Newsflash
Dosar

Medicul, faţă cu profesiunea

de Conf. dr. Corneliu ZEANA - sept. 16 2022
Medicul, faţă cu profesiunea

O nouă pagină în istoria medicinei s-a întors dramatic odată cu schimbarea de regim. O latură de altruism s-a pierdut într-o anumită măsură.

pentru zeana

Medicina este o îndeletnicire străveche, născută din dorinţa de ajutare a semenilor. În acest spirit, ceva oarecum similar regăsim și la animalele superioare. Uneori suntem chiar surprinși de comportamentul acestora, care îmbracă pe alocuri chiar și o notă de sacrificiu.

Mărturii despre medicina din vremuri de demult aflăm pe oasele fracturate care au fost corect repoziţionate, acest lucru asigurându-le vindecarea. Amintim și trepanaţiile craniene, al căror scop și tehnică de execuţie au rămas un mister.

Cunoașterea remediilor naturale pentru tratarea îmbolnăvirilor ajunsese deosebit de rafinată, dar, din păcate, s-a pierdut. China este (singura?) păstrătoare a acestei tradiţii, de neînţeles pentru medicina modernă, cu tratate încă de pe vremea miticului Împărat Galben.

În străvechime, medicii erau apropiaţi șamanilor, cei doi întâlnindu-se uneori în aceeași persoană, care aplica forţa tămăduitoare a spiritului cu mult succes. În Grecia Antică, la Epidaur, funcţiona un teatru terapeutic. Jurământul hipocratic conţine o superbă profunzime. Scrierile biblice îi consemnează pe medicii fără arginţi Cosma și Damian, ridicaţi în rândul sfinţilor.

Medicina în perioada comunistă

România a traversat o jumătate de secol de comunism. Despre felul în care medicii acelei epoci înţelegeau să-și practice meseria există riscul așternerii uitării, odată cu dispariţia lor. O nouă pagină în istoria medicinei s-a întors dramatic odată cu schimbarea de regim.

O latură de altruism s-a pierdut într-o anumită măsură, înlocuită rapid de un gen de mercantilism medical stimulat de presiunea marilor producători de medicamente. Medicul pare că pierde bruma de aureolă sacerdotală care l-a însoţit din cele mai vechi timpuri, relaţia medic-pacient devenind mai rece, cu mai puţină empatie și compasiune. În bună parte, medicina s-a tehnicizat, explorările sofisticate cer specializare, ca și noile proceduri chirurgicale. Este o schimbare de mentalitate care însoţește schimbarea de generaţie.

Asociaţia Medicilor Scriitori și Publiciști Români (AMSPR) își propune să reconstituie, prin mărturii directe, psihologia medicului și modul în care se practica medicina în perioada comunistă. O primă diferenţă este selecţia la admiterea în facultate: câte 15 candidaţi pe un loc, faţă de formalitatea (ușurinţa) admiterii actuale.

În toate ţările vestice (UE, SUA ș.a.), selecţia la intrarea în facultăţile de medicină este extrem de dură, se cer chiar și o practică prealabilă în spital, precum și verificarea unor aptitudini psihologice. Pentru a stimula și consolida latura umanistă a personalităţii medicului, în mai toate facultăţile de medicină vestice și extrem-orientale există catedre de literatură medicală.

Istoria medicinei este o disciplină privită cu interes de studenţi. Programa ar trebui actualizată cu perioada comunistă. Ar merita și invitarea unor medici veterani a căror viaţă este deosebit de interesantă, cu care studenţii ar putea dialoga. Acest lucru se întâmplă în SUA și nu numai. Tot în acest cadru s-ar impune, mai cu seamă la noi și acum, dezbateri pe teme de etică medicală, urmând modelul celor din alte părţi ale lumii. Nicăieri în lume, în trecut sau în prezent, nu pot fi cumpărate examenele pe bani. Câteva condamnări penale punctează fenomenul, în anumită măsură ocultat. Mediatizarea a surprins la noi vârful aisbergului.

Un exemplu

Amintim aici cazul cu totul aparte al urologului Grigore Schileru. A fost unicul fiu al profesorului de filosofie al liceului din Râmnicu Vâlcea. Naștere blocată, copilul, după opinia medicilor solicitaţi, trebuia sacrificat spre a salva mama, epuizată, aproape inconștientă. A fost chemat și doctorul Dumitru Zeana, care folosește forcepsul, iar cele două vieţi au fost salvate.

Băiatul primește o educaţie creștin-ortodoxă. În facultate se căsătorește cu o colegă de an, iar până la absolvire vor avea patru copii, crescuţi cu sprijinul părinţilor. Încă din facultate este obsedat de urologie, în urma unei tragedii la care asistase. Soţia sa va deveni medic de laborator.

Grigore Schileru ajunge un virtuoz urolog. Nu și-a răsfăţat copiii, dimpotrivă. A refuzat orice fel de „atenţie” din partea bolnavilor pe care i-a salvat, nu accepta nici cel mai neînsemnat cadou. Intră în conflict cu mentalitatea de aici și cu regimul comunist. Emigrează în SUA, unde devine șeful unei reputate echipe de transplant renal și promotor al sfincterului artificial de uretră, salutar în cazul incontinenţei urinare. Instruiește și în Turcia urologi în acest domeniu. Nostalgia pentru ţara sa natală, România, l-a însoţit întreaga viaţă. După căderea comunismului, a apucat să viziteze ţara și mormintele familiei sale.

Concurs literar

AMSPR,  care cuprinde sub chemarea scrisului medici, dentiști, farmaciști, veterinari, psihologi, asistenţi medicali etc., are în pregătire un volum ce urmărește reconstituirea perioadei comuniste, văzută prin ochii trăitorilor de atunci, profesioniști în domeniul sănătăţii: fapte, memorii, pagini de jurnal, eseu. Așteptăm cu interes participarea celor din afara ţării, îndeosebi din Basarabia, Bucovina, Timoc și Cadrilater, și a diasporenilor din locuri de departe, dar rămași cu sufletul aproape de noi. Lucrările vor fi supuse unui juriu format din critici literari de înaltă competenţă, care vor stabili distincţiile și premiile. Se va publica un volum colectiv cuprinzător. Amintirile copiilor celor care au traversat perioada comunistă sunt la fel de preţioase.

Lucrările pot fi trimise prin poșta electronică – la cornelisuzeana@gmail.com sau marcela_tarlea@yahoo.com – sau prin poștă, pe adresa Corneliu Zeana, str. Marin Seghiescu nr. 6-8, ap. 1, sector 2, București.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe