în anii trecuţi, prezentările din domeniul cercetării fundamentale, aceasta fiind practic „busola“ care ne orientează... Accidentul vascular cerebral constituie un subiect major şi pentru că, în România, reprezintă o foarte importantă cauză de morbiditate şi mortalitate. Sperăm că progresele pe care le anticipăm vor deveni curând realitate, venind din armonizarea neuroprotecţiei cu tromboliza şi cu neuroreabilitarea. Viitorul ne-ar putea aduce implementarea acelui concept pe care l-am promovat, în cadrul SSNN şi SNR, de tratament continuu din faza acută în cea cronică a bolii. Trebuie înlocuită abordarea compartimentată, prin care pierdem controlul şi posibilitatea de ameliorare a sechelelor post-AVC.
    – Cumva insolit, în programul Congresului a fost inclus şi un workshop ibero-american al experţilor în AVC. Puteţi să ne oferiţi mai multe detalii?
   – A fost o premieră pentru noi organizarea acestui workshop, în cadrul căruia s-a discutat chiar problema accidentului vascular cerebral, de o manieră integrată. A fost elaborat un document, o platformă comună pentru ţările ibero-americane, cu privire la abordarea terapeutică a AVC. Un al doilea proiect important desfăşurat la Cracovia a fost organizarea consiliului consultativ şi a comitetului director pentru un amplu studiu controlat randomizat, cu privire la traumatismul cranio-cerebral, ce se va desfăşura în Asia şi Australia. Pentru prima dată, designul studiului are la bază o abordare promovată de noi, a unui tratament farmacologic care nu urmăreşte doar faza acută, spre deosebire de toate celelalte studii de până acum. Implementăm de această dată conceptul de „tratament cronic intermitent“. Practic, personalităţile din conducerea acestui studiu sunt membre ale comitetului ştiinţific internaţional al SSNN.
   – În deschiderea reuniunii, în cadrul sesiunii prezidenţiale, aţi prezentat o foarte interesantă abordare a neuroplasticităţii patologice în tulburările de control al impulsurilor. Vă rog să oferiţi mai multe detalii şi cititorilor noştri.
  – Am prezentat o lucrare-semnal, în care am dorit să sublinez faptul că neuroplasticitatea normală şi patologică este prezentă nu doar în bolile neurologice – prin partea sa bună, recuperarea –, ci şi în patologiile psihiatrice, dar care devin un trunchi comun cu tot ceea ce înseamnă tulburări ale comportamentului uman (de la comportamentul motor din boala Parkinson, cu complicaţiile sale, până la comportamentul propriu-zis din activitatea umană curentă). Este vorba de comportamentul îndreptat către un scop şi care, în anumite condiţii, poate deveni habitual şi chiar compulsiv. Tot acest spectru are la bază neuroplasticitatea patologică. Încercăm să unificăm modalitatea de percepţie a acestor mecanisme, plecând de la unitatea neuro-vasculară, creier, comportament şi terminând cu procesele de învăţare sau îmbătrânire. În abordarea comportamentului uman, este necesar să fie luaţi în considerare şi alţi factori importanţi: nivelul economic, care, condiţionându-te, reconfigurează structura şi activitatea creierului, condiţiile sociale, abuzul de droguri, toate având un substrat comun: manipularea neuroplasticităţii.
    – Practic, neuroplasticitatea ar trebui înţeleasă ca un proces continuu, produs sub influenţa oricărui stimul...
   – A oricărui stimul, da. Mi-am propus, prin această lucrare, să atrag atenţia asupra faptului că neuroplasticitatea poate fi manipulată printr-o multitudine de factori. Pentru viitor, ne propunem să prezentăm inclusiv modul în care mediul cultural influenţează plasticitatea creierului. Există studii de neurobiologie culturală, care au dovedit că reprezentarea anumitor stări sau concepte în creier diferă de la o cultură la alta. De exemplu, în momentul evocării unor concepte precum cele de credinţă, familie sau relaţie maternă, se poate observa, prin IRM funcţional, activarea unor arii cerebrale diferite, de la o cultură la alta.
   – De ce aţi ales Cracovia pentru organizarea Congresului SSNN?
   – În primul rând, datorită bunei colaborări pe care o avem cu organizatorii locali – dna prof. dr. Anna Czlonkowska – şi comunitatea academică din Polonia. Oraşul este reprezentativ pentru cultura europeană şi pentru academism, Universitatea Jagelloniană fiind una din cele mai vechi din Europa. Şi, desigur, ne îndreptăm către zonele în care există preocupări şi interes pentru a găzdui un asemenea eveniment. De altfel, ne-am propus să continuăm în acest fel. Avem invitaţii din Asia sau din America de Sud pentru a organiza viitoarele congrese ale SSNN.

  
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC