Newsflash

Viața Medicala - Ediția 35 (1181) din sept. 2012


„Ideile de încărcare a activităţii nemedicale a medicului sunt infinite“

de Alina BOGHICEANU - sept. 7, 2012

Coplata, cardul de sănătate, reţeta electronică, dar şi apropiatul Congres Naţional de Medicina Familiei de la Timişoara – la care „Viaţa medicală“ este partener media principal – sunt subiecte asupra cărora se pronunţă dna dr. Rodica Tănăsescu, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală, în interviul realizat de dna Alina Boghiceanu.

 

Recunoaştere europeană şi tradiţie în transplantul de organe şi ţesuturi

de Dr. Raluca BULEA - sept. 7, 2012

Ajuns la a opta ediţie, congresul de anul acesta al Asociaţiei Romtransplant se va suprapune fericit cu examenul organizat de UEMS, la Bucureşti, pentru obţinerea Diplomei europene de transplant. Mai multe detalii aflăm de la dl prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Congresului, într-un interviu acordat dnei dr. Raluca Bulea, pentru „Viaţa medicală“ – partener media principal al reuniunii.

 

Israel – în câteva imagini

de Dr. Eliza CINTEZĂ - sept. 7, 2012

O călătorie în Israel este o revelaţie culturală, religioasă şi geografică, după cum ne arată dna dr. Eliza Cinteză la rubrica Albumul cu clipe.

 

Consideraţii clinico-terapeutice în fistula de lichid cefalorahidian

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - sept. 7, 2012

Fistula de lichid cefalorahidian reprezintă o condiţie potenţial fatală, al cărei tratament de succes necesită în primul rând înţelegerea etiopatogeniei, a originii anatomice şi a fiziopatologiei sale. Acesta este subiectul articolului semnat de dnii dr. Marian Stroi, dr. Corneliu Toader şi prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea.

 

Interacţiuni endocrinologice

de Dr. Mihail CĂLIN - sept. 7, 2012

Relaţia dintre tumorile suprarenale şi hipertensiunea arterială – dezbătută din perspectiva cardiologului, radiologului intervenţionist, chirurgului şi, desigur, a specialistului endocrinolog – a constituit subiectul simpozionului ENS@T desfăşurat împreună cu Simpozionul Naţional al Societăţii Române de PsihoNeuroEndocrinologie. O sinteză realizată de dl dr. Mihail Călin.

 

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ Bucureşti

de Dr. Constantin BOGDAN - sept. 7, 2012

Istoria bogată şi activitatea de vârf sunt fericit reflectate în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ Bucureşti. Continuând seria În căutarea istoriei medicinii prin spitale, dl dr. Constantin Bogdan parcurge trecutul glorios al unităţii-fanion a medicinii militare din ţara noastră.

 

Filmul, meticuloasă şi fascinantă invenţie

de Ilinca BELCIU - sept. 7, 2012

„Filmul lui Scorsese este un omagiu adus începuturilor cinematografiei, oamenilor pasionaţi, care fac tot posibilul să îşi ducă visele mai departe, indiferent de piedici ori tabuuri. Timpul este esenţial, iar trezirea memoriei se concretizează prin intermediul unor personaje-cheie. Aşa cum ceasurile sunt îngrijite şi întreţinute, la fel se întâmplă şi cu amintirile: ele trebuie salvate pentru a funcţiona ca element colectiv“ – scrie dna Ilinca Belciu la rubrica Ecran.

 

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe