La
Cantacuzino, „cercetarea e în toate“ şi e lipsită de conflicte, ne-au spus
angajaţii Institutului cu care am stat de vorbă. La nivel formal, Institutul
Cantacuzino este structurat pe cele patru direcţii prevăzute prin decretul
regal din 1921 – cercetare, producţie, laboratoare de referinţă şi învăţământ.
La nivel de specialişti însă, nu există o delimitare foarte strictă între
aceste ramuri, aceiaşi oameni fiind implicaţi în numeroase proiecte care ţin de
activitatea de cercetare, de identificarea de metode noi de diagnostic, de
supraveghere microbiologică şi epidemiologică şi de producţie de vaccinuri. 150
de angajaţi din cei aproape 600 ai Institutului aparţin administrativ Cercetării,
cu cele două departamente: Cercetare, dezvoltare şi inovaţie şi departamentul
de Sănătate publică. Deşi cercetarea nu a beneficiat niciodată de bani suficienţi
pentru a pune în practică toate lucrurile costisitoare pe care le presupune
acest domeniu, tocmai proiectele naţionale şi internaţionale câştigate de
cercetători au asigurat o parte importantă din resursele Institutului, care se
autofinanţează. Asta în condiţiile în care laboratoarele de referinţă nu aduc
venituri, producţia de vaccinuri este în scădere, iar Loteria Română, înfiinţată
de profesorul Cantacuzino tocmai pentru a susţine sănătatea, sprijină acum, în
primul rând, sportivii.
Cercetarea
din Cantacuzino este finanţată din trei surse. Pe de o parte, sunt fondurile
oferite prin concurs de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică
(ANCS), aflată din noiembrie 2012 în subordinea Ministerului Educaţiei. Dacă
anul 2007 a fost unul bun pentru cercetare, Institutul Cantacuzino câştigând
atunci şase concursuri ANCS, în parteneriat cu alte instituţii din ţară şi în
calitate de coordonator de proiect, în 2011, din lipsă de fonduri publice şi de
concursuri, a câştigat un singur proiect. O altă sursă de finanţare o reprezintă
programul-nucleu. Prin acest program, statul finanţează anual institutele de
cercetare, fie prin concurs (guvernele de dreapta), fie automat (guvernele de
stânga). Iar cea de-a treia sursă financiară o reprezintă proiectele şi
parteneriatele internaţionale. În perioada 2007–2012, specialiştii Cantacuzino
au fost implicaţi în 80 de proiecte de cercetare internaţionale şi naţionale,
care au adus Institutului suma de 15 milioane de euro (cel puţin pe hârtie,
pentru că unele proiecte sunt nefinalizate). La aceste proiecte au lucrat 12 echipe
de specialişti din toate diviziile Institutului: Cercetare, Laboratoare de
Referinţă şi Producţie.
Cercetarea
din Institutul Cantacuzino are un grad ridicat de aplicabilitate. „Dacă Victor
Babeş a fost savantul, Ioan Cantacuzino a fost omul de sănătate publică“, spune
dr. Viorel Alexandrescu. Institutul Cantacuzino a introdus în 2003 diagnosticul
de biologie moleculară, fiind singurul din România care oferă acest tip de
analiză, şi tot el a introdus în ţară genotiparea HPV. Printre atuurile cercetării
de la Cantacuzino se numără afilierea la Reţeaua Internaţională a Institutelor
Pasteur. Este membră a familiei Pasteur din 1991, alături de alte 31 de
institute din 25 de ţări şi participă activ la implementarea strategiei
acesteia de combatere şi control al bolilor infecţioase. În cadrul
parteneriatului, specialiştii români participă la programe de instruire şi
realizează proiecte comune şi, nu în ultimul rând, au acces direct la toată
biblioteca online a Institutului Pasteur. Doi specialişti Pasteur fac parte din
consiliul ştiinţific al Institutului Cantacuzino şi o dată pe an participă la
întrunirea consiliului, în România. Cu sprijinul guvernului francez şi al
Institutului Pasteur, în 1995 s-a înfiinţat, în incinta Cantacuzino, Centrul de
Învăţământ „Jacques Monod“, care organizează anual cursuri şi workshopuri în
domeniul microbiologiei şi domeniilor conexe. „Dacă nu comunici, nu exişti“,
punctează Aurora Sălăgeanu, preşedintele Consiliului ştiinţific din Institut.
Colaborarea cu institutele internaţionale şi acest „savoir faire“ au ajutat Institutul Cantacuzino în 2009 să producă,
într-un interval scurt de timp, vaccinul gripal pandemic, cel pentru care
Ministerul Sănătăţii n-a onorat toată comanda, pentru că pandemia s-a dovedit a
fi uşoară.
Cercetătorii de la Cantacuzino publică în medie 15
articole pe an – aspect pe care l-au trecut la capitolul „Puncte slabe“ în
raportul pregătit pentru evaluarea din această primăvară, un proces de evaluare
realizat de experţi europeni care au analizat competitivitatea institutelor naţionale
din România. Cercetătorii de la Cantacuzino consideră că două sunt adevăratele
lor puncte slabe: insuficienţa resurselor umane (specialişti tineri care sunt
formaţi aici şi apoi nu pot fi păstraţi, din lipsă cronică de fonduri) şi
instabilitatea instituţională – „ne dorim cu pasiune normalitatea, să fim lăsaţi
să facem, pentru că ştim ce avem de făcut“. Recenta Hotărâre de Guvern prin
care Institutului i se recunoaşte calitatea de furnizor de Servicii de Interes
Economic General le deschide cercetătorilor o portiţă pentru funcţionare.
