Newsflash
Dosar

Principii ale antibioticoterapiei în spitale

de Prof. dr. Sorin RUGINĂ - nov. 27 2014
Principii ale antibioticoterapiei în spitale
  Terapia cu antibiotice (AB) are un caracter cu totul particular: este salvatoare de viaţă. Puţine alte tratamente au o însuşire care să confere atât pacientului, cât şi medicului curant o relaxare psihologică privind evoluţia unei infecţii. Conceptul de „pacient acoperit cu antibiotice“ creează un scut mental antiinfecţios, care însă nu elimină, ci induce reacţia microorganismelor.
  Avantajele utilizării antibioticelor rezidă în acţiunea pe care o exercită asupra majorităţii bolilor infecţioase cunoscute, în sensul vindecării sau controlului evoluţiei acestora. Riscurile derivă din utilizarea incorectă a substanţelor antimicrobiene: supune pacienţii riscului apariţiei reacţiilor toxice, determină selecţia şi proliferarea microorganismelor rezistente şi multirezistente (MDR), face dificil controlul şi tratamentul noilor infecţii, determină creşterea considerabilă a costurilor actului medical. La creşterea rezistenţei microbiene pot contribui mai mulţi factori: întrebuinţarea mult prea frecventă a agenţilor antimicrobieni, subdozarea, administrarea incorectă (repartiţia dozelor), prelungirea duratei terapeutice, utilizarea profilactică a agenţilor antimicrobieni, utilizarea în domeniul veterinar etc.
  Renunţarea la dependenţa de antibiotice a medicului şi la teama de evoluţia letală a infecţiilor bacteriene este unul din obiectivele principale dacă ne propunem să limităm selectarea de tulpini MDR. Există opinii care definesc etapa actuală ca „era postantibiotică“, în care multe din infecţiile cu bacterii obişnuite nu vor mai putea fi tratate cu antibiotice. Responsabilitatea prevenirii acestui fenomen rezidă în activitatea fiecărui terapeut care prescrie antibiotice.
  Atunci când gravitatea infecţiei sau potenţialele complicaţii impun începerea terapiei înaintea obţinerii rezultatelor microbiologice, tratamentul antibiotic poate fi instituit pe criterii epidemiologice, în funcţie de locul de manifestare al infecţiei, în funcţie de teren şi de probabilitatea ca infecţia să fie comunitară sau nosocomială.
  Antibioticoterapia în urgenţă trebuie să ţină seama de necesitatea de a furniza pacientului cel mai bun tratament cu maximă rapiditate, adaptat fiecărei situaţii, de asigurarea/păstrarea bazei de diagnostic, de asigurarea celui mai bun raport beneficiu/risc pentru pacient, dar şi de prevenirea instalării rezistenţei microbiene la antibiotice (impactul ecologic asupra individului şi colectivităţii). Urgenţa poate fi reclamată de situaţiile în care prognosticul vital este pus sub semnul întrebării (meningite comatoase), de existenţa şocului infecţios, de starea febrilă la pacientul neutropenic sau atunci când nu este necesară amânarea terapiei, dat fiind că diagnosticul este evident, simplu şi rapid (pielonefrita acută). Uneori, antibioticoterapia este doar unul din elementele de terapie în urgenţă, putând fi necesară şi asigurarea intervenţiei chirurgicale (peritonită, obstacol urinar sau biliar). Nu toate urgenţele febrile sunt bacteriene (parazitare, virale, fungice).
   După obţinerea rezultatelor microbiologice şi precizarea etiologiei, terapia se simplifică în funcţie de antibiogramă (antibioticoterapie ţintită). Este esenţial să fie atins obiectivul principal (eficacitatea). Reevaluarea tratamentului este întotdeauna necesară după 12–14 ore de terapie iniţială.
  Alegerea schemei iniţiale de antibiotice se face după criterii epidemiologice (germeni frecvenţi şi rezistenţă regională), după terenul pacientului (contraindicaţii, antibiotic recent, status imun), în funcţie de afecţiunea actuală, dar şi de antibioticele disponibile şi de politici de antibioticoterapie. Informaţia minimă necesară unui medic pentru prescrierea de antibiotice se bazează pe: politica locală de antibioticoterapie; ghidurile locale şi cele naţionale; informaţiile curente privind rezistenţa bacteriană; fenotipurile locale circulante.
  Politica de antibiotice a fiecărui spital trebuie să fie condusă de o comisie, care are obiectivul de a dezvolta sisteme şi mijloace de control pentru a îmbunătăţi utilizarea antimicrobienelor, garantând tratamentul antibiotic cel mai eficient, sigur şi economic. Această comisie trebuie să fie multidisciplinară, incluzând acei specialişti care cunosc cel mai bine problemele specifice ale unităţii şi reprezintă serviciile implicate în deciziile pe care aceasta le va lua. În mod obligatoriu, comisia va cuprinde un specialist de boli infecţioase, un epidemiolog, un microbiolog, un farmacist şi un reprezentant al conducerii spitalului, la care se vor adăuga reprezentanţii serviciilor medicale, chirurgicale, de terapie intensivă, medicină preventivă. Pentru a putea aborda în mod corespunzător obiectivele sale, această comisie trebuie să dispună de informaţii obiective, care să-i permită evaluarea realităţii în unitatea în care funcţionează. În acest scop, pot fi folosite diverse metode precum evaluarea directă, incluzând studiile de incidenţă şi prevalenţă, ca de altfel şi diverse tipuri de controale, sau evaluarea indirectă, constând în date provenite de la farmacie şi laboratorul de microbiologie.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe