Interviu
cu dr. Marc Sprenger,
directorul
Centrului european pentru prevenţia şi controlul bolilor (ECDC)
– Unde se situează România, în context
european, în privinţa consumului de antibiotice?
– Cu
cât antibioticele sunt folosite mai des, cu atât mai puţin eficiente devin.
Dacă privim situaţia din România, ştim deja că există un consum destul de
ridicat, ţara dv. are unul din cele mai mari consumuri de antibiotice din
Europa. Este important să încercaţi să reduceţi utilizarea antibioticelor în
medicina primară. Nu este uşor, deoarece pacienţii, atunci când merg la doctor,
se aşteaptă să le fie prescrise antibiotice, dar acestea nu sunt întotdeauna
necesare. De exemplu, aici, în Suedia, antibioticele nu sunt prescrise atât de
frecvent deoarece toată lumea ştie că ele nu sunt mereu necesare.
Pacienţii
vor muri în spitale
– Există o divizare a Europei, în privinţa
consumului de antibiotice, pe axa nord-sud?
–
Într-adevăr, sunt diferenţe importante între nord şi sud. În ţările nordice,
sunt utilizate mai puţine antibiotice şi rezistenţa bacteriană este mai redusă,
în vreme ce, în sud, consumul este mult mai mare. În linii generale, este vorba
de un consum de trei ori mai mare în sud, în comparaţie cu ţările din nord.
Ştim, de pildă, că rezistenţa bacteriei Klebsiella
pneumoniae la colistin – chiar ultima linie de tratament de care dispunem –
este mare în Italia; nu ştim cât de mare este în România, dar ne aşteptăm să
fie la fel. Dacă nu vom mai dispune nici de acest tratament, pacienţii vor muri
în spitale în absenţa vreunui antibiotic eficient. Este deci foarte important
ca în România, în spitale, să fiţi foarte atenţi la controlul infecţiilor
nosocomiale.
– Este o problemă a spitalelor, a medicilor
de familie sau a populaţiei generale care îşi procură antibiotice fără
prescripţie?
–
Este o problemă a medicilor şi a populaţiei generale. Nu ştiu dacă, la
Bucureşti, îţi poţi procura dintr-o farmacie un antibiotic fără prescripţie.
– În unele farmacii, poţi.
–
Cred deci că trebuie să vă educaţi cetăţenii că aceasta nu este o idee bună şi
că ar trebui să aibă o reţetă de la medic. Dacă nu este nevoie, atunci să nu
folosească antibiotice deloc. În spital, dacă respecţi regulile de control al
infecţiilor, nu te vei infecta. De exemplu, dacă te internezi pentru o
protezare a şoldului, vrei să te externezi cu un şold nou, nu cu o infecţie
nouă.
Este
nevoie de voinţă politică
– Cât de bune sunt datele pe care le primiţi
din partea statelor membre? Vă întreb deoarece ziarul nostru a realizat anul
trecut o anchetă naţională privind infecţiile nosocomiale şi, spre surpriza
noastră, numeroase judeţe comunicaseră zero infecţii nosocomiale astfel încât
era clar că datele respective nu sunt adevărate.
–
Noi am realizat un sondaj pentru infecţiile nosocomiale. Sunt ţări care
comunică cifre foarte scăzute. Desigur, ar putea fi cazul unor performanţe
foarte bune, dar, în general, astfel de cifre arată că nu sunt căutate
infecţiile, închid ochii.
– Sau poate că nu le raportează.
–
Aşa este. Este legitimă întrebarea dv. privind calitatea datelor care ne sunt
raportate. De aceea realizăm studii de continuare, pentru a afla care este
adevăratul procent al infecţiilor nosocomiale.
– Pot fi o soluţie programele de control
intraspitalicesc al consumului de antibiotice şi de recompensare a spitalelor
care reduc consumul? Vor reflecta datele realitatea din teren?
–
Cel mai important aspect, în această privinţă, este implicarea conducerii. Începând
de la nivelul politic. Ministrul dv. ar trebui să spună că reducerea consumului
de antibiotice este importantă pentru ţara dv. L-am întâlnit recent pe
ministrul român al sănătăţii (Nicolae Bănicioiu, n.n.) şi mi-a făcut o impresie
bună: este tânăr, dinamic şi, cred, inteligent, deci sper că se va implica în
acest domeniu. Mai departe, va trebui să aplicaţi aceste politici în spitale.
Este nevoie de voinţă politică, de coordonare şi de implicarea conducerii.
Rezistenţa
la antibiotice în Uniunea Europeană
Rezistenţa la antibiotice este o ameninţare serioasă la adresa sănătăţii
publice în Europa, ducând la costuri crescute, internări prelungite, eşecuri
terapeutice şi, uneori, deces.
În
ultimii patru ani (din 2010 în 2013), proporţia tulpinilor de Klebsiella pneumoniae rezistente la
fluorochinolone, cefalosporine de generaţia 3 şi aminoglicozide, ca şi
rezistenţa simultană la toate cele trei grupe terapeutice, a crescut
semnificativ în UE/SEE.
În
aceeaşi perioadă, a crescut semnificativ rezistenţa la cefalosporine de
generaţia 3 pentru E. coli.
Carbapenemele sunt o grupă importantă de antibiotice de ultimă intenţie
în tratamentul bacteriilor Gram-negative multidrog-rezistente. Deşi rezistenţa
la carbapeneme a rămas la niveluri scăzute în cele mai multe ţări europene,
proporţia tulpinilor de K. pneumoniae
a crescut semnificativ şi constituie o cauză de îngrijorare pentru siguranţa
pacienţilor.
În
ţările cu niveluri ridicate ale rezistenţei la multiple antibiotice, inclusiv
la carbapeneme, opţiunile terapeutice sunt sever limitate, incluzând
polimixinele. În aceste ţări, prezenţa rezistenţei la polimixine este un
avertisment important asupra epuizării opţiunilor terapeutice.
Datele privind rezistenţa la antibiotice a tulpinilor de Acinetobacter spp. arată proporţii
importante (peste 25%) de rezistenţă combinată la fluorochinolone,
aminoglicozide şi carbapeneme în Europa de Sud şi Sud-Est.
Utilizarea prudentă a antibioticelor şi strategiile de control al
infecţiilor nosocomiale la toate nivelurile de îngrijire sunt intervenţiile
esenţiale pentru prevenirea selecţiei şi transmiterii bacteriilor rezistente la
antibiotice.
Sursa: ECDC
Niciun
progres
– Cum se vede România de la Stockholm, în comparaţie cu celelalte state
europene, în privinţa rezistenţei bacteriene la antibiotice?
– Este clar că sunteţi în zona roşie
(culoarea utilizată pentru prevalenţa ridicată a rezistenţei la antibiotice,
n.n.). Pe hărţile comparative, în 2010 România apare în portocaliu, pentru ca
în 2013 să fie colorată în roşu. Nu este niciun progres. În general, rezistenţa
este foarte înaltă în România. Este foarte important să investiţi în combaterea
acestui fenomen. Fiecare ţară trebuie să îşi asume propriile responsabilităţi.
Noi putem pune la dispoziţie instrumentele necesare, dar totul începe cu voinţa
politică. Dacă există convingerea că situaţia trebuie să se schimbe, se va
schimba. În Suedia, pe care astăzi o dăm de exemplu, eforturile au început în
urmă cu 20 de ani. Ar fi bine ca România să fie atentă la aceste lucruri şi să
încerce să le schimbe în anii următori. Va fi însă nevoie de multă determinare.
–
Mobilitatea populaţiei în Uniunea Europeană este o realitate. Cum afectează ea
controlul utilizării antibioticelor şi al rezistenţei bacteriene?
–
Este important ca, în ţările cu rezistenţă scăzută, cum sunt cele nordice, să
faci screeningul persoanelor care vin din ţările cu rezistenţă ridicată. Nu
doar România, ci şi Italia sau Grecia. Pacienţii cu bacterii rezistente trebuie
izolaţi. La fel şi călătorii care vin la Bucureşti: dacă ajung în spital ca
pacienţi, trebuie să treacă printr-un screening la întoarcere.
– Este un
proces fezabil?
–
Da, atâta vreme cât fluxul de persoane din ţările cu prevalenţă crescută a
rezistenţei este limitat. Este posibil aici, în Suedia. Dar mai dificil în
Germania, de pildă, unde numărul călătorilor din zonele respective este mult
mai mare. Nu este uşor să ţii lucrurile sub control.
Pe
toate fronturile
– Ce
recomandări aţi face României? Avem un consum mare de antibiotice atât în
rândul populaţiei generale, cât şi în rândul medicilor. Rezistenţa bacteriană
la antibiotice este la cote înalte. Infecţiile nosocomiale sunt subraportate.
Sunt probleme pe toate fronturile. Unde ar trebui să începem?
–
Nu este atât de dificil cum pare. În primul rând, nu ar trebui să fie posibilă
comercializarea antibioticelor fără prescripţie. Le puteţi spune cetăţenilor
dv. să nu utilizeze antibiotice dacă nu au o reţetă. Ar trebui să le spuneţi
farmaciştilor să nu elibereze antibiotice fără prescripţie. Să ştie că nu fac
un serviciu nimănui. Apoi, medicii de familie trebuie să fie conştienţi că pot
scădea numărul prescripţiilor de antibiotice, chiar începând de mâine. Să se
întrebe de fiecare dată dacă antibioticul este cu adevărat necesar.
– Nu vor
pierde încrederea pacienţilor?
–
Dar trebuie să le explice pacienţilor. Rolul dv., ca presă, este foarte
important, deoarece vă puteţi educa publicul cititor. Medicii vor prescrie
întotdeauna antibiotice, deoarece acestea sunt medicamente foarte importante,
dar numai atunci când pacientul are o infecţie severă. Sunt însă foarte multe
cazuri în care nu este nevoie de un antibiotic. Problema este că şi atunci când
este nevoie de unul, el nu mai are efect. Lucrurile trebuie să se schimbe.
– De sus în jos sau din practica fiecăruia?
– În ambele sensuri. Este nevoie de
implicarea tuturor. Şi activitatea dv. este importantă, de a educa oamenii, de
a le spune care sunt problemele şi ce ar trebui să facă pentru a le rezolva.
