Diabetul zaharat, prin complexitatea
tratamentelor și a riscului de complicații cronice diverse, este
prin excelență un exemplu în care educația terapeutică este o
componentă obligatorie a managementului clinic prin programul
„TEME”: terapie, educație, monitorizare, evaluare. Educația în
diabetul zaharat a început în perioada imediat următoare
descoperirii și aplicării tratamentului cu insulină, din anul
1922, prin câțiva clinicieni de renume: E. Allen la Londra, E. P.
Joslin la Boston, E. Roma la Lisabona, G. Constam la Zürich, M.
Derot și H. Lestradet în Franța și J. Pirart în Belgia. Și în
țara noastră, preocupările pentru educarea pacienților cu diabet
au o veche tradiție, începând cu prima carte publicată în 1964
de prof. dr. Gheorghe Băcanu la Timișoara („Ce este diabetul și
cum poate fi prevenit?”). Până în prezent au fost publicate
peste 35 de volume adresate pacienților cu diabet.
Educația terapeutică are trei
obiective principale: transmiterea de cunoștințe, deprinderea de
abilități și modificarea comportamentelor, la care se adaugă
sprijinul psihologic și social prin care persoana afectată poate
face față bolii. Pentru a fi eficientă, educația terapeutică
trebuie să fie structurată, adică să abordeze toate subiectele
care să ajute persoana cu diabet să înțeleagă boala și
riscurile ei, precum și să ofere informații corecte și complete
despre modalitățile de tratament și de prevenire a complicațiilor
acute sau cronice. Educația terapeutică se poate desfășura
individual sau în grup.
Neuropatia diabetică este cea mai
frecventă complicație cronică a diabetului zaharat atât de tip 1,
cât și de tip 2. Din punctul de vedere al persoanei cu diabet,
principalele consecințe ale neuropatiei diabetice sunt: reducerea
calității vieții în cazul formelor simptomatice (cum sunt formele
dureroase acute și cronice ale neuropatiilor periferice sau
diversele localizări ale neuropatiei diabetice vegetative –
gastropareză cu grețuri și vărsături, constipație, diaree,
disfuncție erectilă, vezică neurogenă, disfuncții sudorale de
tip hipo- sau hipersudorație); riscul de ulcerații și amputații
în cazul formelor de neuropatie diabetică ce evoluează cu
pierderea sensibilității protectoare. Aceste posibile consecințe
reprezintă și elementele de bază în stabilirea conținutului
educației terapeutice specifice la persoanele cu diabet care
prezintă și neuropatie diabetică.
Abordarea problematicii neuropatiei
diabetice prin diverse forme de educație terapeutică trebuie să
aibă loc în mai multe momente pe parcursul evoluției diabetului
zaharat: la diagnosticul bolii, în cadrul educației terapeutice
inițiale, și ulterior, periodic, la pacientul asimptomatic; în
momentul apariției simptomelor și stabilirii diagnosticului de
neuropatie diabetică; cu ocazia efectuării examenului de picior; în
momentul apariției ulcerațiilor.
Educația în neuropatia diabetică,
atât în faza de prevenire, cât și după apariția complicației
clinice, trebuie să includă transmiterea de cunoștințe și
deprinderea de abilități astfel încât pacientul să ajungă la o
modificare a comportamentelor care să producă fie prevenirea
apariției neuropatiei, fie tratamentul corect și eficient al
acesteia dacă este prezentă, astfel încât să se prevină
apariția ulcerațiilor.
Transmiterea de cunoștințe trebuie
să includă următoarele aspecte: rolul unui bun echilibru glicemic
în prevenirea tuturor complicațiilor cronice ale diabetului; rolul
abandonării fumatului în prevenirea problemelor de picior (în
primul rând arteriopatia, dar și neuropatia); importanța
controlului altor factori de risc (hipertensiunea arterială,
profilul lipidic, greutatea) implicați în apariția problemelor de
picior; cunoașterea simptomelor specifice ale diverselor forme de
neuropatie, periferice și vegetative, astfel încât persoana cu
diabet să le recunoască și să se prezinte la medic pentru un
diagnostic și tratament cât mai precoce; importanța aderenței la
controalele periodice, inclusiv la examenul de picior; riscul de
apariție a hipoglicemiilor nerecunoscute, mai ales după o lungă
durată de evoluție a diabetului zaharat tip 1, în care simptomele
de alarmare specifice hipoglicemiilor sunt abolite, cu risc de
apariție a hipoglicemiilor severe (aceasta este o formă de
manifestare a neuropatiei vegetative); importanța optimizării
controlului glicemic în cazul în care neuropatia diabetică este
prezentă, deoarece ameliorarea controlului glicemic contribuie la
reducerea simptomelor și la evitarea progresiei complicației;
importanța administrării tratamentelor specifice pentru neuropatie
în doza, ritmul și durata recomandate de medic – întreruperea
tratamentelor se va face numai la recomandarea medicului; necesitatea
de a se prezenta la medic cât mai devreme după apariția unei
ulcerații, astfel încât să se evite suprainfecția și agravarea
leziunii; importanța respectării tratamentelor pe cale generală și
locală a ulcerațiilor, precum și a imobilizării până la
vindecare.
Deprinderea de abilități se referă
la: menținerea unei igiene corecte a picioarelor; inspecția zilnică
a picioarelor pentru depistarea leziunilor incipiente; utilizarea de
încălțăminte comodă și care nu produce leziuni prin frecare sau
presiune; pedichiura corectă etc.
Modalitatea de a transmite
cunoștințele și de a ajuta pacientul să deprindă abilitățile
necesare poate îmbrăca diferite forme: contactul direct cu
educatorul în cadrul unei întâlniri individuale sau de grup și/sau
utilizarea de mijloace de comunicare de tip materiale tipărite sau
video. Acestea vor fi alese în funcție de disponibilitatea
resurselor în cadrul sistemului de îngrijire a pacientului cu
diabet, dar și de necesitățile individuale și posibilitățile de
asimilare ale fiecărei persoane vizate de procesul de educație.
Probabil cea
mai populară metodă de educație în domeniul piciorului diabetic o
reprezintă „Cele zece porunci ale piciorului diabetic”: 1.
Inspecția picioarelor se va face zilnic cu ajutorul oglinzii și a
unei surse de lumină – dacă nu putem face acest lucru singuri,
rugăm o altă persoană să ne ajute; 2. Spălarea zilnică a
picioarelor cu apă călduță și săpun – apa o încercăm cu
cotul și nu cu mâna sau cu picioarele, deoarece, din cauza
afectării nervilor, e posibil să nu simțim apa fierbinte și să
facem arsuri; băile cu apă fierbinte și cu sare nu sunt indicate
la o persoană cu diabet; 3. Ștergerea picioarelor se va face prin
tamponare cu un prosop de bumbac insistându-se între spațiile
interdigitale pentru că umiditatea favorizează micozele; 4. Pe
picioare, mai ales pe călcâi, se pot aplica creme hidratante cu
glicerină pentru a înmuia pielea și a o face mai sensibilă (la
nivelul călcâielor pot apărea fisuri din cauza pielii uscate, care
pot duce la apariția infecțiilor); 5. Tăierea unghiilor se va face
drept, nu prea scurt, iar capetele se vor rotunji cu pila; nu vom
îndepărta bătăturile cu obiecte ascuțite, deoarece ne putem răni
și infecta, vom folosi piatra ponce pentru îndepărtarea lor; nu
sunt recomandați plasturii pentru bătături (pot arde pielea și
produce ulcerații); 6. Vom folosi o încălțăminte comodă, moale,
ușor de purtat, care să nu facă presiuni pe picior și să nu aibă
barete care să facă presiune interdigitală; 7. Este obligatoriu ca
persoana cu diabet să nu umble desculță, să fie încălțată cu
papuci cu talpă tare pentru a evita înțepăturile sau loviturile;
8. Folosiți ciorapi de bumbac moi (pentru a absorbi transpirația și
a avea picioarele uscate), largi, fără jartiere, pentru ca sângele
să circule ușor; 9. Pentru senzația de picioare reci, nu vom
folosi surse de încălzit precum sobe, reșouri, sticle cu apă
fierbinte, perne electrice, pentru că pot provoca arsuri grave; 10.
Persoana cu diabet se va adresa imediat medicului dacă apar dureri
sau dacă s-a pierdut sensibilitatea, dacă apar deformări, fisuri,
ulcerații.
În concluzie, educația terapeutică
specifică problemelor neuropatiei și piciorului diabetic este o
metodă de intervenție obligatorie în managementul acestor
complicații și poate avea un rol esențial în creșterea calității
îngrijirii persoanelor cu diabet, cu scopul final de a preveni și a
controla una din cele mai frecvente complicații cronice din diabetul
zaharat.
