1. Un articol dintr-un ziar bucureştean cu
distribuţie gratuită ne anunţă că bebeluşul unei vedete va fi slab şi bătrânicios,
pentru că viitoarea mamă a decis să nu întrerupă fumatul în timpul sarcinii.
Specialiştii „citaţi“ de ziar, medici ginecologi, spun că „toate fumătoarele
fac copii cu greutate mică la naştere (insuficienţă de creştere) şi cu pielea încreţită,
ca de băbuţă, bătrânicioşi, iar după vreun an bebeluşii au probleme
respiratorii“. Nu este citat exact numele unuia dintre „specialiştii“ invocaţi.
Dincolo de exagerări, mesajul transmis este: nu fumaţi în timpul sarcinii, căci
va fi rău pentru copil.
2. „Dureri de cap? Constipaţie ocazională? Oboseală chiar şi după o
noapte de odihnă? Stare epuizantă? Îţi
simţi muşchii obosiţi şi ai deseori
dureri? Faci uşor alergii
alimentare? Ai dezechilibre hormonale? Răciţi foarte uşor, indiferent de sezon şi
răceala ţine mai mult decât ar trebui?“
Toate acestea sunt semne că trebuie să ne detoxifiem corpul, potrivit unui
material postat pe un site de sănătate. Materialul nu este marcat ca fiind
advertorial. Remediul: un plasture care se aplică pe talpa noastră mult
solicitată şi ignorată, plasturele urmând să absoarbă ca un burete toxinele din
organism. Nu se prezintă niciun studiu care să dovedească utilitatea acestui
produs. Mesaj transmis: cumpăraţi acest produs.
3. „Ce-aţi simţit când aţi realizat că vă prăbuşiţi,
când aţi văzut copacii?“ „?“ „Se spune că în astfel de situaţii îţi vezi trecând
toată viaţa prin faţa ochilor. Aşa s-a întâmplat şi în cazul dumneavoastră?“
„Nu.“ Am citat din memorie dialogul prezentat la o emisiune tabloidă de tip
monden dintre reporter şi un medic supravieţuitor al accidentului de avion din
Apuseni. Mesaj transmis: cu presa nu se comunică oricând şi oricum.
O chestiune de control
Medicii români au păreri împărţite în ce
priveşte colaborarea cu mass-media, mai ales cu cea tabloidă. Unii consideră că
meseria de medic trebuie să fie una demnă, nu subiect de tabloide şi că este
periculos să te angajezi în zone pe care nu le poţi controla. Alţii cred că
informaţia medicală trebuie să fie cât mai accesibilă unui număr cât mai mare
de oameni.
Faptul că nu au control asupra formei finale
a materialului care vede lumina tiparului duce la situaţia periculoasă şi
frecventă în care fragmentul transmis de specialist este folosit într-un
context greşit. Asta se întâmplă, de cele mai multe ori, pentru că jurnalistul înţelege
greşit spusele medicului sau pentru că articolul său are o temă prestabilită,
dar medicul chestionat alege să vorbească despre ceva tangenţial, mult mai bine
studiat şi/sau mai util. Sau pentru că reporterul foloseşte şi surse
neverificate. „Apăreau cuvintele mele la opinia medicului, dar mai apăreau şi
nişte casete cu informaţii inadecvate despre zeama de varză, de exemplu, fără să
fie citată vreo sursă. Iar în online nu mai era aşa de clară diferenţierea între
texte. Puteau fi interpretate ca fiind spusele mele“, povesteşte Mircea Tampa,
medic specialist dermatolog, experienţa sa cu un tabloid. „Apoi, subiectele
erau mereu foarte light – cum să ne
spălăm pe mâini şi cum să alegem materialele hainelor pe care le purtăm pe
piele“.
Surpriza reporterului în realizarea acestui
dosar a fost să descopere că există deschidere din partea medicilor spre a
colabora cu mass-media, chiar şi cu cea tabloidă. Şi asta pentru că medicii
realizează că dacă ei tac, dau ocazia jurnaliştilor „să bată câmpii“ apelând la
pseudospecialişti sau la site-uri medicale de tipul „plasturele care te scapă
de toxine“. Unii medici consideră că rezultatul colaborării cu presa depinde în
mare măsură de ei şi de capacitatea lor de a comunica într-un mod adecvat.
A fi sau nu de interes public
Dr. Tudor Ciuhodaru: „Eu am o relaţie cu
media de 20 de ani şi vreau să vă spun că atunci când ştii cum să transmiţi
informaţia şi cum să impui regulile jocului, lucrurile ajung acolo unde
trebuie. Eu cred că presa, indiferent de tipul ei, poate fi un bun colaborator în
a transmite informaţia despre sănătate. Acesta este scopul final, nu? Pe de altă
parte, remarcăm că la ora actuală se transmit tot felul de lucruri în domeniul
medical şi că este la fel de competent şi astrologul, şi pompierul, şi presa nu
neapărat tabloidă. Cred că aici ar trebui să existe un filtru al informaţiei
medicale – ce este informaţie medicală, ce este de interes public şi ce nu
este. Iar în ceea ce priveşte comunicarea pe evenimente de interes public, aş
prefera să se facă prin comunicatori profesionişti, care nu trebuie să fie neapărat
medici, de către instituţia medicală. Iar informaţia medicală să vină din
partea medicilor.“
Iată însă ce îmi spune un alt medic, care a
colaborat o singură dată cu presa, experienţă pe care nu vrea să o repete:
„Este un mecanism viciat încă din start, ca şi sistemul românesc de sănătate,
pentru că jurnaliştii nu se documentează suficient şi atunci apelează la
medicii deja celebri sau pur şi simplu la prietenii lor medici. Promovarea unor
medici-comunicatori funcţionează până la urmă tot pe sistemul relaţiilor, sau
cel puţin aşa se întâmplă în multe cazuri. Şi cred că a prezenta informaţie
medicală corectă este în primul rând responsabilitatea jurnaliştilor, nu a
medicilor. Iar jurnaliştii nu se documentează suficient sau corect. Nu din
rea-voinţă, ci din comoditate şi pentru că nu sunt jurnalişti specializaţi pe sănătate.
Se justifică pentru greşelile de documentare exact aşa cum fac cei care aruncă
vina pentru că n-au ajuns mai devreme la răniţii din accidentul de avion“,
spune medicul psihiatru, care nu doreşte să fie citat.
Nu există boli, există bolnavi
Şi totuşi, ce anume poţi să comunici cu
ajutorul aşa-numitului jurnalism de sănătate, atâta timp cât nu există boli, ci
există bolnavi? Poţi să faci profilaxie, educaţie pentru sănătate, promovând măsuri
coerente, într-o manieră uşor de înţeles. Poţi să explici utilitatea unor
campanii de prevenţie sau de evaluare a stării de sănătate. Poţi să-i explici
posibilului pacient că pentru a primi un diagnostic şi un tratament trebuie să
se prezinte la medic pentru o consultaţie amănunţită, în care pacientul va fi
evaluat cu toate problemele sale prezente şi trecute. Poţi să explici
publicului că nu trebuie să se trateze „după ureche“, pentru că se expune unor
pericole reale. Pare simplu, şi totuşi nu e.
