România
are una dintre cele mai mari rate de sarcini la adolescente (15-19 ani) din
Uniunea Europeană. Școala ar putea schimba acest lucru
39
din 1.000 de adolescente românce duc o sarcină până la capăt, în vreme ce alte
11 aleg să facă avort, potrivit statisticilor Organizației mondiale a sănătății
și INSP. Aceste cifre ne plasează pe ultimele locuri din Uniunea Europeană,
împreună cu Bulgaria, la valori aproape duble față de următoarea clasată,
Slovacia. Mamele adolescente au risc mai mare de deces neonatal și avort
spontan, dar și mai puține șanse să termine liceul și să-și găsească un loc de
muncă. Astfel, cei mai mulți copii ajung să îngroașe rândurile persoanelor
aflate la risc de sărăcie sau excluziune socială.
Soluția
pentru a rezolva aceste probleme e simplă: educația sexuală în școli. În plus,
aceasta scade și riscul de infecții cu transmitere sexuală1. Mai
mult, un studiu2 publicat de UNESCO și OMS arată că adolescenții
care primesc acest tip de informații își încep, de fapt, viața sexuală mai
târziu. Europa a înțeles rapid acest lucru și cele mai multe țări au început să
introducă ore de educație sexuală în școală în anii ‘90. Diferența față de
România? Germania are șase sarcini la o mie de adolescente, Franța nouă, Grecia
doar cinci. Există exemple de bună practică și în țări foste comuniste, ca
Estonia, unde, după introducerea obligativității educației sexuale în școli,
rata de infecții cu transmitere sexuală a scăzut de trei ori în opt ani3.
În
România, lucrurile stau pe dos. Deși legea4 spune că e obligatorie,
educația sexuală în școli este facultativă și făcută, de cele mai multe ori,
sub umbrela unui opțional de educație pentru sănătate. Cel mai des, opționalul
este pregătit de diriginte sau de profesorul de biologie, care evită discuțiile
sensibile de teamă că reacția elevilor și a părinților ar putea fi negativă. De
altfel, nu sunt puține cazurile în care apar articole acuzatoare în presă după
ce profesorii le vorbesc elevilor despre sex. Cea mai recentă astfel de
situație este sancțiunea profesoarei de limba română Adela Stan, din Turda,
pedepsită pentru că le-a recomandat elevilor săi un film care făcea referire la
relația homosexuală dintre poeții Arthur Rimbaud și Paul Verlaine, fără scene
explicite. Profesoarei i s-a spus că filmul este nepotrivit vârstei sau
„dezvoltării morale și psihologice a elevilor din clasa a X-a”.
Chiar
și atunci când nu folosește un ton justițiar, mass-media tabloidizează
subiectul și face loc comentariilor extreme. „Educație sexuală în școli!!!
Prezervative împărțite prin școli, teste de sarcină, și altele. Sondaj: Ți se
pare normal așa ceva?”, titrează pagina Realitatea TV. Răspunsurile cititorilor
sunt, și ele, pe măsură: „Uitați-vă ce a adus educația sexuală în Germania și
alte țări europene, care sunt împânzite de homosexuali și lesbiene!”, scrie o
comentatoare.
Există
chiar propuneri legislative care vin în întâmpinarea acestui tip de discurs
susținut și de câteva organizații, de genul Coaliției pentru Familie. Anul
trecut, parlamentarul Ninel Peia de la PSD a scris un proiect de lege prin care
vrea să interzică educația sexuală în școli: „Există deja școli unde copile de
10 ani pleacă rușinate de la aceste «cursuri», sunt băieți care nu mai înțeleg
ce este aceea o familie sau de ce nu e nimic rău să ai sentimente erotice
pentru Ionel și nu pentru Diana”, afirma atunci parlamentarul. Peia, care își
exprimă frecvent convingerile antivacciniste pe rețelele de socializare, și-a
numit proiectul „Legea pentru păstrarea inocenței”. Vrea ca profesorii care
predau educație sexuală fără acordul scris al părinților să ia amenzi sau chiar
până la doi ani de închisoare.
Dincolo
de ilaritatea situației, aceste opinii și inițiative perpetuează o problemă
importantă de sănătate publică, ce ar putea fi combătută ușor de un
profesionist cu pregătirea științifică necesară. Acesta ar putea organiza
campanii de informare pentru profesori, părinți și elevi pentru a conștientiza
importanța educației în combaterea sarcinilor la adolescente și a infecțiilor
cu transmitere sexuală. Acesta ar putea fi chiar medicul școlar. Din păcate, așa cum documentează acest dosar,
medicii școlari sunt puțini, subfinanțați și nemotivați, iar rețeaua de
medicină școlară a fost destructurată de schimbările legislative haotice din
ultimii douăzeci de ani.
Rămânem,
așadar, blocați în intoxicările media și propunerile legislative aberante, care
pun piedică unei măsuri necesare pentru rezolvarea unei situații de criză în
ceea ce privește protejarea drepturilor copiilor români. În acest timp,
organizațiile internaționale consideră că educația sexuală e un subiect atât de
important încât îi dedică sute de pagini și recomandări. Alăturat, sunt câteva
din obiectivele pe care Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și OMS spun3
că educația sexuală ar trebui să le promoveze în școli. Invit cititorul să
bifeze la câte dintre aceste recomandări stă bine țara noastră.
Obiectivele educației sexuale
• Reducerea numărului de sarcini și avorturi la adolescente
• Cunoașterea metodelor contraceptive
• Scăderea ratei de infecții cu transmitere sexuală, inclusiv pentru HIV/SIDA
• Conștientizarea abuzurilor sexuale
• Combaterea homofobiei
• Conștientizarea drepturilor omului prin respect, acceptare, toleranță și empatie pentru cei din jur
• Creșterea încrederii și stimei de sine
• Stimularea gândirii critice
• Relații reciproce bazate pe respect și solidaritate
• Îmbunătățirea relației părinte−copil
