Recent, am participat la supravegherea examenului de psihiatrie al studenţilor de anul 6 şi mi-am amintit cât de subestimată este această specialitate. Recunosc că nici eu nu m-am simţit foarte confortabil la acest stagiu, psihiatria de adulţi e o specialitate grea şi uneori te sperie cazurile pe care le vezi. Episodul psihotic acut este spectaculos când îl vedem prima oară şi facem o incursiune în delirul pacientului, în mod activ, nu doar văzându-l şi auzindu-l pe stradă. Semiologia şi farmacologia sunt grele pentru un student de an terminal care are multe griji cu rezidenţiatul şi licenţa, dar realitatea este că pacientul psihiatric ajunge în toate specialităţile. Vrem sau nu, ne confruntăm cu patologia aceasta din pediatrie până în specialităţile chirurgicale. De multe ori, pacienţii nu sunt cunoscuţi cu vreo boală, însă elementele unei tulburări de personalitate sunt acolo, trebuie doar să ştii să le recunoşti şi poţi apoi înţelege mai uşor rigidităţile unor pacienţi, cum să îi abordezi pentru a le creşte complianţa la tratament.

   Pe lângă patologia acută psihiatrică observată în secţii, e important, pentru practica oricărui viitor medic, din orice specialitate, să vadă o tulburare de personalitate de tip borderline sau un histrionic (nu sunt puţini), un episod maniacal sau un sindrom Asperger, un episod depresiv sever, o tentativă de suicid. Psihiatria îţi schimbă perspectiva asupra oamenilor, te face să înţelegi mai uşor de ce anumiţi oameni se comportă într-un anumit fel şi te ajută să înţelegi boala somatică şi impactul pe care aceasta îl are asupra personalităţii, asupra lumii interioare a pacientului. Odată ce îţi dai seama de anumite caracteristici ale pacientului, vei trata mult mai uşor bolile acestuia.

   Cu toate stagiile dificile din anul 6 şi dincolo de stresul examenelor, nu rataţi acest stagiu „de glumeţi“, pe care, dacă îl veţi frecventa cu seriozitate, veţi avea parte de multe surprize. Fiecare caz vă rămâne întipărit în minte. Eu nu voi uita niciodată primul caz de tulburare bipolară pe care l-am văzut, o doamnă în episod maniacal, care ne-a povestit, fără oprire timp de 40 de minute, despre viaţa ei şi pasiunea pentru hainele elegante, rochiile de seară, pe care uneori le purta inclusiv la piaţă, pentru că îi plăcea foarte mult să spună lumea despre ea că e frumoasă. O gură de aer proaspăt printre toate durerile fizice pe care le-aţi tot întâlnit de-a lungul anilor clinici, nu-i aşa?