Comportamentul copiilor este modelat atât de exemplul personal al părinților, cât și de semnalele pe care le transmite sistemul social, politic și economic prin felul în care setează prioritățile. Cel puțin până acum, prevenția problemelor dentare nu pare a fi printre ele.
În România secolului XXI, mulți adulți vizitează medicul dentist doar în urgenţă dureroasă ori estetică și ignoră, după rezolvarea acestor probleme, restaurarea orală totală. Nu vorbim aici despre motivele psihologice ale acestui comportament – frica de dentist – sau despre invocatele condiții precare socioeconomice și nici despre lipsa acută a asigurărilor sociale stomatologice.
Vorbim aici despre prevenție, pentru că acest subiect încă nu este abordat serios în România și pentru că aceiași adulți, în calitate de părinţi, aplică de regulă aceeaşi strategie stomatologică și același comportament de sănătate şi pentru copiii lor.
Tradițional, echipa stomatologică a respectat această concepție, de tratamente la cerere. Dar când pacienţii sunt minori, fie ei copii mici sau mari, preșcolari sau școlari, sănătoși sau cu vulnerabilităţi ori cu nevoi speciale, care nu-şi pot exprima suferinţa cu elocvenţă, nu pot înţelege sau estima avantajele prevenției și tratamentului precoce și nici complicațiile lipsei de tratament, putem suspecta şi acuza părinții de nepăsare, neglijenţă și chiar abuz stomatologic.
Deși termenii de neglijență și/sau nepăsare s-au dezvoltat inițial în cadrul conceptului de abuz general al copilului, acum, acești termeni sunt aplicabili în orice discuție despre abuzurile specifice. Formele abuzului asupra copilului se referă nu numai la forme severe de abuz fizic. În zilele noastre poți fi acuzat și dacă... tragi copilul de urechi. Tot abuz este şi neglijarea copilului în ceea ce priveşte nevoile sale emoţionale, educaţionale şi de dezvoltare fizică şi psihică.
Potrivit Academiei Americane de Stomatologie Pediatrică, abuzul stomatologic al copilului (1) este definit ca neglijenţa intenţionată a părinţilor sau a aparţinătorilor legali de a solicita consultaţie de specialitate şi de a urma tratamentele necesare pentru a-i asigura acestuia un nivel de sănătate orală esenţial pentru exercitarea funcţiilor cavităţii orale nestânjenite de durere și/sau infecție.
Caria și complicațiile ei la copil pot fi rezultatul ignoranţei sau al lipsei de cunoştinţe a părinților privitor la etiologia și mecanismele implicate în inițierea și dezvoltarea cariei, dar și rezultatul dificultăţilor de implementare a măsurilor corecte de dietă sau igienă dentară, cum se întâmplă în familiile disfuncţionale sau nevoiaşe. Alți indicatori care ne pot sugera neglijenţă stomatologică din partea părinților sunt următorii:
Alte societăți mai ordonate, mai proiective și mai civilizate decât noi – ca, de exemplu, Australia – au imaginat Chestionarul Neglijenței Dentare, The Dental Neglect Scale (DNS), cu aplicabilitate în prezicerea și înțelegerea variațiilor în sănătatea dentară și în proiectarea și țintirea strategiilor de promovare a sănătății dentare. Chestionarul are șapte itemi, se completează de către o asistentă de stomatologie calificată, în cadrul unui interviu cu părinții. Răspunsul la fiecare item are cinci niveluri de valori și în traducere arată astfel:
Analiza indicelui DMFS (ce calculează prevalența cariilor la un individ) a unui grup de adolescenți în Australia a relevat o corelație înaltă între componenta D (decay – carie) și scorul scalei neglijenței. Altfel spus, copiii ai căror părinți au scor mare al neglijenței dentare au și cele mai multe carii netratate.
Ar fi însă incorect și incomplet dacă am da vina doar pe neglijență și pe rolul familiei în neglijența stomatologică a copilului/adolescentului. Și asta pentru că modelul lui Coleman (2) privind comportamentul de sănătate al unui individ arată că acesta implică trei categorii de factori:
Astfel, a vorbi despre „Abuzul prin neglijență structurală” înseamnă a vorbi despre neglijența încastrată în sistemul social, politic și economic al societăţii, deoarece abuzul poate însemna şi alocarea diferită a bunurilor, resurselor, oportunităţilor între diferite grupuri sociale, din cauza structurii care le reglementează relaţia. Originile acestui abuz trebuie căutate şi în ansamblul valorilor, tradiţiilor acestor structuri, dar şi modul în care limbajul serveşte nevoile instituţiilor şi ideologiilor dominante.
Exemplul 1:
Exemplul 2: lipsa monitorizării stomatologice și a oricărei măsuri de prevenție a cariei copilului cu boli cronice și medicație de lungă durată (medicația pediatrică fiind de regulă îndulcită cu zahăr, deci foarte cariogenă);
Exemplul 3: lipsa serviciului Dental Home (care oferă consultații și servicii de consiliere stomatologică preventivă la domiciliu);
Exemplul 4: lipsa serviciilor de re-call / informare a pacientului privind controalele periodice;
Exemplul 5: lipsa cabinetelor stomatologice școlare. În 1972, în Danemarca, toți copiii cu vârsta între 6 și 16 ani au fost incluși într-un program gratuit de îngrijire dentară (7,8). Pe vremea când eu eram copil, în anii 1970, am beneficiat de vizitele stomatologice periodice obligatorii și gratuite ale cabinetului școlar. Dar dacă în România, astăzi, aceste servicii stomatologice aproape că nu mai există, în Danemarca, un document legislativ oficial recent – Act on dental care – extinde acest program și stabilește oferirea de îngrijire stomatologică periodică și gratuită tuturor copiilor cu vârsta între 0 și 16 ani;
Exemplul 6: lipsa măsurilor de fluorizare a apei potabile, dar și lipsa din farmaciile românești a tabletelor fluorurate (9);
Exemplul 7: lipsa, prin descurajare financiară, a abordării profilactice periodic-preventive noninvazive și minim invazive a serviciilor de medicină dentară (aceasta fiind actualmente predominant chirurgical-curativă și la cerere).
În loc de concluzie: din perspectiva de gândire actuală, postmodernă, nu există adevăruri absolute sau poziţionări etice universale, pentru că există prea mulţi factori care operează în orice situaţie socială. Acest studiu calitativ oferă doar „povestea” socială a acestui subiect, „Copiii și adolescenții, victime ale neglijenței stomatologice”.
Din nefericire, cunoaşterea prevalenţei şi cauzelor unei probleme sociale nu ne indică întotdeauna şi modalitatea cea mai eficientă prin care o putem rezolva sau schimba. Dar dacă nu ne vom asuma sarcina monitorizării ei, nici nu vom obţine informaţiile care ne sunt indispensabile pentru practica predictivă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe