„O revistă ca JAMA şi-a manifestat adesea un scepticism sănătos în fazele iniţale ale noilor cercetări. Falsele speranţe şi promisiunile neonorate dăunează individului atunci când sunt diseminate prin intermediul presei de interes general, şi profesiei medicale în ansamblul ei. Orice jurnalist de presă generalistă trebuie să fie concis, iar ştirea scurtă de pe coloană nu va menţiona niciodată şi limitele unei cercetări. Fără să realizeze, cititorii ziarului îşi pierd astfel încrederea în bunele intenţii ale medicilor care, iată, au greşit din nou, descoperirea lor n-a fost o descoperire, ci doar o născocire a unui om de ştiinţă prea zelos. Apărătorii presei moderne au spus că balanţa se înclină mereu în favoarea binelui, că presa face mai mult bine decât rău pentru că cititorii sunt stimulaţi să îşi dorească mai mult şi, până la urmă, ei renunţă la ziarul de calitate slabă în favoarea publicaţiei mai bune. Un raţionament atât de ingenios nu rezistă testului examinator. Adevărul distorsionat şi stilul exagerat cu greu pot genera o cerere pentru mai bine. Ziarul descris nu îşi conduce cititorul cu paşi mici spre un nivel superior, ci îl târăşte la propriul nivel de necinste şi josnicie până când moral, intelectual şi etic este tot mai jos, pentru că s-a hrănit din unica dietă pe care a primit-o.“ (JAMA. 1913;60(3):210-211)