Newsflash
Dosar

Mâncarea gătită tabletată, un răspuns la provocările lumii moderne

de Florentina Ionescu - mar. 4 2022
Mâncarea gătită tabletată, un răspuns la provocările lumii moderne

Un start-up românesc vrea să revoluţioneze categoria produselor ready-to-eat (gata de a fi mâncate). Astfel, pornind de la o idee simplă, a luat naștere ODA, primul concept de mâncare gătită tabletată, cu avantaje pentru consumatorul final.

Mădălina Ilie este fondatorul Manna Foods Solutions, start-up-ul care a creat ODA, un concept inovator de preparate gătite, gata de consumat, sub formă de one-bite tablet food. Am discutat recent cu tânăra fondatoare pentru a înţelege mai bine avantajele unui astfel de preparat, despre care afirmă că este „ușor de consumat, sănătos, săţios, ușor de transportat, gata de consum, fără a fi nevoie de niciun fel de preparare”. Produsele din portofoliul start-up-ului pe care îl conduce se obţin printr-o tehnologie sustenabilă care înglobează echipamente înalt performante, „multe dintre ele fiind proiectate chiar de noi, care sunt în curs de brevetare”, afirmă aceasta.

Madalina Ilie

Soluţie pentru situaţii limită

Unul dintre motivele pentru care Mădălina Ilie și colegii săi au pus bazele mâncării gătite tabletate „vine ca răspuns la provocările lumii moderne, mulându-se foarte bine în special pe situaţiile limită, cum ar fi: stări de urgenţă, calamităţi, migraţii masive de populaţii, zone izolate cu acces dificil la hrană, rezerve naţionale de hrană (rezerve de stat), rezerve pentru buncăre, uz militar, spaţiu cosmic și, nu în ultimul rând, pentru uz medical, în special în ceea ce privește problemele legate de obezitate, operaţii bariatrice etc.”.

Mădălina Ilie subliniază că a decis să lanseze acest start-up pentru a susţine în mod oficial preocupările sale legate de domeniul alimentaţiei și nutriţiei sănătoase, în opoziţie cu mâncarea mult prea bogată în sare, zahăr, E-uri și alte ingrediente „neprietenoase” cu organismul nostru.

Hrănirea eficientă și sănătoasă a organismului

Tabletele concepute de Manna Foods Solutions conţin ingrediente naturale, din categoria carne, legume, oleaginoase și condimente, explică fondatoarea start-up-ului menţionat. Nu se folosesc deloc E-uri sau alţi conservanţi. Despre etapele de obţinere a tabletelor, ea ne-a explicat: „Introducem ingredientele, adică materia primă, după care, printr-un alt echipament, le gătim. Această preparare este una specială, care durează un timp foarte scurt (1-1,5 secunde) și care are rolul de a prezerva foarte bine nutrienţii/fibrele ingredientelor utilizate. După această etapă de gătit, urmează încă un proces, pe care nu putem să îl dezvăluim, iar după aceea urmează tabletarea”.

Conceptul one-byte (o singură mușcătură) nu înseamnă că tableta este înghiţită ca o pastilă, ci este mai întâi mestecată; ajunsă în stomac, dispersia ingredientelor conţinute se face în câteva secunde, nefiind necesar un efort digestiv substanţial.

Tableta este mestecată, ajunge în stomac, dispersia ingredientelor conţinute se face în câteva secunde, nefiind necesar un efort digestiv substanţial. Ea nu are nevoie deci de preparare, de apă, ustensile, farfurii sau alte accesorii de bucătărie pentru a fi folosită, nu impune condiţii sau temperaturi speciale de păstrare, norme de igienă pentru consum sau spaţii de tipul bucătăriilor, explică interlocutoarea noastră.

Multiple ODA 1

În ceea ce privește gustul mâncării tabletate, fondatoarea start-up-ului spune că este mult mai intens decât gustul mâncării gătite în mod tradiţional.

În esenţă, mâncarea gătită tabletată este „un produs alimentar destinat unor situaţii de criză, nu unul clasic. Gândiţi-vă cât de greu ar fi să consumaţi o masă suculentă, caldă pe un front militar sau în situaţii de calamităţi/izolare”.

În ceea ce privește modul în care produsele ODA sunt tolerate de organismul uman, fondatoarea acestui concept spune că acestea nu solicită atât de mult sistemul digestiv, în speţă secreţia de suc gastric: „Dimpotrivă, îi protejează pe cei care au afecţiuni digestive. Asimilarea nutrienţilor hrănitori prin intestinul subţire se face mult mai eficient, reziduurile fiind mult diminuate”.

Un alt lucru important pe care aceasta a ţinut să îl puncteze este că tabletele alimentare ODA sunt concepute pentru a înlocui pe perioade determinate de timp alimentaţia obișnuită, în condiţiile în care aceasta fie nu este indicată, fie nu este posibilă: „Conceptul ODA are în vedere nu atât înlocuirea unei salate sau a unei porţii de cartofi prăjiţi, ci are în vedere hrănirea eficientă și sănătoasă a organismului în situaţii speciale”.

Soluţie ce poate fi personalizată

Tabletele ODA sunt dimensionate în funcţie de numărul de Kcal specific alimentar, de indicaţii medicale sau de nivelul de activitate zilnic. Acestea pot fi personalizate specific pe categorii de vârstă, nivel de consum energetic și chiar afecţiuni medicale, explică fondatoarea: „Pot fi, de asemenea, folosite și pentru prevenţia obezităţii sau a unor afecţiuni de sistem, cum ar fi diabetul sau colesterolul crescut. Înlocuirea necesarului caloric trebuie făcută ţinându-se cont de faptul că numărul de Kcal conţinut de tablete este aproape de 100% Kcal asimilate, în timp ce în alimentaţia obișnuită o mare cantitate a Kcal ingerate sunt eliminate, nefiind utilizate hrănirii”.

Mâncarea gătită tabletată ODA nu este comercializată momentan, însă Mădălina Ilie a menţionat că speră ca în următoarea perioadă să poată trece la o producţie de serie destinată comercializării. Nici despre preţul mâncării gătite sub formă de tabletă nu ne-a putut oferi mai multe informaţii în acest moment, pentru că este vorba despre un prototip, și nu de un produs final. Totuși, afirmă fondatoarea start-up-ului, „produsul la raft (de serie) va avea un preţ generat de raportul Kcal/g, comparabil cu cel al raţiilor militare (military MRE – meals ready-to-eat)”.

Cine sunt clienţii

Produsele ODA nu intră în gama produselor de larg consum, ci a produselor de nișă, afirmă intervievata noastră. Astfel, publicul său ţintă face parte din următoarele categorii: distribuitori de materiale medicale, spitale și clinici, supermarketuri focusate pe produse inovative, lanţuri farmaceutice și parafarmaceutice, magazine online și offline de produse sportive și nutriţie, lanţuri de magazine de proximitate, agenţii spaţiale, ONG-uri cu caracter de ajutoare umanitare.

Deși încă nu poate fi vorba despre vânzări, căci acest produs alimentar se află în faza de prototip final, în încheiere, Mădălina Ilie ne-a mărturisit că atât cei din echipa start-up-ului Manna Foods Solutions, cât și alte persoane care au gustat produsele ODA „au fost mai mult decât mulţumiţi de gustul, saţietatea și ușurinţa în consumul acestor produse”. Chiar dacă în acest moment mâncarea gătită tabletată nu are certificări din partea unor organisme medicale interne sau internaţionale, „purtăm discuţii cu diverse centre care pot atesta acest produs”, a conchis aceasta.

Produsul ODA sub formă de tabletă poate înlocui mesele principale, însă există și opţiunea de deserturi proteice și cafea. Mâncarea gătită tabletată poate fi furnizată și în pachete cu ajutoare alimentare pentru situaţii speciale și de urgenţă, precum: crize medicale (pandemii), dezastre naturale, rezerve alimentare de stat, tabere de refugiaţi sau zone izolate.

Singurele aproximări nutriţionale pe care le-am putut face până acum au fost de tip comparativ, având ca etalon nutrienţii aflaţi în substanţa uscată a ingredientelor folosite.

Exemplu de ingrediente ale tabletelor

Fel principal 

  • porc
  • semințe de dovleac
  • ovăz
  • piper verde
  • susan negru

 Desert – variante

  • pudră proteică
  • cireșe
  • nucă de cocos
  • căpșune
  • coacăze
  • cacao
  • pudră proteică
  • zahăr
  • scorțișoară

 Cafea – variante

  • ness
  • lapte praf
  • îndulcitor din porumb
  • frișcă din smântână
  • pudră de inka
  • lapte praf
  • îndulcitor din porumb
  • frișcă din smântână

Aceste tablete alimentare se pot personaliza extrem de riguros pentru orice tip de afecţiune care impune un regim alimentar controlat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe