Până nu demult, diabetul gestaţional (DG) era definit ca orice perturbare a metabolismului glucidic care apare sau care e recunoscută pentru prima dată în cursul sarcinii. 

 

În ultimii ani, această încadrare a fost schimbată, din cauză că apare din ce în mai ce mai frecvent situaţia în care în timpul sarcinii este diagnosticată o tulburare preexistentă a homeostaziei glucozei.
Dată fiind creșterea prevalenţei obezităţii și creșterea frecvenţei DZ la femeile în perioada fertilă, este recomandat ca fiecare femeie cu risc crescut de a dezvolta această patologie să fie testată la prima vizită prenatală, utilizând criteriile de diagnostic standard pentru DZ. Femeile care sunt diagnosticate cu DZ în primul trimestru de sarcină sunt considerate a avea DZ preexistent sarcinii (cel mai frecvent, DZ tip 2). Diabetul gestaţional este încadrat ca acea formă de diabet care este diagnosticată în trimestrul doi sau trei de sarcină, prin metode standard.
DG este una dintre cele mai frecvente afecţiuni întâlnite în timpul sarcinii, având o prevalenţă în continuă creștere. Principala cauză o reprezintă creșterea numărului de sarcini la femei cu exces ponderal, cu vârsta de minimum 40 de ani și cu un stil de viaţă sedentar.

Consecinţele hiperglicemiei
Efectele negative determinate de prezenţa hiperglicemiei pe parcursul sarcinii au repercusiuni atât asupra produsului de concepţie, cât și asupra mamei și pot fi mai mult sau mai puţin severe. În ceea ce privește efectele asupra fătului, acestea pot fi legate de perioada sarcinii și de cea imediat postnatală și includ macrosomia fetală, hipoglicemia postnatală, detresa respiratorie. Efectele hiperglicemiei materne pot influenţa starea de sănătate a copilului inclusiv pe termen lung, favorizând predispoziţia la suprapondere sau obezitate, apariţia DZ, dislipidemiei și hipertensiunii arteriale. Aceste modificări metabolice pot fi prezente încă de la vârste mici și sunt mai frecvente în perioada adolescenţei, când pot apărea la mai mult de 50% din copiii ale căror mame au prezentat DG.
Referitor la femeia gravidă, hiperglicemia în sarcină poate duce la avort spontan sau la apariţia preeclampsiei, iar pe termen lung, prezenţa DG îi conferă femeii un risc crescut de apariţie a DZ tip 2 în perioada următoare. Ca urmare, femeile diagnosticate cu DG trebuie monitorizate periodic pentru depistarea precoce a prediabetului sau a DZ tip 2.

Ne vom referi doar la managementul DZ diagnosticat în cursul sarcinii, nu și la femeile care au avut acest diagnostic și tratament antihiperglicemiant anterior sarcinii.
Scopul tratamentului DG este de a evita apariţia complicaţiilor materno-fetale care pot fi genera-te de hiperglicemie. Un alt aspect important este evitarea hipoglicemiilor la femeia gravidă, care pot avea și ele efecte negative asupra mamei și produsului de concepţie.

Conform ghidului apărut în 2018, ţintele terapeutice pentru DG sunt:

• Glicemia à jeun: <95 mg/dl (5,3 mmol/l);
• Glicemia postprandială, la o oră: <140 mg/dl (7,8 mmol/l);
• Glicemia postprandială, la două ore: <120 mg/dl (6,7 mmol/l);

HbA1c: este recomandată să fie între 6 și 6,5% (42–48 mmol/mol). O ţintă mai strictă a HbA1c (<6%) poate fi utilă pentru prevenirea complicaţiilor, dar poate fi recomandată doar în cazul în care aceasta se poate obţine fară hipoglicemii semnificative.
Cheia obţinerii unui rezultat bun în managementul DG este reprezentată de educaţia pacientei, de optimizarea stilului de viaţă, de automonitorizarea valorilor glicemice, dar și de administrarea tratamentului corespunzător.

Optimizarea stilului de viaţă
După stabilirea diagnosticului de DG, tratamentul începe prin optimizarea stilului de viaţă, adică modificări în ceea ce privește dieta, exerciţiul fizic și controlul greutăţii corporale.
În 70–85% din cazurile diagnosticate cu DG, ţintele terapeutice vor fi atinse doar prin implementarea modificărilor stilului de viaţă. Dieta este individualizată, ea trebuie să asigure un aport caloric optim, să permită o dezvoltare fetală, neonatală și maternă normală, obţinerea ţintelor terapeutice propuse și atingerea unei greutăţi corespunzătoare vârstei gestaţionale. O dietă corespunzătoare în timpul sarcinii trebuie să conţină cel puţin 175 g glucide/zi, 71 g proteine/zi și 28 g fibre/zi.
Activitatea fizică reprezintă un alt mijloc terapeutic important.

Terapia farmacologică
Aceasta se impune imediat după diagnostic la pacientele cu glicemii foarte crescute și la cele la care optimizarea stilului de viaţă nu duce la atingerea ţintelor terapeutice. Pentru corectarea hiperglicemiei à jeun se utilizează insulina bazală, administrată subcutanat, seara. Dozele iniţiale depind de valoarea glicemiei, dar, de cele mai multe ori, se începe cu doze mici (6–8 unităţi), acestea fiind ulterior ajustate, la interval de câteva zile, până când glicemia à jeun se încadrează în ţinta terapeutică propusă. Pentru corectarea hiperglicemiei postprandiale, dacă aceasta nu este corectată prin terapie nutriţională, se va introduce insulina prandială, administrată subcutanat, înaintea meselor principale. Pacienta va monitoriza valorile glicemice și va ajusta dozele de insulină în funcţie de: glicemie, aport alimentar, exerciţiu fizic.

 

Insulinele care pot fi utilizate la femeile însărcinate sunt:

• bazale: insulina NPH, insulina detemir;
• prandiale: insulina regular, insulina lispro și insulina aspart.