Statisticile de la nivel mondial arată că 5 milioane de persoane decedează anual şi alte 10 milioane rămân cu invalidităţi importante din cauza accidentelor vasculare cerebrale. Hegel afirma că ideile absolute conduc lumea.

Această afirmaţie e valabilă în toate domeniile știinţelor. La ora actuală este clar, trebuie să găsim soluţii şi idei: cum putem să evităm consecinţele AVC-ului? Cum putem să îmbunătăţim viaţa acestor pacienţi? Cum pot ei să rămână cu grad cât mai mic de handicap? Cum pot fi integraţi în societate şi cum poate fi scăzută povara impactului social?

Educaţia sanitară și prevenţia

Prevenţia AVC-ului ar fi ideală prin diverse programe de screening, însă aceste politici de sănătate nu dau rezultate în ţările în curs de dezvoltare, de unde şi marea discrepanţă între numărul excesiv de decese din statele est-europene, comparativ cu cele vestice sau cu Statele Unite ale Americii. Este o temă de reflecţie pentru societatea românească.

Problematica educaţiei sanitare a pacienţilor e vitală. Cu cât pacientul sau cei din jurul pacientului reuşesc să observe mai devreme primele semne sau simptome de AVC, cu atât sunt mai mari şansele ca pacientul să aibă un prognostic mult mai bun.

Timpul cât mai scurt de la producerea evenimentului vascular până la ajungerea la Centrul zonal de tromboliză sau trombectomie este vital. Există protocoale clare în aceste situaţii cu prioritizare absolută în unităţile de primire urgenţe. Marea dramă o constituie numărul scăzut de spitale unde se fac intervenţii specifice AVC-ului ischemic acut, tromboliză sau trombectomie.

Grupuri de suport post-AVC

O altă problemă fundamentală o reprezintă lipsa unor grupuri de suport pentru pacienţi, post-AVC. Altminteri, mult mai uşor ar putea fi integraţi pacienţii cu invalidităţi şi ar avea parte de o susţinere psihologică şi comunicaţională solidă.

Marginalizarea acestor pacienţi ar trebui să ţină de domeniul trecutului. Se ştie de mult că factorul afectiv, mai exact pozitivitatea, are o contribuţie foarte mare în recuperarea acestora, pe lângă medicaţie, kinetoterapie și terapie ocupaţională.

Conform ultimelor studii statistice americane, 21% dintre pacienţii care au suferit un accident vascular cerebral vor deceda în primele 30 de zile, 33% vor fi reinternaţi în primul an, între 35% și 47% vor suferi de tulburări cognitive în primul an, iar 30% vor suferi de depresie în primul an (1).

Etiologie și diagnostic

AVC este caracterizat de apariţia bruscă a unui deficit neurologic focal, consecinţă a întreruperii bruşte a fluxului sanguin dintr-un anumit teritoriu vascular cerebral de către un tromb, embol, sau în urma ruperii unui vas de sânge.

Pentru a înţelege complexitatea acestei patologii vom trece în revistă clasificarea ei etiologică, de o importanţă deosebită în înţelegerea problematicii: infarct cerebral aterotrombotic (20%), cardio­embolic (20%); infarct lacunar (25%); stroke criptogenic (30%, NB: Criteriile ESUS), cauze rare (disecţii arteriale, deficit de proteină C, S etc., 5%).

Pentru a diagnostica accidentul vascular cerebral, trebuie să înţelegem foarte bine semnele şi simptomele, apoi importanţa unei anamneze riguroase, urmată de un examen fizic pe aparate şi sisteme. Diagnosticul diferenţial constituie algoritmul de bază în stabilirea conduitei terapeutice.

Când se ridică suspiciunea de AVC la un pacient? Asimetria facială poate fi un prim semn de alarmă, urmat de pierderea bruscă a echilibrului, tulburări bruşte de vedere la unul sau la ambii ochi, tulburări de vorbire brusc apărute, ducând de la dizartrii până la afazii diverse, percepţii subiective de amorţeală sau furnicături la un membru cu pierderea forţei musculare, în funcţie de teritoriul cerebral afectat.

Printre factorii asociaţi cu un risc crescut de AVC se numără: obezitatea, fibrilaţia atrială, variaţiile indicelui glicemic, hipertensiunea arterială, fumatul, dislipidemia, deficienţele genetice pe linia coagulării etc. E nevoie de o analiză la zi, cu instrumente conceptuale, de o sinteză aplicată, ce încearcă să lămurească publicul asupra importanţei diagnosticului precoce de AVC ischemic și a
tratamentului specific.

FEREASTRA TERAPEUTICĂ

Tratamentul de urgenţă pentru AVC-ul ischemic este: a) nespecific; b) specific. Tratamentul nespecific presupune măsurarea tensiunii arteriale, a temperaturii, a saturaţiei oxigenului, administrarea de fluide, electroliţi şi o monitorizare EKG.

Urgenţa AVC-ului o constituie importanţa administrării tratamentului specific de fază acută: terapia de reperfuzie cerebrală (tromboliză/trombectomie), terapia antiagregantă plachetară, neuroprotectorii şi hemodiluţia.

Tratamentul intervenţional în AVC-ul ischemic acut este de o importanţă deosebită, cu o eficacitate extrem de bună, dar nu poate fi aplicat decât în primele 4,5 ore de la producerea leziunii cerebrale, aşa-numita „fereastră terapeutică”.

Ce se poate face pentru pacientul care a ajuns într-un centru de tromboliză şi a depăşit fereastra terapeutică? În ultimii ani s-a dezvoltat foarte mult tratamentul endovascular, având marea calitate de a putea fi administrat de la 6 ore până la 12 ore după apariţia infarctului cerebral.

Ghidurile naţionale recomandă o fereastră terapeutică maximă de 6 ore pentru accidentele vasculare cerebrale emisferice, situate în teritoriul anterior, şi de 12 ore pentru accidentele vasculare cerebrale din teritoriul posterior, în funcţie de particularităţile clinice, în cazul în care deficitul neurologic este fluctuant sau progresiv (2).

Sunt importante criteriile de excludere a procedurilor de tromboliză şi trombectomie: să existe certitudinea debutului simptomatologiei în ultimele 120 de minute, dacă pacientul era independent anterior evenimentului actual, pe CT-ul cerebral să se excludă hemoragia cerebrală, scorul ASPECTS (Alberta Stroke Program Early CT Score) >7; trombocite peste 100.000/mmc; glicemia să nu fie sub 50 mg/dl şi peste 400 mg/dl; tensiunea arterială să fie <185/110 mm Hg; pacientul să nu fi suferit un traumatism cranian, un AVC sau infarct miocardic în ultimele 3 luni; să nu existe o sarcină în evoluţie; să nu fi primit tratament anticoagulant în ultimele 48 de ore şi să nu aibă vreo fractură deschisă sângerândă.

Decizia tratamentului specific neuro­logic va fi luată totdeauna de medicul neurolog (3).Cu cât mai repede este adus la spital un pacient ce a suferit un AVC ischemic acut, cu atât sunt şanse mai mari de a avea o dizabilitate mai mică, de a avea o inserţie socială mai bună şi un impact mai mic asupra asigurărilor sociale.

Este nevoie de o regândire a tuturor politicilor de sănătate în privinţa prevenţiei, populaţia trebuie să fie la curent cu factorii de risc. E nevoie de o coordonare solidă a tuturor actorilor implicaţi în această paradigmă. Va câștiga cine ştie să organizeze societatea proprie pentru performanţă şi să valorifice ceea ce are.