Newsflash
Dosar

Sociologia durerii

Sociologia durerii
    În al Doilea Război Mondial, mulți dintre soldații americani răniți raportau dureri de o intensitate mult mai mică decât cea pe care ar fi trebuit să o simtă pentru leziunile grave de care sufereau. Inițial, medicii au căutat semne pentru deficite neurologice, dar la majoritatea nu s-a găsit o cauză
medicală.
    Medicina reduce durerea la mecanismele neurofiziologice și ignoră adesea perspectiva experienței dureroase ca una modelată de individ și de contextul lui sociocultural. Conceptualizarea dominant medicală și considerarea durerii exclusiv ca simptom medical au dus, de-a lungul timpului, la construirea unor scale care dau impresia că durerea poate fi măsurată tot timpul rațional și obiectiv. În practica medicală apar însă mereu situații care nu pot fi pe de-a-ntregul obiectivate și explicate biomedical.
    Anestezistul american Henry K. Beecher este unul dintre primii medici care fac legătura, într-o revistă științifică, între percepția durerii și contextul social. Beecher, care a tratat soldații din teatrul de luptă din Mediterana, scrie în numărul din 1946 al revistei Annals of Surgery că perceperea durerii este modulată de traumele emoționale. Anestezistul corelează, de asemenea, intensitatea durerii cu dorința soldaților de a merge cât mai repede acasă (1).
    Sociologia și antropologia medicală urmăresc dimensiunea culturală și socială a medicinei. Acestea au început să se dezvolte în țările vestice după al Doilea Război Mondial, când a scăzut mortalitatea cauzată de afecțiunile acute și a crescut morbiditatea bolilor cronice. Acestea din urmă i-au făcut pe cercetători să exploreze etiologia multifactorială a bolilor și să ia în considerare cauze sociale în dezvoltarea anumitor afecțiuni (2). În 1944, raportul comitetului pentru educație medicală Goodenough din Marea Britanie atrăgea atenția asupra importanței acestui domeniu și spunea că „un medic nu poate să trateze adecvat un pacient dacă nu ia în considerare și aspectele psihosociale ale acestuia” (3).
    În ultimii 30 de ani, durerea a devenit obiectul a tot mai multe cercetări sociologice și antropologice, subliniindu-se necesitatea de a îmbogăți perspectiva biomedicală pentru a o trata mai eficient. Arthur Kleinmann, psihiatru american și profesor de antropologie medicală la Harvard, scoate în evidență, în 1988, într-una din primele sale lucrări, importanța semnificațiilor culturale în percepția dimensiunilor durerii (4). Cecil Helman, profesor de antropologie medicală în Marea Britanie, alcătuiește în 1991 trei reguli de care orice medic ar trebui să țină cont atunci când un pacient se prezintă pentru durere: nu toate grupurile culturale răspund la durere în același mod; modul în care oamenii percep și răspund la durere e în mare măsură modelat de fundalul lor cultural; felul în care pacienții comunică medicilor durerea lor poate fi influențat de factori culturali (5). Helman face distincția clară între durerea exprimată în spațiul intim și cea manifestată în spațiul public. În public, există o componentă voluntară a exprimării durerii, despre care anumite grupuri sociale tind să adopte o atitudine stoică. Studiile care vizează diferențele interetnice în raportarea durerii la americani au arătat, de exemplu, că cei de origine italiană tind să își exprime durerea susținut și în repetate rânduri, ca mecanism de coping pentru a face față anxietății și pentru a disipa senzația. Cei de origine irlandeză, pe de altă parte, fac coping într-un fel foarte diferit: ignoră și blochează senzațiile dureroase cât mai mult timp (6). De asemenea, în multe culturi hispanice, viața este considerată a fi plină de încercări ce trebuie îndeplinite și acceptate cu răbdare și stoicism - de aceea aceștia tind să creadă că este de datoria lor (pentru Dumnezeu, pentru familie și comunitate) să îndure fără să se plângă (7, 8).
    Și termenii lingvistici pe care pacienții îi folosesc pentru descrierea durerii sunt tot influențați cultural – în funcție de backgroundul fiecăruia, pacienții folosesc termeni diferiți, uneori atipici, pentru a descrie suferințele pe care le au. De exemplu, un alt studiu american efectuat pentru a explora diferențele etnice în ceea ce
privește descrierea durerii din infarctul miocardic a observat că afroamericanii utilizau descrieri atipice pentru durerea lor, cum ar fi „înțepătoare” (sharp) sau „suferințe” (miseries) (9, 10).
    Există diferențe și în raportarea la durere în ceea ce privește viitorul. Pentru cei de origine italiană, studiile sociologice arată că durerea are caracter imediat și tinde să fie uitată repede odată ce a trecut, în timp ce pentru cei de origine evreiască durerea are o componentă anxiogenă suplimentară în raport cu viitorul și cu afectarea capacității de muncă. În contrast, americanii naturalizați au fost descriși ca fiind mult mai puțin emoționali și mai detașați în a raporta durerea, adesea având o imagine idealizată a modului de reacție și încercând să evite împovărarea membrilor
familiei (11).
    Genul influențează, de asemenea, felul în care pacienții experimentează durerea, dar și modul în care sunt tratați. Astfel, bărbații refuză de multe ori să admită că au suferințe fizice sau emoționale și au deseori comportamente care cresc riscul de agravare a bolii. Dacă totuși vorbesc despre durere, e mai probabil să discute cu o reprezentantă a sexului opus (12). Stereotipic, femeile sunt mai bine echipate pentru a face față durerii: vorbesc mai mult despre asta (mecanism de coping) și caută mai rapid sprijin medical (13). Din păcate, din cauza acestei percepții, femeile care se prezintă cu durere la medic tind să fie luate mai puțin în serios decât bărbații. Cercetările arată că acestea sunt deseori privite cu scepticism de către medici, iar probabilitatea de a le fi atribuite modele explicative psihologice pentru durere este mult mai mare (14, 15).
    Este, deci, necesar să cunoaștem backgroundul cultural al fiecăruia dintre pacienții noștri, să înțelegem particularitățile lingvistice ale fiecăruia, să contextualizăm intensitatea cu care pacientul exprimă durerea și, nu în ultimul rând, să facem o previziune a felului în care pacientul se referă la viitor și cum îi va afecta durerea calitatea vieții.
    Deși durerea este universală, cultura influențează modul în care pacienții exprimă, înțeleg și caută tratament pentru durere. Când cultura, etnia și genul persoanei care suferă de durere sunt luate în considerare, diagnosticarea devine mai exactă, iar tratamentul, mai complex, oferindu-i alinare pacientului pe mai multe paliere. Durerea nu este doar o experiență fizică, ci cuprinde și factori sociali, familiali, interpersonali
și spirituali.

Notă autor:

1. Beecher HK. Pain in men wounded in battle. Ann Surg. 1946 Jan;123(1):96-105

2. Brown GW. Social causes of disease. In: An Introduction to Medical Sociology, Tuckett D (ed.). Tavistock, London, 1976

3. Training of doctors: the Goodenough Committee’s Report. Br Med J. 1944 Jul 22;2(4359):121-3

4. Kleinman A. Illness Narratives. 1st ed. Basic Books, 1988

5. Helman C. Culture, Health and Illness: an introduction for health professionals. 1st ed. Wright (Butterworth) Publishers, 1990

6. Zola IK. Culture and symptoms--an analysis of patients’ presenting complaints. Am Sociol Rev. 1966 Oct;31(5):615-30

7. Villarruel AM et al. Culture and pain: a Mesoamerican perspective. Adv Nurs Sci. 1992;15(1):21-32

8. Villarruel AM. Mexican-American cultural meanings, expressions, self-care and dependent-care actions associated with experiences of pain. Res Nurs Health. 1995;18(5):427-36

9. Summers RL et al. Prevalence of atypical chest pain descriptions in a southern population. Am J Med Sci. 1999;318(3):142-5

10. Cherry B et al. African Americans. In: Transcultural Nursing: Assessment and Interventions, Giger JN, Davidhizer RE (eds.). 2nd ed. Mosby, St. Louis, 1995

11. Zborowski M. Cultural components in responses to pain. J Soc Issues. 1952 Oct 1;8(4):16-30

12. Courtenay WH. Constructions of masculinity and their influence on men’s well-being: a theory of gender and health. Soc Sci Med. 2000 May;50(10):1385-401

13. Bendelow G. Pain perceptions, emotions and gender. In: Sociology of Health & Illness. Institute of Education, University of London, 1993

14. Werner A, et al. ‚I am not the kind of woman who complains of everything’: illness stories on self and shame in women with chronic pain. Soc Sci Med. 2004 Sep;59(5):1035-45

15. Werner A et al. It is hard work behaving as a credible patient: encounters between women with chronic pain and their doctors. Soc Sci Med. 2003 Oct;57(8):1409-19

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe