Newsflash
OPINII

Între noi și țara Brexitului

de Dr. Virgil RĂZEŞU - ian. 24 2020
Între noi și țara Brexitului

Din păcate, societatea noastră a pierdut cu totul simțul măsurii, al căii de mijloc, al capacității de a discerne, de a alege între adevăr și minciună, între virtual și realitate.

În articolul „Realități necosmetizate”, publicat în numărul trecut al ziarului Viața Medicală, cu referire la drama petrecută la Spitalul Floreasca din Capitală, afirmam, pe baza unei experiențe îndelungate și a ceea ce se întâmplă peste tot în lume, că „orice act medical, indiferent de amploare, conține în esența și în textura sa un anume risc” și că acesta trebuie cât mai bine cunoscut de profesioniști, învățat și însușit, tocmai pentru a-i reduce incidența și, implicit, urmările posibile.

Situațiile de acest gen ridică, la modul acut, problema omului de rând, a populației și a opiniei publice. Ei au dreptul să cunoască realitatea cu care se confruntă sau se pot confrunta, să fie informați cât mai corect și mai aproape de adevăr, pentru a le spori gradul de siguranță și încredere în specialiștii cărora li se adresează și a le reduce la maximum posibil teama de acces la sistemele medicale.

Din păcate, societatea noastră a pierdut cu totul simțul măsurii, al căii de mijloc, al capacității de a discerne, de a alege între adevăr și minciună, între virtual și realitate. Susținută și copios alimentată de personaje dubioase, fără pregătire, educație elementară și simț civic, comunitatea de toate tipurile este supusă presiunilor și orientată către soluțiile-limită, extreme, profund dăunătoare pentru toți. Denigrarea specialiștilor, condamnarea fără drept de apel a valorilor dovedite, negarea oricăror principii morale și etice sunt la ordinea zilei.

Nu e de mirare. Nu este decât reflectarea intoleranței, a violenței și lipsei de respect și prețuire pentru cei la care apelăm, a disprețului față de viață, în favoarea atâtor porniri primare, devenite un modus vivendi de fiecare zi, cu concursul unor instrumentiști de ocazie, extrem de vocali și porniți să maculeze în orice moment și pe oricine. În loc să acționeze exact în punctele sau zonele cele mai sensibile ale unei asistențe medicale în permanență subfinanțată și trecută pe un plan secund, oficialitatea nu știe cum să facă să nege eforturile specialiștilor noștri, să le nesocotească realizările și implicarea în progresul medical, nu vede în ei decât niște șpăgari de duzină și vânzători de iluzii, abandonați unor justițiari. Politicienii și îmbuibații ocazionali ai zilei rămân simpli spectatori, în speranța că, la nevoie, ajung în unitățile medicale ultraperformante din Austria sau Turcia.

Din nefericire, lucrurile nu stau chiar așa. Departe de mine apelul la capra vecinului, dar nu poți rămâne indiferent la evenimentul recent care a însemnat moartea unei femei tinere (compatrioate), la câteva zile după o cezariană. Și nu din cauza unor boli grave și cu risc foarte crescut, însoțitoare ale sarcinii. Unde? În Anglia, țară avansată, cu standarde medicale superioare.

Iată doar câteva enunțuri ale celor implicați în ancheta decesului respectiv: „mari nereguli în asistența spitalicească”, „întârzieri în tratamentul chirurgical”, „situație de confuzie în timpul evenimentelor de criză”, „lipsă de management pentru a face față situației”, „o lipsă de coordonare și de lucru în echipă”, „refuzul hematologului de a oferi produse de coagulare a sângelui”, „probleme grave în îngrijirile pe care doamna P. le-a primit la Spitalul Basildon”, „doctorii nu au folosit cantitatea de sânge necesară pentru a-i salva viața” etc. Din păcate, indiferent de argumente sau motivații, realitatea crudă și cruntă nu mai poate fi corectată: o tânără și-a pierdut viața.

Nu este în intenția mea de a turna gaz peste foc sau, dimpotrivă, de a îmbrăca în vorbe de catifea realitatea și a justifica ceea ce s-a întâmplat la noi. Esența lucrurilor este aceeași. Cu toate acestea, îmi exprim o nedumerire aproape dureroasă: cum e posibil ca un eveniment atât de grav, precum cel de la Spitalul de Urgență, întors pe față și pe dos de toate modalitățile mass-mediei și care ne-a afectat și afectează în mod particular întreaga tagmă medicală, să rămână complet ignorat?

Singura luare de poziție îmi aparține. Oricât m-aș da de grozav, nu am cum să uit că am ieșit din actualitate, că aparțin trecutului și orice aș spune capătă valoare poetică, în cel mai bun caz. Nu vreau să ofer lecții de niciun fel, dar nu pot accepta, indiferent, o stare de pasivitate și neimplicare. Fie și pentru a stopa acțiunile de condamnare a întregului sistem medical de către unii neaveniți.

Avem nevoie de obiectivitate. Altfel, puzderia de manifestări științifice desfășurate în permanență de lumea medicală, care înseamnă o enormă risipă de energie, destinată numai și numai progresului, cum nicio altă profesie sau activitate umană nu cunoaște, rămâne fără obiect. Și e păcat!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe