Unde
începe şi unde se opreşte responsabilitatea medicilor în limitarea fenomenului
de rezistenţă microbiană, cât de vinovate sunt mass-media pentru consumul
excesiv de antibiotic, dar şi ce soluţii avem la îndemână pentru a combate
tendinţele periculoase sunt necunoscutele pe care am încercat să le lămurim
într-o discuţie cu prof. dr. Adrian
Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof.
dr. Matei Balş“ Bucureşti.
– Cum a evoluat România în privinţa utilizării antibioticelor?
– România a evoluat exact ca orice ţară din
lume, în sensul că a utilizat la maximum antibioticele.
– Ce greşeli se fac în practică?
– Greşelile sunt de dimineaţă şi până seara,
de la uz până la abuz de antibiotice. Altfel spus, se folosesc antibiotice
atunci când nu trebuie, vezi infecţiile virale, şi nu se folosesc antibiotice
atunci când trebuie, vezi infecţii bacteriene.
– Sunt specialităţi în care se întâlneşte
mai des acest fenomen?
– Fenomenul este întâlnit în toate
specialităţile, mai puţin în bolile infecţioase, unde se fac cele mai puţine
erori. În rest, se fac erori de dimineaţă până seara.
– Care sunt cauzele? Cum s-a ajuns aici?
– Cauza principală este frica de malpraxis.
Şi, în subsidiar, mass-media. Medicii se tem să nu greşească, de situaţia în
care pacientul nu primeşte un antibiotic în condiţiile în care ar fi trebuit să
primească unul. Şi, atâta timp cât libertatea şi judecata sunt modificate de
media, atunci toată lumea îşi ia măsurile de precauţie, în aşa fel încât mai
bine să dea în plus, ca să nu poată fi acuzaţi că nu au dat, decât să fie
acuzaţi atunci când potenţial ar fi fost nevoie să dea. Ceea ce vă spun este
valabil peste tot în lume, în Statele Unite, Franţa, Germania, Marea Britanie,
oriunde, iar România nu face excepţie.
– Ce rol ar trebui să joace presa?
– Presa nu ar trebui să se bage să pună
diagnostice. Vă dau un exemplu, în care un mesaj oarecare de ajutor umanitar
are ca motto: doctorii au greşit şi din cauza doctorilor a ajuns să-şi piardă
vederea. Presa îşi depăşeşte total atribuţiile. De unde ştiu cei care au făcut
reportajul cine a greşit? De unde au preluat informaţia? Atâta timp cât avem
specialişti în ţara asta, daţi crezare specialiştilor şi nu amatorilor în
domeniu. Ca nemedic, pot să am orice părere, dar nu am voie să transpun această
părere a mea pe ecran.
– Pacientul pune presiune pe medic pentru a
primi antibiotic?
– Categoric. Vin, de exemplu, mamele şi spun
clar: copilul meu are gripă. Gripa e un diagnostic absolut corect. Medicul
recunoaşte: da, copilul tău are gripă. Mama spune: daţi-mi un antibiotic.
Medicul nu vrea să-i dea antibiotic pentru că ştie clar că infecţia cu virus
gripal nu se tratează cu antibiotic, n-are nicio legătură. Mama nu este
mulţumită, se duce iar, după-amiază şi, până la urmă, primeşte antibiotic. Care
antibiotic pune presiune selectivă pe germenii noştri şi generează mutaţii de
rezistenţă. Aşa am ajuns unde-am ajuns: înconjuraţi de germeni cu
multirezistenţă. Din cauza noastră, a oamenilor, nu din alte motive.
– Ce soluţii vedeţi pentru limitarea
fenomenului?
– Soluţiile sunt mai greu de identificat.
Primul lucru este ca fiecare să-şi vadă de treaba lui. Dacă nu se înţelege că
fiecare trebuie să-şi vadă de treaba lui şi să nu se bage în grădina celuilalt,
nu se va întâmpla absolut nimic, orice măsură s-ar lua. Asta e condiţia
esenţială. Apoi, nu trebuie să facem medicină cu televizorul. Acum pacientul
este foarte revendicativ şi spune: dacă nu faci aşa, chem televiziunea.
Cheam-o, care-i problema? îi spun eu, dar altul e mai slab de înger. Şi-atunci
cedează. Când se va înţelege că trebuie să se termine cu făcutul medicinii prin
televizor, atunci vom ajunge şi să stăpânim o serie de procese. Un alt lucru
este ameninţarea cu malpraxisul. Şi asta trebuie să înceteze. A, când e
problemă de malpraxis, e problemă de malpraxis. Există foruri care să verifice
aceste lucruri. Dacă se va înţelege că fiecare trebuie să-şi vadă de treaba
lui, atunci problemele vor fi rezolvate. Dacă nu, vom merge aşa, că aşa este
modelul.
– Nu e responsabilitatea medicului ca,
indiferent ce presiune se pune pe el, să ia decizia corectă?
– Atât timp cât medicul este la îndemâna
oricui, nu este responsabilitatea lui. S-a ajuns să nu mai fie
responsabilitatea lui. Presiunea pe doctor e atât de mare încât el îşi pierde
din dreptul de a lua decizia. Pierde din control. Aici s-a ajuns. Şi nu numai
la noi, ci peste tot în lume.