Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE  »  Dosar

Intersecția trecută cu vederea

Viața Medicală
Alexandra NISTOROIU vineri, 3 februarie 2017

Interviu cu Peter Kempler

 

Peter Kempler este profesor la Universitatea Semmelweis (Ungaria). Este  președintele Asociației ungare de diabet și a făcut parte din comitetul executiv al grupului de studiu pentru neuropatia diabetică din cadrul Asociației europene pentru studiul diabetului (EASD)

 

 

     Ați publicat recent un articol interesant, în revista Diabetologia, pe tema neuropatiei autonome gastrointestinale, prezentând perspectivele gastroenterologiei și diabetologiei.
     – Da, am fost președintele simpozionului organizat de EASD pe această temă, iar redactorul șef al revistei a spus că și-ar dori să publice informațiile discutate în cadrul acestui mic simpozion. Practic, neuropatia gastrointestinală e doar o parte din neuropatie, dar, în multe cazuri, nu e deloc ușor de diagnosticat. Unii pacienți au simptome gastrointestinale pronunțate, evidente, precum flatulența sau vărsăturile, dar la alți pacienți nu există deloc simptome gastrointestinale. Și sunt, de regulă, pacienți vârstnici, pe tratament cu insulină și iau insulina când mănâncă, dar nu se face absorbția alimentelor, ajungând până la gastropareza diabetică. Consecința este hipoglicemia postprandială.

 

     Din păcate, cel puțin în România, multe cazuri rămân neidentificate.
     – Da, peste tot e așa, pentru că nu ne gândim la neuropatia autonomă a tractului gastrointestinal. Diabetologii trebuie să știe cum să caute și această afecțiune, pentru că nimeni nu se va duce la doctor să îi spună: „Bună ziua, domnule doctor, probabil că am gastropareză”. La diagnostic trebuie să se gândească medicul – și pot fi niște simptome alarmante. Unul sunt vărsăturile. Dar acești pacienți se duc cel mai frecvent la gastroenterolog, nu la diabetolog. Alți pacienți au hipoglicemie postprandială sau un diabet care nu poate fi gestionat cum trebuie, fie des hipoglicemie, alteori hiperglicemie – la acești pacienți trebuie să ne gândim la gastropareză. Prin urmare, e o problemă cu ramificații interdisciplinare, ambii specialiști trebuie să fie foarte atenți. Cred că titlul simpozionului a fost „o intersecție neglijată între diabetologie și gastroenterologie”. Mulți diabetologi n-au văzut niciodată o gastropareză sau nu au pus niciodată acest diagnostic. Pe de altă parte, gastroenterologul nu e diabetolog, deci nu va înțelege la fel de bine controlul glicemic, ce reprezintă în sine situațiile glicemice la acești pacienți. Și evident că există implicații importante pentru tratament. Acești pacienți trebuie să primească mai degrabă insulină bazală în loc de insulină cu acțiune rapidă și poate că timpul dintre administrarea insulinei și luarea mesei trebuie să fie diferit. Poate că trebuie să mănânce, de fapt, înainte să își administreze insulina.

 

     Frecvența simptomelor e adesea mult mai mare decât incidența alterării motilității gastrointestinale. De ce?
     – Nu există o corelație clară între motilitatea gastrointestinală și simptome. Dacă examinezi pacienții cu diagnostic de neuropatie autonomă cardiovasculară, vei depista motilitate gastrointestinală întârziată. La mulți pacienți nu vei mai descoperi și altceva, în vreme ce la alții nu va exista cu adevărat această întârziere. Sau poți găsi doi pacienți cu aceeași întârziere a motilității gastrointestinale, iar la unul vor fi simptome, la celălalt nu vor fi deloc simptome. Sunt niveluri multiple de inervare în tractul gastrointestinal, nu doar cel autonom.

 

     De unde această disociere între simptome și rezultatele obiective ale motilității gastrointestinale? Există o ipoteză solidă în acest sens?
     – Nu e clar ce se întâmplă, dar o posibilă explicație este că percepția senzorială a simptomelor este diferită. Poate că, în parte, disfuncția senzorială este răspunzătoare. Dar nu avem un argument clar încă, e doar o presupunere.

 

     Cum influențează nivelurile de glucoză percepția simptomelor gastrointestinale?
     – Dacă nivelul de glucoză este înalt, atunci motilitatea este mai înceată. Aceasta e regula generală. Nivelurile mai mari de glucoză sunt asociate cu o motilitate întârziată. Ceea ce ajută mult și la explicarea faptului că întâlnim adesea vărsături la pacienții diabetici cu infarct miocardic. Știm că infarctul miocardic e principala cauză de deces în rândul pacienților cu diabet și chiar și la pacienții cu neuropatie autonomă apare adesea un infarct silențios, deci nu există tipica durere în piept, dar alte simptome pot fi vizibile și unul dintre ele sunt vărsăturile. În cazul infarctului miocardic, nivelul glucozei va fi întotdeauna mare. Dacă nivelul glucozei în sânge crește rapid, atunci motilitatea gastrointestinală este bulversată și apar schimbări acute și rapide.

 

     Care sunt cele mai bune abordări terapeutice de care dispunem pentru gastropareza diabetică?
     – Ceea ce putem face este să furnizăm un nivel glicemic bun, să evităm hiperglicemia. În cazurile acute, putem prescrie metoclopramid, în particular metoclopramid intravenos în cazul infarctului miocardic. Eritromicina, de asemenea, este o opțiune, este un agonist al motilinei. Am avea nevoie de un agonist al motilinei fără proprietăți de antibiotic, dar încă nu s-a reușit acest lucru.

 

     Controlul glicemic poate preveni sau întârzia apariția acestei complicații?
     – Da, cu siguranță. E o complicație târzie a diabetului, de obicei asociată cu alte manifestări ale neuropatiei autonome. Trebuie să asigurăm un foarte bun control glicemic, să controlăm bine factorii de risc ai neuropatiei, dar nu avem alte mecanisme specifice pentru intervenții preventive. În ceea ce privește factorii de risc ai neuropatiei, știm că trebuie să lucrăm cu controlul glicemic, managementul hipertensiunii arteriale, al hiperlipidemiilor, controlul fumatului și, nu în ultimul rând, cetoacidoza și hipoglicemia.

 

     Există programe de screening în țările occidentale pentru disfuncția autonomă gastrointestinală, ca în cazul piciorului diabetic?
     – Nu există programe de screening. Nu cred că screeningul este necesar, ci, pur și simplu, ar trebui ca, la pacienții cu hipoglicemie neexplicată, postprandială, să ne gândim că poate fi vorba de gastropareză și să facem investigațiile necesare. Probabil că motilitatea gastrointestinală afectează în jur de unul din patru pacienți, dar depinde de populația examinată.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.