Newsflash

Viața Medicala - Ediția 4 (1150) din feb. 2012


Sănătatea, o junglă neguvernabilă?

de Conf. dr. Corneliu ZEANA - feb. 1, 2012

Sănătatea a rămas domeniul cel mai puţin reformat şi, în consecinţă, unul dintre cele mai neperformante din ţara noastră. Măsurile luate în Europa sau în Statele Unite, pentru utilizarea corectă a fondurilor disponibile, şi inventarul problemelor sistemului sanitar din România se regăsesc în textul semnat de dl conf. dr. Corneliu Zeana.

 

Medicina se face cu ştiinţă, dar şi suflet

de Dr. Raluca BULEA - feb. 1, 2012

Evoluţia mijloacelor de supraveghere intrauterină şi accesul limitat la acestea, necesitatea consultaţiei preconcepţionale, procentul alarmant de cezariene sau impactul
clinicilor private de obstetrică-ginecologie sunt câteva din subiectele abordate de dl prof. dr. Dimitrie Nanu în interviul realizat de dna dr. Raluca Bulea.
 

Sănătatea preşcolarilor şi a elevilor

de Alexandru NEAGU - feb. 1, 2012

Recent, a fost publicată Metodologia privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos. Mai multe detalii ne oferă dl Alexandru Neagu, la rubrica Update legislativ.

 

Stingeţi ţigările!

de Dr. Sorina VASILE - feb. 1, 2012

Ce-şi propune Programul Anti-Tabac – al Federaţiei Asociaţiei Studenţilor în Medicină din România, o prioritate pentru mediciniştii din toată ţara? Aflaţi de la dra Sorina Vasile, în cadrul rubricii Student la medicină.

 

Abuzul sexual asupra minorului, o psihotraumă aparte

de Prof. dr. Ştefan MILEA - feb. 1, 2012

Abuzul sexual al minorului constituie o problemă de interes major, cu incidenţă în continuă creştere, intens mediatizată, complexă, interdisciplinară, cu implicaţii medico-legale şi cu aspecte dificile, sensibile şi specifice. Acest subiect este aprofundat în articolul dlui prof. dr. Ştefan Milea.

 

Surprizele descifrării structurii şi arhitecturii genomului uman

de Prof. dr. Mircea COVIC - feb. 1, 2012

Secvenţierea genomului  uman a adus numeroase informaţii noi, unele surprinzătoare, privind structura şi arhitectura sa. Care sunt acestea, aflaţi de la dl prof. dr. Mircea Covic, la rubrica Medicina genomică.

 

Formele clinice de otoscleroză

de Prof. dr. Traian ATAMAN - feb. 1, 2012

Genopatie cu manifestare tardivă de cauză încă obscură, otosleroza este cea mai frecventă afecţiune nesupurată a urechii medii. Formele clinice ale bolii sunt descrise de dl prof. dr. Traian Ataman şi dna dr. Nicoleta Manea.

 

„Patul nutritiv“ din care se naşte performanţa

de Iftimie NESFÂNTU - feb. 1, 2012

Iniţiat şi coordonat de dl prof. dr. Dan L. Dumitraşcu şi dna dr. Laura Irina Poantă, atelierul internaţional Gastrointestinal involvment in metabolic syndrome: cause or effect? a oferit participanţilor prilejul de a pătrunde în culisele unor cercetări medicale de anvergură. Un reportaj realizat de dl Iftimie Nesfântu.

 

Un medic sub aspre vremi

de Dr. Mihail MIHAILIDE - feb. 1, 2012

Cartea de memorii a doctorului Sergiu Stoicescu, intitulată „Gânduri din fapte“, apărută postum (1998), acoperă cu amintirile despre sine, lumea medicală, marile evenimente istorice şi social-politice, o perioadă de până la sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut. Bogată în informaţii, cartea de memorii este prezentată de dldr. Mihail Mihailide la rubrica Jurnal de jurnale.

 

Fascinanta viaţă a cuvintelor

de Elena SOLUNCA - feb. 1, 2012

Istoria fascinantă a cuvintelor româneşti, de la naştere şi până la dispariţie, este evocată de dl acad. Marius Sala în volumul „101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create“, prezentat de dna Elena Solunca la rubrica Lecturi particulare.

 

Apelul Academiei Române

- feb. 1, 2012

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe