Un sat din trei dispune de un cabinet medical, după cele mai optimiste estimări. Unui medic din rural îi revin de şapte ori mai mulţi pacienţi decât unui medic de oraş, spun datele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale (MADR). În aceste condiţii, cât de important devine rolul preotului de la sat în promovarea sănătăţii în comunitatea pe care o păstoreşte? Cât trebuie şi cât poate să se implice omul bisericii în prevenirea şi alinarea suferinţelor trupeşti, dincolo de cele sufleteşti?
Preotul asistent medical
Cărăpceşti este unul dintre satele fără medic din România. Are 460 de locuitori şi se găseşte la 67 km distanţă de Galaţi. Ţine de comuna Corod, alături de alte trei sate, toate având acum un singur cabinet medical, la Blânzi. Până în 2008, oamenii care aveau nevoie de injecţii după 10 seara mergeau cu căruţa opt kilometri dus, opt întors până la centrul de permanenţă de la Corod. Acum îi ajută părintele Vasile Boldeanu. Are 34 de ani şi, în 2008, după şase ani petrecuţi în satul pentru care serviciile medicale erau un lux, şi nu o normalitate, s-a înscris la şcoala de asistenţi medicali din Galaţi.
A condus în fiecare zi 150 de km pentru a fi prezent la cursuri. După absolvire, a construit lângă biserică un punct de prim-ajutor, cu ajutorul Crucii Roşii. Are un stetoscop, un tensiometru şi un glucometru. Aşa a descoperit 30 de persoane cu glicemia mărită. Face injecţii, iar seringile pentru tratamentele copiilor le plăteşte din banii strânşi în cutia milei.
Au mai primit şi ajutoare din afară, de la oameni care au auzit de ei, şi un electrocardiograf portabil, prin programul de telemedicină. Cu ajutorul lui a salvat trei vieţi din sat, pentru că trimite ECG-urile prin email, la Bucureşti, pentru interpretare. În urmă cu doi ani a adus un medic din Tecuci care i-a controlat cu un ecograf portabil pe toţi sătenii. Apoi a mai adus un medic oftalmolog pentru consulturi gratuite. Totul se întâmplă pe bază de voluntariat. Nici preotul nu a fost vreodată plătit pentru activitatea de asistent medical.
„Lucrurile astea sunt necesare, nu le-am făcut pentru publicitate, ci pentru că trebuie şi nu are cine să le facă. Pentru că toţi tinerii care fac azi o şcoală medie medicală pleacă, nimeni nu munceşte voluntar. Nu vă imaginaţi cum este când vine iarna şi zăpada e de un metru şi sunt de făcut tratamente şi trebuie să o iau încet pe jos prin sat, eu singur cu doi câini după mine“, ne povesteşte. Dar rezultatele se văd.
La ţară, vârsta la care femeile rămân însărcinate este destul de mică şi „sunt fetişoare care habar n-au de nişte lucruri elementare“. Preotul le oferă o minimă educaţie de viaţă, în care ţine cont de învăţătura Bisericii din care face parte. Însă pentru informaţii care ţin de latura medicală, le îndrumă către medici. Ei sunt suverani în deciziile care ţin de biologie, de anatomie şi de ştiinţele medicale.
Timp de doi ani le-a fost foarte greu, pentru că medicul de la Blânzi se transferase la Tecuci, dar acum a venit la cabinet o doctoriţă tânără. „Ne ajută, dar nici cabinetul ei nu este foarte bine dotat. Anul trecut ne-a dat cutii cu antitermice şi diferite medicamente şi numai bine ne-au prins când am rămas blocaţi de zăpadă.“
La şcoală face patrulă sanitară cu copiii – i-a numit „Rangers“ – iar cei mici învaţă cum să acorde primul ajutor. În jur de 50 de copii participă la activităţi, iar preotul speră să le folosească mai târziu în viaţă ceea ce învaţă aici.
A făcut totul fără ajutor din partea Bisericii. A cheltuit mulţi bani cu şcoala de asistenţi medicali, inclusiv pentru combustibilul consumat zi de zi în drum spre cursuri. „Dar într-un sat izolat nu trebuie să aştepţi să îţi propună autorităţile, trebuie să te adaptezi tu la faţa locului, să vezi de ce este nevoie şi să faci“, spune părintele Boldeanu. Regretă că românii nu au vocaţia voluntariatului, că nu se investeşte suficient în educaţia sanitară, în special la ţară.
Numărul dispensarelor medicale a scăzut cu 16,5% faţă de 2005, ajungând la 187 de unităţi în 2011 la nivel naţional, spune o analiză a MADR. Acelaşi document arată că în mediul rural scăderea a fost şi mai drastică: 38,9%.
Fiecare şi-a văzut de treaba lui
Preoţii sunt deschişi să colaboreze şi să se implice în campanii şi proiecte, în limitele competenţelor, dacă medicii solicită sprijinul Bisericii, ne spune un alt preot ortodox, dintr-un sat cu o situaţie bună. De altfel, Ministerul Sănătăţii şi Biserica Ortodoxă Română au semnat în 2008 un protocol de cooperare privind asistenţa medicală şi spirituală, care, fără să menţioneze nişte măsuri concrete, solicită partenerilor chiar această deschidere de care vorbeşte preotul.
Potrivit acestui protocol, BOR se angajează şi să identifice, prin intermediul preoţilor şi personalului implicat în sistemul de asistenţă socio-medicală a BOR, comunităţile vulnerabile din punct de vedere socio-medical şi să coopereze cu MS în vederea furnizării de servicii medicale şi facilitării accesului la asistenţă. În plus, Biserica Ortodoxă va participa la campaniile MS de informare şi conştientizare privind calitatea vieţii (fără ca documentul să ofere detalii despre ce ar presupune aceste campanii), va coopera pentru iniţierea de proiecte şi programe comune de susţinere şi dezvoltare a sistemului naţional de asistenţă medicală integrată cu asistenţa socială.
Preotul nostru, care ne-a rugat să îi păstrăm anonimatul, mărturiseşte că nu a fost implicat în astfel de proiecte până acum, dar asta probabil şi pentru că satul în care predică el are medic.
De la distanţă de sute de kilometri, dr. Ileana Pelizaru, medic de familie în comuna nemţeană Oniceni, ne spune un lucru similar: are o părere foarte bună despre preoţi, în general, şi despre cel din sat, dar, din punctul de vedere al activităţii profesionale, fiecare şi-a văzut de treaba lui. Medicul nu a simţit nevoia să îi solicite ajutorul pentru a trimite oamenii să se vaccineze, de exemplu. „Nu. Le-am considerat problemele mele de muncă. Doar în anumite situaţii absolut speciale, de calamităţi, dezastre, doar aşa aş fi apelat la preot, pentru mobilizarea enoriaşilor.“
„Noi suntem medici de suflete, trebuie să ne facem treaba bine pe partea spirituală“, subliniază şi părintele, „dar asta nu înseamnă că purtăm ochelari de cal, că refuzăm să vedem şi alte laturi umane“. Crede că un preot care dobândeşte competenţe suplimentare este benefic enoriaşilor. Ne-a dat exemplul psihologiei: deşi preotul foloseşte o abordare spirituală, el poate să aibă lacune pe anumite paliere din punct de vedere psihologic. De aceea, consideră că un preot care conştientizează această nevoie trebuie să facă un curs de pregătire în domeniu sau, cel puţin, să fie autodidact.
„Un preot nu se dă înapoi de la a face bine, dacă este conştient. Cei mai mulţi sunt, pentru că au făcut din vocaţie lucrul ăsta, nu i-a obligat nimeni să-l facă. Dar acestea sunt mici adaptări ale fiecăruia. Dacă vorbim despre latura oficială, este încă mult de lucru.“ Cuvântul „adaptare“ a revenit şi în discuţiile cu alţi preoţi, mai ales cu cei care lucrează în zone defavorizate.
Caravanele medicale
„Mai ales la sat, preotul rămâne în continuare un animator important al comunităţii şi omul care poate să caute continuu resursele zonei, pentru a-şi sprijini enoriaşii“, crede dr. Gema Bacoanu, medic de familie cu competenţe în îngrijirea paliativă, coordonator naţional Caritas pentru servicii de îngrijire la domiciliu în perioada 2008-2010 şi coordonator pe Moldova până la sfârşitul anului trecut.
Caritas este principala instituţie oficială prin care activitatea de ajutorare a Bisericii Catolice ajunge în societate. Oferă cea mai mare reţea de îngrijiri la domiciliu la nivel naţional şi rural, fără a face discriminare de confesiune: „Majoritatea celor care beneficiază de serviciile noastre sunt ortodocşi, pentru că trăim într-o ţară predominant ortodoxă“. Activitatea lor înseamnă mai mult decât voluntariat, este o activitate profesionistă, astfel că vizitele nu sunt aleatorii, ci respectă un program care se adaptează nevoilor fiecărui pacient. Au centre deschise în sate, colaborează cu personalul comunei, se deplasează cu maşina ori cu bicicleta.
Preotul, învăţătorul sau primarul pot solicita ajutorul Bisericii, diverselor ONG-uri, Confederaţiei Caritas ori Asociaţiei medicilor şi farmaciştilor ortodocşi din România (AMFOR). Au existat (şi încă mai există) caravane medicale în mediul rural organizate la iniţiativa Bisericii sau a ONG-urilor. Ele nu au caracter permanent, nu pot ajunge în toate localităţile şi nici să acopere toate nevoile. De exemplu, Episcopia Giurgiu a oferit gratuit consultaţii oftalmologice şi ochelari pentru 250 de persoane. Mitropolia Iaşi a derulat o caravană de medicină dentară împreună cu AMFOR.
Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi a fost creată în 1994, la iniţiativa Mitropolitului Daniel al Moldovei, astăzi patriarh. Medicii ieşeni au plecat pe acest drum pentru că au realizat că există multe sate care nu beneficiază de servicii medicale, explică dr. Aurelia Luchian, preşedinta asociaţiei, medic stomatolog ortodont. Însă, având resurse financiare foarte mici, în ultima vreme s-au concentrat pe activităţi de educaţie pentru sănătate, mai puţin costisitoare: materiale informative săptămânale în ziarul „Lumina“, al Patriarhiei, emisiuni educative la radio şi la TV „Trinitas“, pe care le susţin de opt ani, respectiv de şase ani. Asigură în continuare asistenţa medicală de urgenţă în timpul pelerinajelor de Sf. Dumitru şi Sf. Parascheva, cu ajutorul medicilor voluntari de specialităţi diverse. „A fost extraordinar de greu să facem campaniile din afara Iaşiului. Ne-am dat seama că nici o asociaţie medicală, nici Biserica nu pot înlocui îndatoririle şi acţiunile Ministerului Sănătăţii.“
