Newsflash

Viața Medicala - Ediția 50 (1092) din dec. 2010


Simpozion regional de transplant

de J. T. - dec. 17, 2010

   Peste 130 de specialişti din domeniul transplantului de organe din România, Austria, Ungaria, Republica Cehă, Slovenia, Macedonia s-au reunit, la Viena, la Danubian Transplant Symposium, ajuns la a 7-a ediţie şi organizat sub auspiciile Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, eveniment ce a arătat importanţa colaborării regionale pentru o mai bună organizare a activităţii de transplant, dar şi ultimele noutăţi ştiinţifice, tehnici şi modalităţi de prezervare a organelor pentru transplant. În Europa, listele de aşteptare ale pacienţilor pentru transplant de organe cuprind 67.064 de persoane, din care 52.000 pentru rinichi, 7.000 pentru ficat şi 3.600 pentru inimă, iar circa 4.000 dintre acestea mor anual pentru că nu au ajuns la transplant. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 

Clarificări pentru asistenţii medicali din DSP

de Izabela AGAVRILOAIE - dec. 17, 2010

   Consiliul Naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a emis o Hotărâre pentru a clarifica situaţia asistenţilor medicali angajaţi ca funcţionari publici sau personal contractual în direcţiile de sănătate publică. (...)

Calitatea vieţii – obiectivul principal al actului medical

de Prof. dr. Dinu M. ANTONESCU - dec. 17, 2010

   De curând, în „Colecţia Medica“ a Editurii Mirton din Timişoara, autorii Elena Amăricăi şi Dan V. Poenaru au publicat monografia ASPECTE PRIVIND CALITATEA VIEŢII LA PACIENŢII CU AFECŢIUNI REUMATISMALE DEGENERATIVE OPERATE, rezultat al colaborării dintre Clinica de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie şi Clinica de Ortopedie II, condusă de unul dintre autori, prof. dr. Dan Poenaru. Pe lângă subiectul actual şi complex tratat al afecţiunilor reumatismale degenerative, cartea trezeşte interesul şi pentru că şi-a propus să judece rezultatele obţinute prin prisma evaluării calităţii vieţi, obiectiv neutilizat până acum (după câte ştiu) în vreo monografie din literatura română de ortopedie. (...)

Atlas de patologie oculară congenitală

de Prof. dr. Florica IGNAT - dec. 17, 2010

   În patologia oculară, ca şi în cea generală, determinismul genetic impune revizuirea multor entităţi şi clasificări anatomo-clinice, bazate iniţial doar pe observaţia clinică. Studiul patologiei congenitale a papilei nervului optic este o provocare ce presupune ani mulţi de acumulare şi investigare a unor cazuri mai rar întâlnite în practica curentă. Volumul ANOMALIILE CONGENITALE ALE PAPILEI OPTICE, aşa cum se precizează în introducere, valorifică şi continuă experienţa îndelungată a Şcolii timişorene de Oftalmologie în angiofluorografie şi aduce la zi cunoştinţele care încearcă să descifreze substratul genetic al acestor anomalii. (...)

PATRU DIMENSIUNI ANTROPOLOGICE

de Dr. Al. T. - dec. 17, 2010

   Ne mândrim cu o contribuţie psihiatrică românească de excepţie şi anume conceptul bio-psiho-social al omului, pus în circulaţie la noi de acad. Petre Brânzei. Iată însă că articolul Contemporany man in his bio-psycho-socio-ecological dimension (Omul contemporan în dimensiunea sa bio-psiho-socio-ecologică), semnat de un eminent grup de cercetători (Dorin Riga, Dan Riga, Aurel Ardelean, Francisc Schneider) şi publicat în nr. 2/2010 al revistei FIZIOLOGIA, completează conceptul, dimensiunea şi determinanţii bio-psiho-sociali ai omului prin factorii ecologici. Ei trebuie să se regăsească în legislaţie, acţiuni umane şi efecte benefice asupra civilizaţiei şi mediului. (...)
 

VIOLENŢA DIN SPITALE, O AFECŢIUNE GLOBALIZATĂ

de Dr. Raluca BULEA - dec. 17, 2010

   Răsfoind nr. 978 al săptămânalului belgian LE GENERALISTE ne atrage atenţia, înainte de partea dedicată materialelor ştiinţifice, un articol pus sub genericul Actualitate: „Când lipsa cotidiană de bună-cuviinţă invadează practica“, şi care aduce la cunoştinţa cititorilor situaţia referitoare la actele de violenţă din mediul spitalicesc înregistrate în Franţa vecină. Informaţiile sunt preluate din raportul pe anul 2009 al Observatorului naţional al violenţelor în mediul spitalicesc (ONVH), instituţie subordonată Ministerului Sănătăţii de la Paris, creată în anul 2005, cu misiunea de a coordona şi de a evalua politicile puse în practică pentru a garanta securitatea bunurilor şi a persoanelor în interiorul instituţiilor sanitare cu sarcina de a recenza actele de violenţă comise în interiorul acestora. (...)

DEPRESIA, BIROCRAŢIA, IMPRUDENŢA ŞI SĂNĂTATEA

de L. DANIELESCU - dec. 17, 2010

   Dintre rubricile pe care publicaţia belgiană LE GENERALISTE le propune în fiecare săptămână („Actualitatea“, „Pharmaforum“, „Timp liber“ ş.a.), desigur cea mai interesantă, prin temele tratate, prin noutăţile pe care le aduce este cea intitulată „Medicina“. Iată câteva dintre problemele abordate la această rubrică în nr. 979: • Tulburările depresive majore (TDM) constituie una din patologiile cele mai frecvente, ce se prezintă fie ca o suferinţă izolată, fie ca o comorbiditate asociată altor afecţiuni, îndeobşte cronice, cărora le agravează evoluţia. După opinia multor specialişti în Sănătate publică, sub aspectul gravităţii şi, mai ales, al calităţii vieţii pacientului, TDM sunt mai importante decât artroza, diabetul sau HTA. (...)

…Dureroasă istorie orală

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - dec. 17, 2010

   Cartea FOLCLORUL REZISTENŢEI ANTICOMUNISTE, semnată de dr. Cornelia Călin-Bodea, a apărut recent la Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuş anume ca să aducă noi şi importante dovezi pentru noi toţi că în România a existat o puternică rezistenţă anticomunistă, replică amară dată celor care cred că în ţara noastră n-au fost asemenea eroi. Folclor de rezistenţă şi date istorice sunt aduse laolaltă de către cercetătoare. (...)

Patria profesorului Pesamosca

de Dr. E. G.-P. - dec. 17, 2010

   După câteva scâlcieri de limbaj ale corespondenţilor şi reporterilor prostiţi de emoţie, gen „locul unde are loc“ (demonstraţia de 1 Decembrie) sau „bulevardul Kiseleff“ (când respectiva arteră e şosea) şi unele bulevarde numite „străzi“, după un „eminent“, în loc de „iminent“ şi „maşinării“ în loc de „maşini“ (n-a lipsit nici clasicul „în minutele următoare vă invităm să urmăriţi“…), a apărut, în sfârşit, şi o seară normală. Nu perfectă, nu ideală (ideal ar fi fost, poate, să avem de ce ne bucura copios în seara aceea), dar normală, gramatical şi ortoepic corectă. (...)

Icoana din suflet

de Paula ROMANESCU - dec. 17, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Adulter fără limite. Până la ratare

de Ilinca BELCIU - dec. 17, 2010

   Ultimul film în care ne-a încântat prezenţa şi jocul lui Kristin Scott Thomas a fost Il y a longtemps que je t’aime, o adevărată bijuterie încărcată de sensibilitate şi dramatism, povestea unei mame care încearcă să îşi revină la normal după teribila şi necesara moarte a unicului copil. Rolul în sine i-a permis lui Scott o adevărată desfăşurare de forţe actoriceşti, prin delicateţea şi sensibilitatea interpretării. Dar cum nu toate rolurile sunt la fel de ofertante, nu putem decât să remarcăm tentative, încercări, fel şi fel de variaţiuni pe aceeaşi temă. În Partir – Ruptura al Catherinei Corsini, o interpretează pe Suzanne, o femeie căsătorită, cu o familie reuşită, un soţ (medic de succes) în permanenţă ocupat şi doi copii. (...)

Devotaţi lui Hipocrate şi artei muzicale

de Anca FLOREA - dec. 17, 2010

   Se poate spune că Moş Nicolae a adus, la Ateneu, un nou concert al Orchestrei Medicilor „Ermil Nichifor“, un dar frumos pentru premianţii Societăţii Române de Medicină Internă şi, deopotrivă, pentru cei care i-au aplaudat. Interniştii, răsplătiţi pentru performanţele deosebite din anul care tocmai se încheie, au audiat, din partea colegilor care, lăsând pentru o clipă halatele albe, au (re)devenit instrumentişti, pagini celebre din opere, interpretate cu dăruire şi entuziasm, ca de obicei cu Iosif Ion Prunner la pupitru. (...)

Poezie bilingvă şi nu numai

de Dr. Mircea CIUHUŢA - dec. 17, 2010

   La 9 decembrie, în cafeneaua „La Scena“, a avut loc întâlnirea membrilor Cenaclului Tinerilor Medici Scriitori afiliat Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România. Cu această ocazie şi-a făcut debutul în cadrul cenaclului noua membră, Anca Bucur, care a citit două poezii: „2:30 a.m.“ şi „Autobiografie“, impresionante prin atmosfera sumbră şi folosirea unor metafore cu o mare putere de evocare senzorială. Iulia Moldoveanu ne-a vorbit „Despre pisici“, o poezie concepută într-o notă jucăuşă şi ironică totodată. Theodor Voiosu a încheiat momentul de poezie cu „Marşul somonilor“, creaţie prezentată anterior, acum completată, şi „Lisbon“, ultima scrisă în întregime în limba engleză. În finalul întâlnirii, Radu Popescu a adus în discuţie ultima sa piesă de teatru jucată pe scenă, „Testament“, o privire sensibilă asupra extremelor unei iubiri neconvenţionale dintre două tinere femei.
  

Cifrele din sănătate, ca un duş rece

de Dr. Aurel F. MARIN - dec. 17, 2010

    De multe ori se întâmplă ca, din prea multă concentrare asupra unui detaliu sau a altuia, să pierdem din vedere imaginea de ansamblu. The big picture. Ceea ce ne-ar putea da o falsă impresie. Indubitabil, sunt aspecte demne de toată lauda în sistemul nostru de sănătate, iar săptămânalul „Viaţa medicală“ a adus în atenţia comunităţii medicale româneşti o serie din acestea, într-o lumină – credem – obiectivă. Dar cu o floare, din păcate... Cunoaşteţi urmarea. Recent publicatul raport Sănătatea dintr-o privire. Europa 2010 – document elaborat de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), în parteneriat cu Comisia Europeană, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – ne readuce la realitate. Un sistem de sănătate trebuie văzut ca un tot unitar, în care diversele aspecte particulare nu capătă semnificaţie decât prin impactul asupra întregului. Iar întregul acesta trebuie situat în context. (...)

Sporurile din rural

de Iftimie NESFÂNTU - dec. 17, 2010

    Un Proiect de Ordin privind criteriile de încadrare a cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară, postat marţi, 30 noiembrie 2010, pe site-ul www.cnas.ro a determinat Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie să organizeze joi, 9 decembrie a.c. (cu doar o zi înainte de termenul limită pentru trimiterea unor amendamente şi propuneri!), o conferinţă de presă. „Noile criterii
vor anula practic sporurile medicilor din rural“, au arătat vorbitorii. Mai mult decât o simplă relatare, sub semnătura dlui Iftimie Nesfântu. (...)
 

Sindromul Angelman

de Dr. Magdalena BUDIŞTEANU - dec. 17, 2010

   Prin rubrica In vitro, săptămânalul „Viaţa medicală“ şi-a propus să ilustreze cât mai convingător importanţa cercetării ştiinţifice fundamentale, dar şi a investigaţiilor paraclinice în diagnosticul diverselor afecţiuni. Un exemplu în acest sens îl oferă dna dr. Magdalena Budişteanu, prin „Sindromul Angelman“. Cu acest prilej, reînnoim, către specialiştii din întreaga ţară, invitaţia de a împărtăşi colegilor din experienţa şi cazuistica proprii. (...)
 

Educaţie în Neurologie

de Dr. Sorina VASILE - dec. 17, 2010

   Sute de medici şi studenţi la Medicină s-au reunit, timp de două zile, în Aula Mare a Universităţii „Transilvania“ din Braşov, pentru al 2-lea Curs Internaţional de Tulburări ale Comportamentului Motor (Movement Disorders), eveniment la care numeroşi profesori de prestigiu din străinătate au abordat teme precum boala Parkinson, tulburările de somn sau sindromul picioarelor neliniştite. Programul educaţional condus de dl dr. Cristian Falup-Pecurariu a fost organizat de Movement Disorder Society – European Section (MDS-ES) şi Universitatea „Transilvania“ din Braşov. O relatare de la acest eveniment, semnată de dra Sorina Vasile. (...)

Congresul UMEM

de Dr. Constantin BOGDAN - dec. 17, 2010

   „(…) Civilizaţia europeană contemporană trăieşte o profundă criză morală“, spunea dl prof. dr. Marek Pawlikowski în deschiderea celui de-al 54-lea Congres al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici (Plock, Polonia), desfăşurat sub genericul Etica şi morala. Aducând informaţii de la eveniment, glosează pe marginea temei medicul-scriitor Constantin Bogdan, vicepreşedinte al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România. (...)
 

Patria elitelor uitate

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - dec. 17, 2010

   În anul 2006, Profesorul a fost scos, forţat, la pensie. Au vrut să-l alunge şi din rezerva de spital în care locuieşte din anii ’80, unde acum zace imobilizat la pat. L-au lăsat în cele din urmă, dar în deplină uitare. Profesorul a ţinut să stea în spital, pentru că spitalul era viaţa lui… Având ca temă centrală un documentar despre profesorul Alexandru Pesamosca, dna dr. Eugenia Grosu-Popescu analizează dulce-amar o emisiune de ne-uitare a elitelor reale, la rubrica TV sănătatea. (...)
 

INFORMAŢII OMS

de Dr. M. D. - dec. 17, 2010

Test rapid pentru TB
Vaccin antimeningococic
Controlul malariei.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe