Reperele istorice
1921 – este introdus în practicamedicală umană vaccinul BCG, pus la punct de către Calmette și
Guerin, administrat împotrivatuberculozei;
1923 – este pusă la punct inactivarea cu formaldehidă
a toxinei difterice, pentru a fi administrată ca vaccin, prin care se elimină toxicitatea, păstrând însă capacitatea imunogenă. În anii următori,atât anatoxina difterică, cât și cea tetanică
sunt introduse ca vaccinuri,
ca urmare a cercetărilorlui Gaston Ramon.
1927 – dezvoltareavaccinurilor împotriva febrei galbene a început cu variante inactivate, dar ineficiente, iar ulterior, în 1935, s-au dezvoltat vaccinuri cu virus viu atenuat, care s-au dovedit eficiente;
1938 – sunt produseprimele vaccinuri împotriva tusei convulsive de către Leila Denmark;
1942 – sunt asociateanatoxinele difterică și tetanică cu vaccinul pertusis și, astfel, apare primul vaccin
DTP, în urma cercetărilor lui Elderring, Gordon și
Kendrick;
1945 – apare primul vaccin gripalfolosit, inițial, în Statele Unite pentru protejarea militarilor;
1950 – primul vaccin produs împotrivapoliomielitei a fost vaccinul poliomielitic inactivat administrat injectabil (VPI), descoperit de
Jonas Salk. Ulterior (1962), Albert Sabin a descoperitvaccinul poliomielitic oral
(VPO), constituit din trei tipuri de virusuri vii atenuate. Ușor de administrat, vaccinurile orale împotriva poliomielitei au fost larg folosite încampania OMS de eradicare apoliomielitei, permițânderadicarea acestei boli în majoritateațărilor lumii.
1954 – Enders și
Peebles descoperă virusulrujeolic. Ulterior, Enders și colectivul său demarează cercetarea vizând producerea unui vaccin împotrivarujeolei, care este produs până la sfârșitul deceniului.
1969 – vaccinul rubeolic cu virus viu atenuat este descoperit
de Parkman și Meyer;
1982 – sunt produseprimele vaccinuri eficiente împotriva hepatitei B, dezvoltate folosind antigen HBs colectat din
plasma pacienților cu infecțiicronice. Ulterior s-a dezvoltattehnologia ADN recombinant pentruproducerea antigenului Hbs.
1985 – apar vaccinurile împotriva infecției
cu Haemophilus influenzae tip B;
1991 – vaccinareaprofilactică în masă împotriva hepatitei B a fost recomandată de OMS. Dupăintroducerea vaccinului în programele naționale
de imunizare, s-a înregistrat
o scădere remarcabilăa incidenței hepatitei B printre nou-născuți, copii și adolescenți.
După
1990 au fost dezvoltate vaccinurile împotriva infecțiilor pneumococice (vaccinuri conjugate) și a celor produse de rotavirusuri, responsabile pentru numeroase îmbolnăviri, mai ales la copiii mici.
Utilizarea vaccinurilor și accesul la
apa potabilă au avut cel mai mare impact asupra scăderii
morbidității și mortalității populației, chiar
mai mult decât utilizarea antibioticelor. Scăderea rapidă a
mortalității infantile și creșterea speranței de
viață la nivel global se datorează în bună parte
vaccinării. Populația Globului număra, în anul 1900, doar 1,6
miliarde de locuitori, pentru ca la începutul anilor 2000 să
depășescă șase miliarde, ca rezultat al măsurilor de
sănătate publică și de îmbunătățire a
accesului la servicii medicale și medicamente esențiale.
Speranța de viață la nivel global a crescut în același
interval de timp de la 31 de ani la 70 de ani. Vaccinarea are un loc central în
atingerea acestor indicatori demografici.
Vaccinurile
utilizate în programele naționale în toate țările lumii au
cunoscut îmbunătățiri continue în ceea ce privește
siguranța, reacțiile adverse și eficacitatea. Siguranța
acestora este conferită de multiplele etape de control în procesul de
producție, dar și de studiile făcute înainte de licențierea
vaccinului, precum și de sistemele de monitorizare ale reacțiilor
adverse. Procesele de fabricație sunt strict controlate, punerea pe
piață a vaccinurilor fiind autorizată doar după zeci de
teste de siguranță minuțioase, care se desfășoară
de-a lungul a doi–trei ani pentru vaccinurile complexe. Siguranța și
eficacitatea vaccinurilor sunt esențiale atât pentru producători, cât
și pentru autoritățile de sănătate publică, care
au în fața lor două provocări: să controleze eficient
bolile transmisibile prevenibile prin vaccinare și să păstreze
sau să întărească încrederea populației în vaccinare
și în produsele folosite.
Situația din România
În
țara noastră, scăderea acoperirii vaccinale semnalată în
ultimii zece ani este îngrijorătoare, fiind la originea epidemiei de
rujeolă care evoluează de la începutul anului 2016. Dacă
până în anul 2008 acoperirea vaccinală era în jurul valorii de 95%
sau depășea această valoare recomandată de Organizația
mondială a sănătății (OMS) pentru controlul eficient
al bolilor prevenibile prin vaccinare, ulterior s-a semnalat o scădere
constantă a acestui indicator. Debutul epidemiei de rujeolă a coincis
cu scăderea acoperirii vaccinale cu ROR la circa 85% pentru prima
doză și la 67% pentru a doua doză de vaccin. Rezultatul a fost
un număr mare de cazuri, aproape 14.000, soldate cu 55 de decese. Circa
200 de cazuri noi se înregistrează săptămânal în România, ceea
ce este îngrijorător pentru autoritățile de sănătate
publică, având în vedere că 99% din cazuri au fost consemnate la
persoane nevaccinate (95%) sau vaccinate incomplet. În plus, multe dintre
cazurile de îmbolnăvire și deces sunt înregistrate la copiii care nu
sunt încă eligibili pentru vaccinare, în ciuda administrării unei
doze suplimentare la copii în vârstă de 9 luni.
De
ce s-a ajuns în această situație? Introducerea vaccinării
anti-HPV acum zece ani a fost lipsită de o componentă
fundamentală – informarea prealabilă despre eficiența și
siguranța vaccinului HPV atât în cazul părinților, cât și
al multor categorii de medici, în special a medicilor de familie. Un astfel de
program era absolut necesar, din cauza morbidității și
mortalității prin cancer de col uterin, care plasează România pe
primul loc în Uniunea Europeană (UE) – aproximativ 6.000 de cazuri și
2.000 de decese anual. El a fost compromis de cei care au ales să întârzie
sau să nu facă pregătirea medicilor și informarea
populației despre noul vaccin HPV, în contextul în care s-au
achiziționat două produse diferite pentru care nu au existat criterii
de administrare. Au fost vaccinate numai 2,6% din cele 103.000 de fete de 9–10
ani eligibile pentru vaccinare. Impactul a fost nefavorabil și asupra
altor vaccinuri din Programul Național de Vaccinare, prin apariția
grupurilor antivaccinare și generarea neîncrederii unora dintre
părinți. Ne găsim într-o situație de urgență
pentru sănătatea publică, în care trebuie să reconstruim,
prin informare și educare, încrederea acelor părinți care se
îndoiesc de eficacitatea și siguranța vaccinării, să
mobilizăm personalul medical, în special medicii de familie, și
să rezolvăm problemele de administrare ale programului, mai ales
pentru eliminarea lipsurilor și aprovizionarea ritmică și la
timp cu vaccinurile necesare.
Proiectul
de lege a vaccinării, un instrument foarte important în creșterea
acoperirii vaccinale în țara noastră, trebuie adoptat de Parlament,
dar nu este suficient pentru rezolvarea acestei probleme complexe. Alături
de autorități și de medici, organizațiile profesionale
medicale, organizațiile internaționale (OMS și UNICEF) și
cele nonguvernamentale care se ocupă de sănătatea copiilor,
mass-media trebuie să se regăsească într-un parteneriat pentru
promovarea vaccinării.
În
anul 1974, OMS a lansat Programul extins de vaccinare, care recomanda
administrarea cel puțin a vaccinurilor DTP, poliomielitic, rujeolic
și BCG, de care trebuiau să beneficieze toți copiii din lume. La
acel moment, doar 5% din copii erau vaccinați până la vârsta de un an
împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive. În prezent, peste
80% din copii sunt beneficiari ai vaccinării cu aceste produse, la nivel
global.
OMS
are ca obiectiv „Îmbunătățirea sănătății
populației până în anul 2020 prin utilizarea tuturor beneficiilor
vaccinării de către toți oamenii, indiferent de locul unde s-au
născut, cine sunt sau unde locuiesc” (OMS 2012, GVAP 2012–2020).
Boli prevenibile prin vaccinare
Vaccinurile
utilizate în programele de vaccinări trebuie să îndeplinească
criteriile de calitate, să fie sigure și eficace, adică să
aibă un impact semnificativ asupra bolii în
populațiile-țintă. Trebuie să se adapteze cu
ușurință la calendarele și intervalele de timp recomandate
din programele naționale de vaccinare, să nu interfere semnificativ
cu răspunsul imun față de alte vaccinuri administrate simultan,
să fie condiționate astfel încât să îndeplinească
cerințele tehnice legate de transport, stocare și refrigerare și
să aibă un preț accesibil.
De
la descoperirea primului vaccin (vaccinul împotriva variolei vacilor) de
către Jenner în anul 1793 și, ulterior, a vaccinului rabic de
către Louis Pasteur în 1885, s-au înregistrat progrese remarcabile în
domeniul vaccinologiei în ceea ce privește procesul tehnologic, modul
și numărul administrărilor, eficacitatea și siguranța
vaccinurilor, care se reflectă în evoluția epidemiologică a
bolilor prevenibile prin vaccinare.
Pot
fi prevenite prin vaccinare 27 de boli transmisibile – rujeola, rubeola,
oreionul, difteria, poliomielita, tetanosul, tusea convulsivă, hepatita A,
hepatita B, gripa, infecțiile pneumococice, infecțiile meningococice,
infecțiile cu Haemophilus influenza tip b, infecțiile cu virusurile
papilloma umane (HPV), infecțiile cu rotavirus, varicela, herpesul zoster,
rabia, febra tifoidă, encefalita de căpușe, encefalita
japoneză, febra galbenă, holera, antraxul, precum și cazurile
grave de tuberculoză la copii.
Un
vaccin împotriva infecției cu virusul Ebola a fost utilizat pentru prima
dată în Guineea, în anul 2015, și pentru că s-a dovedit a fi
eficace și sigur a fost aprobat, în prezent fiind administrat pentru
controlul epidemiei din Republica Congo.*
De
asemenea, un vaccin împotriva malariei (RTS,S) a fost aprobat în anul 2015.
Variola a fost eradicată în anul 1979, după ce făcuse 300 de
milioane de victime numai în secolul XX, iar poliomielita este o boală
aproape eliminată la nivel global.
Conform datelor OMS, vaccinurile previn anual aproape trei milioane de decese
la nivel global.
Eradicarea poliomielitei
În
anul 1988, când a fost lansată Campania OMS de eradicare a poliomielitei
la nivel global, se înregistrau în jur de 350.000 de cazuri de
poliomielită anual, iar 125 de țări erau endemice. În anul 2016
au fost raportate 37 de cazuri de poliomielită
cu virus polio sălbatic, iar în 2017, doar 22 de cazuri.**
Numeroase
zone ale lumii sunt declarate în prezent „zone libere” de poliomielită.
OMS Europa a declarat întreruperea transmiterii virusului polio sălbatic
în regiune la 21 iunie 2002, la trei ani după identificarea ultimului caz
(Turcia, 26 noiembrie 1998), fiind a treia regiune OMS în care s-a certificat
eradicarea poliomielitei, după regiunea celor două Americi,
certificată în anul 1994 (ultimul caz în Peru, în august 1991) și regiunea
Pacificului de Vest certificată în anul 2000 (ultimul caz în Cambodgia, martie
1997). (CDC, 2002)
În
România, utilizarea vaccinării sistematice și de masă a dus la
reducerea semnificativă a frecvenței cazurilor și deceselor
asociate cu evoluția naturală a bolilor transmisibile, prevenibile
prin vaccinare. Ultimele cazuri de difterie și poliomielită raportate
în țara noastră au fost în anul 1989 (cinci cazuri), respectiv în
1992 (un caz în județul Giurgiu, copil nevaccinat, de etnie romă).
În
anul 1925, dr. I. Cantacuzino a introdus vaccinarea BCG în România, cu
tulpină IC-65, utilizată până în luna februarie 2010,
produsă de Institutul „I. Cantacuzino”, iar în 1930 România era a doua
țară din lume, după Franța, care introducea vaccinul BCG la
nou-născuți. Vaccinarea DTP a fost introdusă în 1961. Din 2009,
România utilizează vaccinul diftero-tetano-pertusis acelular (DTPa).
Programul
național de vaccinare cuprinde nouă vaccinuri administrate până
la vârsta de un an, respectiv vaccinul hepatitic B și BCG la naștere,
vaccinul hexavalent DTPa-VPI-Hib-HepB la 2, 4 și 11 luni, concomitent cu
vaccinul pneumococic conjugat, iar la vârsta de un an se administrează
prima doză de ROR, care se repetă la vârsta de cinci ani. La șase
ani se administrează vaccinul tetrevalent DTPa-IPV, iar la 14 ani –
vaccinul trivalent dTpa. Pentru adulți se recomandă administrarea vaccinului
dT sau dTpa la fiecare zece ani.
*http://www.who.int/news-room/feature-stories/detail/ebola-vaccine-provides-protection-and-hope-for-high-risk-communities-in-the-democratic-republic-of-the-congo
**https://extranet.who.int/polis/public/CaseCount.aspx). Numărul țărilor endemice a ajuns la trei: Afghanistan, Nigeria și Pakistan
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe