Populaţia României cu vârste de peste 6 luni are suficient iod în organism. Este unul dintre motivele pentru care administrarea de iodură de potasiu este inutilă.
Exploziile nucleare și protecţia cu iodură de potasiu au devenit un subiect de actualitate în contextul războiului din Ucraina. A apărut o îngrijorare privind posibilitatea ca Centrala Nucleară de la Cernobîl să emită din nou radiaţii nucleare și un nor radioactiv cu iod-131 (131I). În subsidiar, a apărut angoasa ca nu cumva alte centrale nucleare ucrainene să explodeze în război. Un alt subsidiar ar fi ridicarea de praf radioactiv de la Cernobîl în urma săpăturilor soldaţilor ruși. De asemenea, există îngrijorarea privind posibilitatea ca Rusia să trimită rachete încărcate cu focoase nucleare pe teritoriul României.
Subiectul iodului, și chiar al iodului radioactiv, îmi este de mult cunoscut: în 1975 am făcut mici cercetări în Laboratorul de Medicină Nucleară al Catedrei de Endocrinologie, în calitate de student membru al Cercului Știinţific Studenţesc, disciplina Endocrinologie. Coordonatorul endocrinolog al catedrei era conf. dr. Constantin Eșanu, ulterior îndrumător, atunci când eram asistent preparator la catedra de Endocrinologie. Atunci am folosit, pentru dozarea somatotropului (hormonul de creștere) din tumorile hipofizare, iod radioactiv – iod-125 (125I) (Pereţianu, 1976), alături de colegul meu dr. Viorel Roșu, devenit radiolog și apoi imagist la Spitalul MAI (devenit „Prof. Dr. Gerota”).
Pe vremea aceea, absolvenţii de Medicină erau repartizaţi la ţară. Astfel, am ajuns medic de circă (șef sau coordonator) în comuna Berevoiești, judeţul Argeș, zona Muscel. Zona era și este cunoscută ca „zonă de gușă endemică”.
În calitate de medic de circă, primeam lunar de la Sanepid Câmpulung o pungă mare cu iodură de potasiu. Eram obligat să o distribui la școli, unde mergeam personal, lunar. Lăsam punguliţele cu iodură de potasiu în cancelariile școlilor, de unde profesorii le dădeau fiecărui elev.
Copiii de școală generală primeau 1 tb de 1 mg pe săptămână, ca parte a unui program mai vast de prevenţie a gușii endemice. În acest program, gravidele primeau 2 mg pe săptămână. Brutăriile din zonă erau obligate să facă pâine cu sare iodată! Iodul din iodura de potasiu reprezintă circa 75%, adică circa 750 micrograme. Astfel, se administrau circa 110 micrograme de iod pe zi.
Programul de prevenire a gușii endemice era vechi la Berevoiești atunci când am ajuns eu în 1977. Prevenţia acestei afecţiuni a fost introdusă în România în 1948 sub îndrumarea șefului statului (Republica Populară Română). Acesta nu era altul decât celebrul profesor de endocrinologie Constantin I. Parhon, la rândul lui născut la Câmpulung Muscel. (În 1948, profesorul Parhon devine șeful statului, prin poziţia pe care o avea, aceea de președinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale, organism ales în aprilie 1948, care a adoptat Constituţia din 1948, faţă de cea Regală, din 1923. Prof. dr. C.I. Parhon a fost șeful statului timp de patru ani, 1948-1952.)
Acolo, la Berevoiești, am participat la evaluarea tiroidei/„gușii” la populaţia de copii, sub îndrumarea medicului endocrinolog N. Moisescu din Câmpulung. Tot la Berevoiești am participat la cursurile și cercetările de vară ale profesorului V.V. Caramelea, profesor de Sociologie la Facultatea din București, la rândul lui originar din Berevoiești, studii despre pensionarea anticipată la anumite categorii de muncitori, precum minerii din localitate.
Legat de iod și de gușă, la Berevoiești am observat un element interesant: gușa nu există în zonele de conifere! Am făcut această comunicare la un Congres Naţional de Medicină (Pereţianu, 1987).
În 1987 am ajuns la Policlinica „Vitan-Bârzești” (dependentă de spitalul cu același nume, denumit după 1990 „Sfântul Ioan”), unde am devenit colaborator permanent al Laboratorului de Medicină Nucleară, cel care făcea dozări hormonale (erau doar câteva astfel de laboratoare în București), evident, cu iod radioactiv. Laboratorul era sub stricta observaţie a profesorului Dan Georgescu, cunoscut și ca șef pe linie de partid. Laboratorul era coordonat de Julieta Zaharescu, cunoscută mai ales ca Pusi Zaharescu, cu care am semnat numeroase articole și comunicări știinţifice în care sunt prezentate dozările hormonale pentru pacienţi din sectorul 4.
Ca urmare a acestei poziţii, profesorul Georgescu m-a trimis la un curs de specializare în materie de fizică nucleară la Facultatea de Fizică de la Măgurele. Cursul l-am efectuat în 1988-1989 (Pereţianu, 1989). Coleg de curs mi-a fost actualul profesor de Medicină Fizică, Balneologie și Recuperare, dr. Gelu Onose, acum la Spitalul „Bagdasar-Arseni”.
În anii din urmă, am publicat în revista „Viaţa Medicală” despre iod și frica de sare iodată, alături de colegele mele prof. dr. Cătălina Poiană și dr. Mara Carșote, de la Institutul de Endocrinologie (Pereţianu, 2015). Acum, de la frica de sare iodată, care era o temă importantă în societate în urmă cu câţiva ani, populaţia a ajuns să ceară sare iodată în exces!
Se impun câteva observaţii:
Tiroxina circulă în sânge legată de proteinele plasmatice, dar în apropierea celulelor se desprinde și devine „liberă”. Această fracţiune liberă este dozată acum de obicei la pacienţii noștri. În laborator apare cu numele FT4 (free tiroxină și cei patru atomi de iod). Tiroxina are greutatea moleculară de 777. Din aceasta, 508 aparţin iodului, ce reprezintă astfel două treimi din greutatea tiroxinei. Este important a ști această greutate, căci prin ea se face conversia între diferitele forme prin care FT4 este listat de laboratoarele noastre. Dacă rezultatul este în sistem internaţional, atunci FT4 va fi de 12-20 picomoli per litru (pmol/l). Dacă rezultatul este în sistem convenţional, atunci FT4 va fi 0,93-1,55 nanograme per decilitru (ng/dl); 1 nanogram = 1.000 picograme.
Tiroida secretă circa 90-100 micrograme de tiroxină pe zi. Cum iodul reprezintă două treimi din concentraţia tiroxinei, doza zilnică de iod ar fi de circa 60-70 de micrograme.
Profesorii Parhon și Milcu au stabilit încă din 1948 ca în zonele cu lipsă de iod, tiroida să fie încărcată cu un surplus de circa 100-110 micrograme de iod. După ce profesorul Constantin Dumitrache, urmașul profesorilor Parhon, Milcu și Piţiș, a observat în anii 1990 că și în zonele de câmpie, precum București, au apărut cazuri de „gușă endemică”, a iniţiat hotărârile de Guvern care au condus la adoptarea poziţiei OMS prin care tuturor cetăţenilor li se recomandă să consume sare iodată (Pereţianu, 2015). Prin decizia Guvernului Văcăroiu, se instituie obligaţia iodării sării.
Legislaţia românească stabilește ca nivelul iodului în sare să fie cuprins între 25 mg de iod (32,5 mg de iodură de potasiu – KI; sau 42 mg de iodat de potasiu – KIO3) per kilogram de sare și 40 mg de iod (52 mg KI, respectiv 67,2 mg KIO3) per kilogram sare. La un consum de 5 grame de sare pe zi corespund 125 µg de iod, dacă iodarea este minimă, sau 200 µg de iod, dacă iodarea este maximă. Dacă metabolismul este „nul”, atunci cantitatea totală de iod din tiroidă se poate acumula în circa 100-150 de zile.
Aceste doze conduc la concentraţii mari de iod în tiroidă. În acest context, administrarea de iodură de potasiu NU este necesară, căci românii au destul de mult iod în tiroidele lor (presupunând că au vârsta de peste 6 luni, timp în care s-a acumulat iodul în tiroidă).
Pe vremea când îmi executam stagiul militar, ca medic, în 1979, am participat la patru cursuri de apărare antinucleară în cazul unui atac nuclear. Atunci am aflat prima dată cum explodează bombele nucleare și ce dezastre produc. La 16 aprilie 1986, am asistat cu toţii la explozia Centralei de la Cernobîl, care a dus la numeroase aprecieri legate de patologie, inclusiv de iod. Atunci, după circa trei zile de la accident, pe 29 aprilie, autorităţile au anunţat ca populaţia să primească iod, mai ales sub formă de iodură de potasiu.
Ulterior, la congresele de endocrinologie, colegii de la Iași (prof. dr. Eusebie Zbranca și prof. dr. Voichiţa Mogoș) au comunicat numeroase studii referitoare la incidenţa cancerelor tiroidiene în zona Moldovei. Atunci, colegii noștri au apreciat că prevalenţa în creștere a cancerului tiroidian, mai ales papilar, în acele zone era legată de norul radioactiv care a izbucnit la Cernobîl.
Privind retrospectiv datele de prevalenţă ale colegilor din Iași, cu referire mai ales la judeţele Iași și Botoșani, prin prisma a ceea ce se cunoaște acum despre patogenia și factorii de favorizare a apariţiei cancerului tiroidian, pot afirma că colegii noștri au greșit în aprecierea lor iniţială. Câteva observaţii pe această temă sunt necesare.
În contextul războiului din Ucraina, în care Rusia ameninţă cu bombe nucleare, se pune problema: ce fel de bombe vor fi folosite ? Există două categorii: bombe tactice și bombe strategice.
Bombele tactice sunt bombe cu efect mare imediat, dar extrem de redus pe termen lung. Se folosesc împotriva facilităţilor militare ale adversarului și permit, după distrugerea acestuia, colonizarea teritoriului fără impact asupra sănătăţii soldaţilor atacatori. În acest context, o bombă tactică ce cade în București nu constituie o problemă de iod radioactiv, deci pentru o astfel de bombă NU este cazul a lua iodură de potasiu. Explozia unei bombe tactice presupune protecţia generală antiradiaţii, care nu se face cu iod, ci cu beton!
Explozia unei bombe nucleare strategice este diferită de explozia uneia tactice și are impact extrem de distrugător asupra teritoriului vizat. În primul rând, apare suflul exploziei, apoi căldura. Ulterior, cele mai distructive sunt radiaţiile nucleare eliberate, cele mai multe mortale fie imediat, fie în prima zi. Aceste radiaţii sunt de obicei de tip gamma și X. Radiaţiile beta (electroni) sau alfa (protoni de heliu) sunt imediat distruse sau dezintegrate, căci au timpi de înjumătăţire mici.
Se consideră că protecţia dată de clădire (beton, ciment, cărămizi) este eficientă pentru o bombă de 1 megatonă la 10 kilometri distanţă. De aceea, prima acţiune este de a ne proteja fizic (nu farmacopeic) de explozie, prin betoane, pături udate cu oţet și altele asemenea. În caz de iradiere, se administrează masiv antioxidanţi de tip vitamina C, doze de până la 100 g pe zi (!) și vitamina E, 500 mg/zi.
Noii antioxidanţi, de tip resveratrol (cei care se găsesc în vinul roșu), pot fi de asemenea folosiţi. Însă dozele trebuie să fie gigantice, de aceea nu se recomandă consumul vinului roșu, care conţine extrem de mici cantităţi de resveratrol.
În cursul exploziei unei bombe nucleare NU se formează iod-131! De aceea, administrarea preventivă de iodură de potasiu într-o astfel de circumstanţă este ilogică.
Iodura de potasiu ca profilaxie
Din toate datele cunoscute până acum, iodura de potasiu trebuie distribuită în jurul unei centrale nucleare care poate exploda, ca profilaxie pentru eventuala lipsă de iod din tiroidă. Ceea ce nu este cazul acum în România!
Un astfel de exemplu ar putea fi Centrala de la Kozlodui, din Bugaria, pe Dunăre, în proximitatea judeţului Dolj (vizavi de Bechet) și a Craiovei. Acolo, la nivelul medicilor de circă, deveniţi medici de familie, la dispensarele respective, Sanepidul din judeţ a distribuit iodură de potasiu încă de acum 10-20 de ani, când au avut loc câteva accidente minore la acea centrală. Afirmaţiile aparţin participanţilor la o emisiune TV, cu un format extrem de interesat, la care am luat parte (Pereţianu, 2017). Acum, acolo nu mai este niciun pericol de explozie, căci centralele de tip sovietic au fost înlocuite după aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană (în același moment ca România, în 2007) prin două centrale nucleare de tip american.
Dacă se consideră că ceva radioactiv poate intra în organism și se poate localiza, precum iodul, atunci cel mai posibil reactiv este stronţiul.
Se știe că stronţiul radioactiv (90Sr) are un timp de înjumătăţire lung, de circa 30 de ani. Există un medicament care are stronţiu neradioactiv (stabil, 87Sr): este ranelatul de stronţiu. Ranelatul de stronţiu era folosit în tratamentul osteoporozei. Persoanele cu osteoporoză sau cele în care osul crește (copii, adolescenţi) sunt cele mai expuse la stronţiu radioactiv. Acestor persoane ar trebui să li se administreze stronţiu ranelat, dar cu mult timp înainte de o eventuală explozie nucleară, pentru a umple deficitul de os. Din păcate, medicamentul a fost retras din farmacopeea română. Și în acest caz, este vorba despre explozia unei centrale, și nu a unei bombe.
***
Acest articol a fost scris înainte de evenimentele de la centrala nucleară Zaporojie. Informaţiile prezentate în text rămân valabile și în cazul acesteia. În eventualitatea unui accident nuclear la Zaporojie, îngrijorarea este legată de direcţia vântului, care ar putea trimite norul radioactiv asupra României. Periculoase în acest nor ar fi cesiul, stronţiul și plutoniul.
N. red: Ministerul Sănătăţii a emis ordinul și ghidul de informare generală privind distribuirea iodurii de potasiu către populaţia României. Comprimatele se vor administra exclusiv în caz de accident nuclear și la indicaţiile autorităţilor. Populaţia va ridica de la medicul de familie o reţetă în acest sens, urmată de ridicarea iodurii de potasiu din farmaciile comunitare. Mai multe informaţii: www.ms.ro/campanie-distributie-iodura-de-potasiu/
Dr. Dan Perețianu este endocrinolog.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
