Newsflash
Dosar

Terapia durerii în România: un domeniu „în suferință”

de Prof. dr. Dorel SĂNDESC - ian. 11 2018
Terapia durerii în România: un domeniu „în suferință”

Dorel Săndesc este președintele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă, prorector la UMF „Victor Babeș” Timișoara și membru în consiliul Societății europene de anesteziologie (ESA).

 

 

     Conform Asociației internaționale pentru studiul durerii (IASP), „durerea este o experiență senzorială sau emoțională neplăcută, determinată sau relaționată cu leziuni tisulare reale sau potențiale sau descrisă în termeni ce se referă la aceste leziuni”. Durerea cronică este definită ca fiind orice tip de durere persistentă mai mult de douăsprezece săptămâni (trei luni). Dacă în cazul durerii acute cauzele de obicei sunt clare, etiologia durerii cronice este extrem de diversificată, aceasta putând fi indusă de o largă varietate de situații clinice.
     Durerea reprezintă una din cele mai mari provocări medicale, sociale, economice și psihologice din întreaga patologie umană. Datele existente pe plan internațional – și mult mai puțin la noi în țară – sunt elocvente în acest sens. Incidența durerii cronice de intensitate moderată sau severă în rândul populației adulte din Europa este estimată la 19%; oarecum surprinzător, durerea cronică are o prevalență foarte ridicată și în rândul copiilor sau adolescenților – aproximativ 25%, din care o treime de intensitate mare. Într-un raport al Organizației mondiale a sănătății (OMS) se arată că osteoartrita afectează aproximativ 10% din bărbații și 18% din femeile peste 60 de ani, iar până la 33% din oameni prezintă în cursul vieții lor durere de spate. Îngrijorător este că majoritatea acestor pacienți nu beneficiază de un serviciu de terapie a durerii și astfel 40% declară că tratamentul pe care l-au primit a fost insuficient.
     Impactul economic al prezenței durerii este uriaș, depășind costurile asociate cu principalele patologii responsabile de mortalitate și morbiditate. Impactul economic se poate împărți în două categorii: creșterea costurilor îngrijirilor medicale date de prezența durerii și costurile indirecte, determinate de scăderea productivității în muncă, de perioadele de inactivitate, de concediile medicale, de pierderea locurilor de muncă etc. Astfel, un studiu din 2010 arăta că în SUA creșterea anuală a costurilor îngrijirilor medicale acordate pentru durere se ridica la 261–300 de miliarde de dolari. Costurile indirecte sunt și ele foarte ridicate. În total, impactul economic global al durerii se situează între 560 și 635 de miliarde, depășind costurile determinate de bolile cardiovasculare (309 miliarde), cancer (243 miliarde) sau diabet (188 miliarde). Datele disponibile din Europa confirmă această situație: în Suedia, 91% din pierderile economice prin scăderea productivității din cauze medicale (peste 8 miliarde de euro) pot fi atribuite durerii, iar în Marea Britanie doar durerea de spate determină pierderi indirecte între 5 și 10 miliarde lire. Un alt studiu semnificativ a fost publicat în Irlanda în 2011 (PRIME) și a relevat că 35% din persoanele intervievate suferă de durere cronică (definită ca durere de cauză necanceroasă care a persistat mai mult de trei luni), dintre ele 21,5% acuzând durere prelungită pe o perioadă mai mare de zece ani. Durerea cronică nu a fost descrisă doar de persoanele în vârstă, deși, cum era de așteptat, incidența a crescut odată cu înaintarea în vârstă; 28,4% din populația cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani și 30,4% din populația cu vârsta între 35 și 44 de ani au descris că suferă de durere cronică, ceea ce reprezintă proporții alarmante la populația tânără, aptă de muncă. În peste 10% din cazuri, durerea a fost de intensitate severă, limitând dramatic funcționarea persoanelor respective, 12% din respondenți fiind incapabili să lucreze chiar și un număr redus de ore de lucru în perioada respectivă; 80% au raportat mai mult de un site anatomic al durerii. O altă constatare a fost faptul că suprapunerea depresiei a fost de zece ori mai frecventă la persoanele suferinde de durere cronică decât în alte loturi popu­laționale similare din punct de vedere demografic. La distanță de un an, 59,9% au raportat persistența durerii, iar 12,7% au raportat apariția unui nou tip de durere cronică. Evaluarea costurilor cauzate de durerea cronică prin însumarea costurilor directe (cheltuieli de spitalizare, consulturi, medicație etc.) și a celor indirecte (absența de la locul de muncă, scăderea productivității etc.) a condus la o medie de 5.665 de euro/an/persoană suferind de durere cronică sau, generalizând la nivelul Irlandei, la costuri totale în valoare de 4,76 miliarde de euro. Sumele sunt enorme pentru o simptomatologie care deseori este neglijată, iar în momentul în care pacientul se adresează unui serviciu medical, dificil de manageriat.
     Dincolo de aceste date economice impresionante, uriașa suferință determinată de durere reprezintă principalul motiv pentru care tratarea adecvată a acesteia trebuie să fie considerată un drept universal al omului. Prezența cvasicontinuă a durerii face ca pacienții să își ducă viața într-un mediu caracterizat de suferință, ceea ce duce la o scădere dramatica a calității vieții, care este apreciată ca fiind de o calitate inferioară față de a pacienților care au suferit un accident vascular cerebral.
     Importanța și complexitatea provocărilor determinate de durere au determinat în țările dezvoltate apariția unor concepte pluridisciplinare de management al durerii, pentru a permite diagnosticul precoce și pentru a institui cât mai rapid tratamente care să conducă la cuparea rapidă a simptomelor dureroase. În aceste țări, terapia durerii reprezintă o specialitate distinctă și s-au dezvoltat centre multidisciplinare care permit o abordare holistică a acestei suferințe.
     România se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește terapia durerii, în special a celei cronice. În domeniul durerii acute există o dinamică pozitivă, o contribuție semnificativă fiind reprezentată de dezvoltarea remarcabilă a specia­lității de anestezie-terapie intensivă din ultimii ani, care a permis introducerea celor mai noi tehnologii, inclusiv în domeniul tehnicilor de terapia durerii (blocuri analgetice regionale ghidate ecografic sau electric, pompe de administrare automată și/sau la cererea pacientului a analgeticelor, sisteme de administrare transdermică a substanțelor analgetice etc). Curricula de pregătire în specialitatea ATI prevede formarea, la un nivel de bază, în terapia durerii, precum și unele tehnici anestezice și analgetice specifice. Acest progres este evident și prin înființarea, în cadrul Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă, a Asociației Române de Anestezie Regională, care dezvoltă programe educaționale și de cercetare în tratamentul durerii, inclusiv al durerii cronice. O altă entitate activă în domeniu, inițiată de Școala românească de ATI, este Asociația Română pentru Studiul Durerii, cu sediul în București, reprezentantă în România a Asociației internaționale pentru studiul durerii (IASP). Toate aceste organizații științifice și profesionale organizează diverse forme de educație în domeniul terapiei durerii (simpozioane, cursuri, workshopuri etc). Trebuie spus însă că implicarea specialității ATI în managementul durerii cronice este redusă și sporadică, principala cauză reprezentând-o deficitul major de specialiști în acest domeniu, care, într-o statistică recentă a Ministerului Sănătății, depășește 30% din necesarul prevăzut de reglementările legale în vigoare; în aceste condiții, specialiștii ATI fac cu greu față solicitărilor specifice specialității, respectiv managementului perioperator al pacienților chirurgicali și terapiei intensive, posibilitățile de implicare în alte domenii conexe specialității fiind extrem de reduse.
     O contribuție esențială la dezvoltarea terapiei durerii în România o reprezintă înființarea în premieră la Iași a disciplinei de algeziologie și a Centrului pentru studiul și terapia durerii din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, singulară până în acest moment și nesusținută de reglementările Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior. Introducerea acestei discipline în curricula universităților de medicină reprezintă un pas necesar, de natură să crească nivelul de pregătire general în tratamentul durerii – aspect esențial, întrucât tratamentul durerii nu este doar apanajul unor centre supraspecializate, ci trebuie să fie responsabilitatea tuturor specialităților medicale, începând cu medicii de familie.
     Este de remarcat, de asemenea, progresul deosebit înregistrat în România în domeniul medicinei paliative, specialitate care asigură o abordare holistică a durerii, în toate fațetele sale (durerea fizică, aspectele psihologice, sociale și spirituale). Inexistentă practic în anii ʼ90, medicina paliativă din România a devenit în ultimii ani un model pentru țările din estul Europei, datorită unor dezvoltări semnificative: crearea unui atestat oficial de medicină paliativă acreditat oficial de Ministerul Sănătății, organizarea excelentă a acestui atestat, în coordonarea centrului Hospice „Casa Speranței” de la Brașov, crearea unei rețele de medici pregătiți în acest domeniu la nivel național și a unei rețele de servicii de paliație, decontarea de Casa de asigurări de sănătate a serviciilor de paliație, unele modificări legislative etc. Deși importante, aceste realizări sunt în continuare insuficiente, raportate la necesarul real de servicii în domeniu.
     În pofida acestor realizări, care, trebuie spus, sunt mai degrabă rezultatul unor iniția­tive personale sau de grup decât al unor abordări sistemice, terapia durerii cronice „suferă” încă în România, iar această suferință este multifactorială: neintroducerea sistematică în curricula universitară a pregătirii de bază în terapia durerii; absența unei specialități distincte în terapia durerii sau a unui atestat de supraspecializare în domeniu; absența din pachetele de servicii decontate de Casa de asigurări de sănătate a serviciilor de terapia durerii (sau decontarea insuficientă); lipsa unor centre multidisciplinare de terapia durerii; statutul social total inadecvat și în degradare continuă al medicului în Romania, o cauză esențială a migrației dramatice către Occident și a deficitului de specialiști.

Notă autor:

Bibliografie

1. Institute of Medicine (US) Committee on Advancing Pain Research, Care, and Education. Relieving pain in America: A blueprint for transforming prevention, care, education, and research. National Academies Press (US), Washington (DC), 2011

2. Phillips CJ. The cost and burden of chronic pain. Rev Pain. 2009 Jun;3(1):2-5

3. Raftery MN et al. Chronic pain in the Republic of Ireland--community prevalence, psychosocial profile and predictors of pain-related disability: results from the Prevalence, Impact and Cost of Chronic Pain (PRIME) study, part 1. Pain. 2011 May;152(5):1096-103

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe