În
zilele noastre, când spui tabloid, înţelegi
că este vorba de un ziar cu multe fotografii, cu titluri şocante, cu articole
despre subiecte foarte populare, scrise într-un stil dorit să aţâţe curiozitatea
marelui public şi într-o manieră care nu este strâns legată de respectarea adevărului.
Aceste publicaţii sunt încadrate în presa numită altădată de scandal şi stilul jurnalismului în cauză este calificat de jurnalism tabloid. Şi televiziunea de
acelaşi fel a fost numită tabloidă, iar
procesul în sine, acel proces care schimbă înfăţişarea şi valoarea unei părţi
semnificative a mediei contemporane, se numeşte tabloidizare.
Puţini
ştiu însă că adjectivul are o origine medicală şi că are drept părinte pe americanul
Henry Solomon Wellcome (1853–1936), născut în Minnesota, devenit farmacist şi
negustor de medicamente în prima parte a carierei sale, petrecută în Statele
Unite. Împreună cu un student în medicină, Silas Mainville Burroughs, el a
înfiinţat o companie care a produs mai multe feluri de articole, între care şi
medicamente. La jumătatea secolului XIX, medicamentele se administrau prin poţiuni,
alifii şi o formă primitivă de tablete, greu de înghiţit şi cu un conţinut de
substanţă activă nestandardizat. Îmbunătăţind compoziţia tabletelor şi procesul
de comprimare, compania Burroughs Wellcome & Co a realizat tablete mai
mici, rezistente la degradare şi cu un conţinut bine măsurat. Ca să sugereze
dimensiunile lor reduse, Wellcome a ales termenul de tabloid, care însemna mai mic
decât ceva de acelaşi fel. El a obţinut drepturi de autor pentru acest
termen în 1884. Wellcome a folosit acest adjectiv la tabletele inventate de el,
dar şi la alte produse, cum au fost bandajele, materialele fotografice,
pachetele de ceai şi trusele de medicamente pentru exploratori care mergeau în
regiuni exotice şi periculoase. La sfârşitul secolului, ziarele tipărite pe jumătate
de pagină, mai uşor de citit în tren şi autobuz, au primit acelaşi epitet.
Ulterior, termenul a rămas valabil numai pentru conţinutul şi stilul ziarului,
nu şi pentru dimensiunea lui. Burroughs a murit tânăr, în timp ce Wellcome a
avut o viaţă lungă şi succesul lui a fost constant. El s-a mutat în Anglia,
unde a fondat mai multe institute de cercetare şi societăţi de binefacere, a
extins producţia de seruri şi vaccinuri, a pus bazele fabricilor de medicamente
asociate cu propriile laboratoare de cercetare, a dezvoltat şi dat în producţie
multe medicamente eficiente şi a deschis un vast muzeu al istoriei medicinii, a
doua pasiune a vieţii lui. Compania iniţială s-a asociat cu noi companii sau a
creat subsidiare, iar după ultima asociere, cu un fost producător de lapte praf
(Glaxo), a ajuns un complex farmaceutic de mare întindere, activ şi în zilele
noastre – GlaxoSmithKline plc (GSK). În fine, în epoca noastră, un medicament
citostatic, descoperit în laboratoarele Wellcome Research şi folosit în
tratamentul leucemiilor (thioguanina), poartă numele comercial Tabloid®.
Termenului
de tabloid i-a fost dat să se
adreseze încă unui domeniu. Iată-ne
în secolul XXI, cu o medicină activă şi eficientă, a cărei practică este bazată
– în cea mai mare parte – pe cercetări aprofundate şi de încredere, pe
ghidurile dezvoltate de fiecare specialitate şi actualizate la câţiva ani, pe
un proces de învăţământ medical uniform şi pe sistemul de educaţie medicală
continuă. Profesioniştii medicali sunt cei care nu numai că îşi tratează pacienţii
cu dorinţa de a fi în permanent acord cu medicina bazată pe dovezi confirmate
statistic, dar şi fac tot ce pot să îşi ţină bolnavii informaţi cu detaliile
bolii, planul de tratament, strategiile şi procedeele alese, rezultatele
anticipate ale terapiei şi posibilitatea unor complicaţii naturale sau
iatrogene, ca şi posibilele efecte nedorite ale intervenţiilor şi ale agenţilor
terapeutici.
Numai
că bolnavii mai au şi alte canale de informare în afara comunicării cu medicii
implicaţi în îngrijirea lor. Ei ajung la unele surse de informare prin propria
iniţiativă, citind materialele documentare şi căutând pe internet orice detaliu
pot afla. Nimic condamnabil, ba chiar un lucru de dorit: cu cât bolnavul este
mai informat, cu atât comunicarea cu el este mai uşoară şi acordul mai de
succes. Dar se mai adaugă acele canale de informare necăutate, care asaltează
pacienţii, nu toate bine intenţionate şi nu toate vehiculatoare de informaţie
corectă. Exagerările, dezinformarea, intimidarea, alegerea informaţiilor de la
surse dubioase, asocierile forţate între fenomene biologice spontane şi
etichetarea lor ca fiind efectele anumitor medicamente şi altele sunt
mijloacele pe care le folosesc cei care vor să schimbe cursul unor modalităţi
terapeutice, pentru interese legate de propria lor agendă. Ajunse la bolnavi
prin intermediul tuturor mediilor, dar mai ales prin comunicarea pe internet,
aceste acţiuni alcătuiesc tabloidizarea medicinii contemporane, nu prin restrângerea unor dimensiuni,
ci prin asocierea cu mijloacele caracteristice presei dubioase, subiective,
indiferentă la şi departe de etică şi de responsabilităţi. Termenul a fost
creat de Robert Goldberg, care a publicat în anul 2010 volumul Tabloid Medicine: How the Internet is being
used to hijack medical sciences for fear and profit (Kaplan Publishing). El descrie un fenomen rezultat din
combinaţia dintre jurnalismul tabloid şi informaţia medicală importantă,
prezentată denaturat. Goldberg este îngrijorat de faptul că mulţi bolnavi se
lasă convinşi de pseudo-adevăruri şi
rapoarte scandaloase, ajungând să refuze terapia corectă şi expunându-se la
riscuri. El dă exemplele părinţilor care refuză vaccinarea copiilor, îngroziţi
de spectrul autismului, care a fost incorect corelat cu terapia imunizantă. Bolnavii devin vulnerabili fiindcă sunt
dirijaţi spre o decizie incorectă, după ce s-a speculat emoţia produsă prin
exagerarea unor posibile, dar deloc frecvente, complicaţii, fără a se pune în
balanţa corectă avantajele tratamentului de aplicat.
O
parte din campaniile care descurajează alegerea tratamentului derivă din
ideologia celor care sunt promotorii lor. Ca o componentă de bază, aceşti
indivizi sunt convinşi că orice corporaţie este nocivă şi că are intenţii rele,
pe lângă faptul că ar fi motivată numai de profit. Unii din anticorporatişti au
ajuns în funcţii guvernamentale şi sunt implicaţi în decizii care pot influenţa
direct binele şi sănătatea oamenilor. Astfel, Agenţia Americană pentru Protecţia
Mediului, un organism guvernamental, a fost cu greu oprită să pună în aplicare
planul de interzicere a inhalatoarelor antiastmatice la copii, pe motivul că
ele contribuie la încălzirea globală.
Nu
numai activismul ideologic este implicat, dar încă şi mai des dorinţa de profit
care apare în spatele pseudomedicinii vehiculate prin toate mediile. Cele mai
neaşteptate virtuţi ale unor produse sunt repetate la nesfârşit de falşi
specialişti, care promit, de exemplu, că, folosind metoda recomandată de ei, se
va obţine garantat creşterea rapidă a unui anumit segment corporal, despre care
numai faptul de a vorbi în public era considerat, până nu demult, o insultă a
celei mai elementare decenţe. Să nu mai menţionăm şi eforturile gigante pe care
le fac grupuri de avocaţi pentru recrutarea celor pe care-i vor înscrişi în acţiunile
legale de masă (class actions),
destinate să smulgă sume uriaşe de la companiile farmaceutice când un produs al
acestora s-a asociat cu efecte secundare: 50% din daunele obţinute, unele de
nivel astronomic, ajung în buzunarele avocaţilor. În timp ce unele din aceste
acţiuni legale se bazează pe realitatea unor complicaţii invalidante ale
tratamentelor, altele sunt procese frivole, cu documentare dubioasă, nu
arareori furnizată de specialişti medicali corupţi.
Cu
cele două componente ale ei, promovarea frauduloasă a unor produse inutile şi
inhibarea pacienţilor de a se trata, pseudomedicina, cu răspândire rapidă în
zilele noastre, apare ca un pericol real, faţă de care lumea medicală corectă
trebuie să se mobilizeze şi să instituie măsurile de combatere a unui potenţial
flagel al neştiinţei şi necinstei.
