Pe plan global: a nu suferi este un drept universal al omului; durerea cronică alterează dramatic calitatea vieții și poate deveni o boală în sine; durerea este o provocare multiplă (medicală, socială, economică, psihologică, culturală, religioasă).
Pe plan național: în România există foarte puține centre multidisciplinare de terapie a durerii, deoarece lipsește o strategie națională în acest domeniu; sunt țări care au deja o strategie națională, de la care ne putem inspira cu adaptările de rigoare; se impune un plan strategic coordonat pentru o abordare unitară a managementului durerii cronice, având în vedere și impactul economic semnificativ, pe care îl are povara durerii asupra societății; în cadrul acestui plan, trebuie avute în vedere, dincolo de aspectele pur medicale, și aspecte care vizează prevenția, îngrijirile, investigațiile, educația publică și educația profesională în domeniu; casele de asigurări de sănătate decontează insuficient sau deloc serviciile de terapie a durerii cronice; pentru a creiona planul strategic se propune crearea unor grupuri de lucru pe probleme specifice; complexitatea aspectelor generate de durere impune necesitatea unei specializări în terapia durerii, așa cum există deja în foarte multe țări ale lumii; medicul algeziolog este în poziția unui coordonator care, în funcție de tipul de durere, poate solicita în echipa sa, după caz, neurologi, kinetoterapeuți, fizioterapeuți, farmacologi de clinică sau alți colegi; un rol important în echipa algeziologului îl joacă psihologul sau psihiatrul.
În situația în care se consideră mai util ca algeziologia să fie o supraspecializare, atunci algeziologii se pot forma (în funcție de curriculă) din: anesteziști, neurologi, reumatologi, oncologi, neurochirurgi, interniști, pediatri ș.a.
Este necesar ca medicul algeziolog să stăpânească foarte bine toate informațiile privitoare la farmacologia substanțelor opioide și non-opioide, a coanalgezicelor și paraanalgezicelor. Pentru aceasta, în stagiul de pregătire, are nevoie de cel puțin un semestru de farmacologie (pe lângă cele de ATI, neurologie, reumatologie, medicină internă). Este foarte important ca medicul specialist (indiferent de specialitate) să realizeze că rolul său este să trateze cu prioritate boala pentru care bolnavul i s-a adresat. Cât privește durerea, el trebuie să intervină în perioada acută, dar, când durerea s-a cronicizat, atunci trebuie să îndrume bolnavul spre algeziolog. De exemplu, se consideră că oncologul trebuie să se ocupe de terapia antitumorală, lăsând algeziologului sarcina de a manageria terapia antialgică.
Propunere de consens: întrucât 2018 a fost declarat de IASP „Anul educației pentru terapia durerii”, țara noastră ar putea să se evidențieze atât prin extinderea învățământului de algeziologie la nivelul tuturor universităților de medicină, cât și prin înființarea unei specializări sau supraspecializări în terapia durerii.
