Serviciile medicale aferente programelor naționale de sănătate curative se vor putea derula și prin intermediul furnizorilor privați. Guvernul a aprobat, marți, un proiect de Ordonanță de Urgență în acest sens. Intenția declarată a autorităților este punerea pacientului în centrul sistemului. Aceasta să fie soluția?

De ceva timp, toate televiziunile au găsit un nou subiect de dezbatere, după ce actualul ministru al Sănătății a făcut comentarii și declarații pe tema modificării Legii nr. 95 a Sănătății (ulterior – marți – a și fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului), care are în vedere, în principal, punerea pacientului în centrul sistemului, astfel încât să poată să aleagă unde se tratează – în spitale de stat sau la privat. Ideea este, aparent, interesantă, dacă ne gândim că actul normativ ar reglementa serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative, care sunt suportate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, acestea urmând să se deruleze în mod unitar prin furnizori publici și privați, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privați de medicamente și dispozitive medicale. Toate acestea se întâmplă în contextul recunoașterii de către ministrul Sănătății a acestui moment de criză a sistemului.

Sigur că, din punctul de vedere al sistemului privat, situația spitalelor de stat este dezastruoasă. Oare de cât timp? Să tot fie vreo 30 de ani? Vechile redute din perioada comunistă sunt în continuare numărul unu ca spitale de urgență, fără nimic nou pe lista unităților moderne, asaltate de pacienți care nu mai au arondare. Ce se întâmplă, de fapt? Sunt asedii zilnice de oameni disperați care nu mai găsesc doctori specialiști în orașe mici și chiar unele măricele, așa că vin la București sau la centrele universitare, unde sunt încă echipe funcționale și structurate pe rezolvarea lor.

Vicii nerezolvate

Dacă mă uit la problemele pneumologice ale Bucureștiului, constat că, de când nu mai există arondare din cele patru unități pneumologice ale Capitalei, profitând de derogarea bazată pe eternul drept de a alege al bolnavului, cazurile sunt pasate la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, care, deși nu are regim de spital de urgență, devine centru de atracție prin renume și prin pregătirea medicilor. Doctorii au emigrat; am asistat pasiv la plecările lor în masă, unii în servicii private, unde trebuie să facă profit pentru proprietarii acestora. Acum mai au o misiune: să găsească timp și pentru pregătirea rezidenților. În Franța are loc acum o mișcare a profesorilor, a șefilor de secții nemulțumiți de presiunea pusă pe servicii, într-o țară în care unitățile de stat arată precum cele private de la noi, cu o reacție considerată firească de presă, deoarece guvernul tratează aceste unități ca pe niște supermarketuri.

La noi, în schimb, aud tot mai des vorbindu-se despre ideea de „feude” ale unor profesori. Or fi și din astea, dar de profesori care vin dimineața la ora 6 și cărora nu le ajunge timpul pentru a asigura și act medical de calitate și formarea rezidenților de ce nu se vorbește? Când pacientul nu mai este rezolvat într-un colț de țară uitat de Dumnezeu, oare de ce îi caută tot pe acești profesori pentru a fi salvat?

Excedarea spitalelor de stat din România (conform raportului Comisiei Europene) are o multitudine de explicații prin acumulări de vicii ale sistemului nerezolvate de cei 28 de miniștri ai Sănătății perindați pe rând la manete. Poate că ele trebuie reanalizate realist, prin prisma lipsurilor cronice, prin segregația creată între spitalele care țin de primării și cele aparținând Ministerului Sănătății. Dintr-odată, s-a găsit o nouă soluție: pacienții care vor merge la spitalele private în cadrul programelor naționale „Acțiuni Prioritare” ale Ministerului Sănătății (exemplu, accidentul vascular cerebral acut, ATI, infarctul miocardic acut) nu vor trebui să plătească. Se dau ca exemple programele de asistare a neoplazicilor, de radioterapie.

Banul și bolnavul

Când au debutat aceste programe, puteai număra pe degete aparatele de radioterapie din țară, iar despre profilaxie se amintea doar pe hârtie. De fiecare dată, toate se învârteau în jurul banilor. În 2020 însă începe o altă discuție: banul trebuie să urmărească bolnavul. E interesant că se vorbește doar despre programele pe boli cardiovasculare și de câteva boli rare. Poate că se va extinde și la altele care au fost văduvite de ani întregi și unde banul nu mai urmărește de mult pacientul, precum programul Stop Fumat sau cel de Hipertensiune Pulmonară. Ca să nu mai vorbim despre programe care lipsesc cu desăvârșire pentru boli prevalente, precum bronhopneumopatia cronică obstructivă, tulburările respiratorii din timpul somnului etc.

După lansarea acestei inițiative, ne-am trezit cu două tabere politizate în răspunsuri, la care au aderat și medici care aveau simpatii din zona politicului. Însă cei care nu au făcut parte din niciun partid și nici nu au cochetat cu vreunul nu pot să nu remarce că, dacă anul trecut discutam despre posibila interdicție a unui medic de la stat de a lucra la privat, de retragerea dreptului de voluntariat pentru cei care așteptau să poată să dea examen pe un post într-o perioadă când toate posturile erau blocate, acum discursurile și pledoariile s-au mutat într-o cu totul altă direcție și vorbim despre dreptul privatului la banul public într-o proporție de 100%, despre accesul oricărui cetățean în orice moment la un program de sănătate. Aștept momentul când bolnavii cu tuberculoză din cadrul programului național vor fi asistați și în privat.

Nu trebuie omis că toate acestea se întâmplă pe același buget total insuficient pentru sănătate, dar de data aceasta cu mulți curtezani în jur, care de-abia așteaptă să ia o felie din el. Mă întreb: atunci când în această competiție privat-stat, care ar trebui să fie constructivă, se va ajunge la fundul sacului, cine va aduna firimiturile?