S-a scurs aproape un sfert de secol de la dispariţia celui care a fost prof. dr. Ion Chiricuţă, una dintre personalităţile de seamă ale oncologiei românești. 
O personalitate deloc ușor de conturat, având o multiplă postură: medic, dascăl, creator de școală, om de cultură, colecţionar…Conferinţa Naţională desfășurată recent la UMF Cluj-Napoca, sub auspiciile Academiei de Știinţe Medicale din România, a prilejuit și lansarea volumului Zilele Prof. Ion Chiricuţă 1958-1988.

În partea introductivă a cărţii găsim o impresionantă contribuţie a profesorului Sandu Bologa, intitulată „Schiţa istorică a dezvoltării oncologiei clujene”. Acesta evocă momentul 1929, când la Cluj se înfiinţa Institutul pentru Studiul și Profilaxia Cancerului, de a cărui dezvoltare sunt legate nume prestigioase ale medicinei românești. „Momentul Chiricuţă”, cum este descrisă venirea la Cluj, în anul 1958, a tânărului medic Ion Chiricuţă, atunci în vârstă de 40 de ani, a făcut posibilă deschiderea unei noi pagini în istoria oncologiei românești prin înfiinţarea, în anul 1965, a „Noului Institut Oncologic” din această parte a ţării.

George Nicu Ionescu, fost rector al UMF din Cluj-Napoca (în perioada 1984-1990), se alătură autorilor acestui volum cu o prezentare pe care i-a făcut-o lui Ion Chiricuţă la comemorarea unui an de la dispariţia sa, în anul 1988: „Conturul unei personalităţi se definitivează în timp cu luminile și umbrele sale, în egală măsură cu verosimile sau neverosimile «legende», pe care imaginaţia posterităţii le confecţionează sub efectul unei legi nescrise. (...) Personalitatea profesorului Chiricuţă rămâne o valoare de efigie în memoria noastră și, deopotrivă, reper viitorimii”.

Medic și profesor

O impresionantă prezentare a „Fenomenului Ion Chiricuţă” este realizată de Anadina Lungu-Chiricuţă, sora mai mare a profesorului: „Privind în urmă, vezi că a rămas credincios curiozităţii pentru «altă ceva», dragostei pentru om în general. Fusese pregătit să se înscrie la Politehnică. Întâmplarea a făcut (există întâmplare?) să se întâlnească pe stradă cu profesorul lui de naturale, Metaxa, care l-a convins că este făcut pentru medicină. Încurcat, a întrebat-o pe mama lui, Virginia, ce-l sfătuiește. «Faci ce vrei tu. Dar, dacă mă întrebi, aș face ceva mai apropiat de om, de nevoile și suferinţele lui». A ales medicina”.

Prof. dr. Nicolae Ghilezan întărește toate acestea, afirmând că profesorul a fost un adevărat maestru și creator de școală nouă: „Profesorul Chiricuţă a știut să deschidă atâtor generaţii de medici și cercetători gustul pentru aceleași realizări, chiar dacă drumul nu a fost ușor”. Multe dintre reperele activităţii profesionale a celui care a fost prof. dr. Ion Chiricuţă ne sunt oferite într-un capitol aparte chiar de fiul acestuia, prof. dr. Ion Christian Chiricuţă. 

Și el a urmat, dar sub altă formă, calea tatălui său: este un important nume în domeniul radioterapiei. „Munca desfășurată de-a lungul a trei decenii în Institut se poate grupa în principal pe următoarele aspecte: introducerea în rutina clinică a clasificării TNM în stadializarea pacienţilor (...); introducerea comisiei oncologice în clinică (...); crearea posibilităţii informării celor activi în oncologie cu indicaţii terapeutice”, explică fiul profesorului. Tot acesta amintește că oamenii pe care i-a selectat Ion Chiricuţă pe „drumul nou” au fost adevărata lui bogăţie, oameni care ulterior au devenit parte din tezaurul uman al institutului ce se făurea.

Colecţionar de artă

Este cunoscut faptul că profesorul Chiricuţă era un mare colecţionar de artă, având o mare slăbiciune și pentru arta ţărănească autentică. Selecţia lucrărilor de artă o făcea după niște criterii foarte severe. De exemplu, achiziţionarea colecţiei donate Muzeului de la Bârlad s-a făcut în peste 30 de ani de căutări, cutreierând, în zilele de iarmaroc, satele sau vizitând centrele renumite de ceramică. „A făcut-o în zilele de sărbătoare, în scurtele răgazuri ce i le îngăduia profesiunea”, explică, în capitolul pe care îl semnează, Constantin Constantinescu, colecţionar renumit.

Printre altele, acesta punctează și răspunsul lui Ion Chiricuţă la întrebarea sa: „Ce aţi urmărit să realizaţi prin colecţia dumneavoastră?”: „Realizarea acestei colecţii se datorește dragostei mele neîntrerupte pentru frumos, eu având încă de la început intenţia ca, în final, să pot prezenta și lăsa iubitorilor de artă de la noi o panoramă cât mai cuprinzătoare a creaţiilor artistice și văzând în acest gest îndeplinirea unei obligaţii faţă de poporul nostru”. 

Cartea de faţă poate fi privită și ca o pârghie sufletească, o ancoră către valori care, atâta vreme cât încă le putem înţelege, cât încă le putem discerne în peisajul tot mai confuz ce pare că ne acaparează, ne pot sprijini pentru a ne regăsi.