Relația medicilor cu industria farma este complexă. Ea se bazează pe un principiu firesc de sprijin reciproc, chiar dacă în ultimii ani s-a generat o imagine mai puțin favorabilă, mulți considerând-o (în mod ciudat, și fără prea mult discernământ) ca fiind anormală.
O statistică recentă arată că, în SUA, industria farma a cheltuit pentru dezvoltare și cercetare nu mai puțin de 160 de miliarde de dolari, ceea ce vine în sprijinul afirmației că este una dintre cele mai profitabile industrii. Se generează astfel ideea că ramura profită de pe urma necazurilor oamenilor bolnavi.
Relația dintre profesioniștii din sănătate și industria farma ar fi asociată ideii că medicii ar orienta actul medical în funcție de interesele companiilor, fără a se vedea faptul că rezultatele terapiilor noi sunt chiar spectaculoase, iar speranța de viață a unor bolnavi incurabili a ajuns în prezent echivalentă cu cea a populației generale.
Din păcate, tendința de a vedea lucrurile în mod negativ prejudiciază chiar activitatea medicală, pentru că mai mult ca oricând este necesară instruirea periodică a medicilor pentru a putea aplica în mod optim noile terapii.
În acest sens sunt utile și chiar necesare evenimentele medicale organizate cu ajutorul companiilor farmaceutice, pentru a prezenta informații actualizate despre terapiile noi și ghidurile terapeutice. Dar aceste evenimente trebuie să folosească lideri de opinie, care să aibă și o pregătire științifică corespunzătoare. Ca să poți deveni un lider de opinie, nu este suficient să folosești doar medicația în studii clinice, mai ales că selectarea site-urilor de studii clinice are încă unele criterii discutabile, care cel mai probabil ar trebui modificate.
Recent, la Congresul european de hematologie, am participat la o nouă sesiune a unui proiect european ambițios care a debutat de doi ani și în care suportul mai multor companii farmaceutice este concentrat în dezvoltarea unei baze de date epidemiologice, genetice și moleculare ale bolnavilor de cancer, în speță, hematologic. În prezent sunt active grupurile de lucru multicentrice pe leucemii acute, leucemie limfocitară cronică, mielom multiplu. Sunt implicate 53 de centre din unsprezece țări europene. Bugetele puse la dispoziție sunt utilizate în investigații moleculare de nouă generație, cu identificarea profilelor genetice ale pacienților analizați și mai ales cu prelucrarea numărului imens de date obținute, pentru identificarea țintelor pentru noi terapii și pentru personalizarea tratamentului în funcție de modificările genetice specifice.
Aceste demersuri de colaborare științifică între industria farma și centre de referință în cercetarea biomedicală reprezintă o nouă abordare a relației profesionale medici-farma. Pe lângă aceste noi activități, rămâne de o importanță majoră și accesul pacienților la noile terapii prin studii clinice, modalitate prin care pacienții cu risc înalt beneficiază de noile terapii până când acestea intră în acces nerestricționat.