De-a lungul timpului au fost efectuate diverse studii pentru a identifica alergiile asociate profesiei medicale. Unul dintre ele a arătat o prevalenţă mai mare a alergiilor ocupaţionale în rândul medicilor care aveau un istoric de atopie, de eczeme provocate de expunerea la substanţe chimice obișnuite și de expunere la animale domestice. Acestea au fost concluziile unui studiu realizat de cercetătorii japonezi în rândul studenţilor la facultăţile de medicină, între anii 1993-1996 și 1999-2001. Cercetarea s-a bazat pe răspunsurile acestora la chestionare. În 2004, foștii studenţi deveniţi între timp medici au răspuns unor chestionare de follow-up. Contactul profesional cu diferiţi alergeni și substanţe iritante a dus la declanșarea unor alergii, mai ales în rândul chirurgilor.

Dintre cei 261 de respondenţi ai chestionarului de follow-up, 139 (53,3%) aveau istoric de simptome de tip alergic, iar 54 (20,7%) prezentaseră simptome de tip alergie ocupaţională. Printre factorii de risc pentru apariţia simptomelor de alergie ocupaţională, cercetătorii au menţionat: istoricul personal de boli alergice, de expunere la animale domestice, de eczemă cauzată de expunerea la mănuși de cauciuc, la accesorii metalice sau la produse cosmetice.

Prevalenţa

Un alt studiu realizat tot în Japonia, în 2004, a descris tipurile de alergii ocupaţionale în rândul medicilor. Chestionarele au investigat 895 de medici. Alergia ocupaţională era definită drept orice boală alergică, inclusiv rinita, dermatita, astmul și conjunctivita, indusă de un medicament sau de manipularea unui animal de laborator într-un spital sau într-o unitate experimentală din cadrul unei facultăţi de medicină.

Dintre cei 307 respondenţi, 89 au declarat că au suferit de alergii ocupaţionale, inclusiv dermatite, rinite alergice și/sau astm, 54 de dermatită de contact la mănușile chirurgicale, 77 de dermatită de contact provocată de dezinfectanţi (23 din cauza clorhexidinei gluconat, 15 prin contactul cu alco­olul, 21 din cauza betadinei); iar 15 medici au prezentat simptome de rinită alergică și/sau de astm în urma contactului cu animale de laborator. Și acest studiu a arătat că apartenenţa la domeniul chirurgiei și istoricul de boli alergice (rinită, sinuzită sau dermatită atopică) s-au asociat în mai mare măsură cu alergiile ocupaţionale. Nu s-a observat o asociere semnificativă în ceea ce privește sexul, fumatul sau nivelul de activitate fizică.

Tipuri de alergeni ocupaţionali frecvent întâlniţi la personalul medical

1. Proteine de origine animală

- Enzime proteolitice (lucrători în industria farmaceutică) – pot duce la rinită și astm alergic;

- Salivă, urină, epitelii animale (personalul din laboratoarele de cercetare) – pot provoca rinită și astm alergic.

2. Proteine de origine vegetală

- Latex – provoacă cea mai frecventă alergie, o dermatită de contact alergică (alergie de tip întârziat – eczema apare la una-două ore sau mai mult după purtarea mănușilor chirurgicale);

- Urticarie de contact alergică (alergie de tip imediat – leziunile apar la câteva minute).

3. Substanţe chimice

- Antibiotice (în industria farmaceutică și la personalul care prepară medicaţia în spital) – poate duce la sensibilizare pe cale respiratorie;

- Alte medicamente, precum piperazina, alpha-methyldopa (metildopa), amprolium hydrochloride, platină – induc alergie prin mecanism similar antibioticelor;

- Cloramină (din produse de curăţenie) – o particularitate poate fi produsă la contactul dintre urină și produsele de curăţenie care conţin clor;

- Clorhexidină.

Măsuri de prevenţie

Medicul alergolog Ovidiu Berghi a formulat câteva recomandări pentru personalul medical, în vederea prevenirii alergiilor ocupaţionale:

1. Evitaţi expunerea la substanţele alergene, acolo unde este posibil;

2. Folosiţi măștile, ventilaţi corespunzător facilităţile în care utilizaţi aceste substanţe;

3. Utilizaţi mănușile latex-free (alergia poate apărea inclusiv din cauza reziduurilor chimice – acceleratori chimici).

Astfel, respectarea unor măsuri simple, cum ar fi evitarea folosirii mănușilor chirurgicale (cu excepţia situaţiilor când este absolut necesar), folosirea mănușilor chirurgicale din latex nepudrate și folosirea unor mănuși care nu conţin latex de către persoanele cu sensibilitate la această substanţă, poate stopa progresia simptomelor alergiei la latex și apariţia de noi cazuri de sensibilitate.

Factori care influenţează prevalenţa alergiei la latex

Alergia la latexul natural poate cauza simptome respiratorii și cutanate, iar personalul medical este, desigur, categoria cea mai afectată. Un amplu studiu realizat pe profesioniștii din domeniul sănătăţii din spitalele din Trieste a evaluat prevalenţa și incidenţa simptomelor asociate latexului și sensibilizării cauzate de acesta. Au fost investigaţi 1.040 de angajaţi în perioada 1997-1999 privind alergia la mănușile de latex și în perioada 2000-2002, după introducerea mănușilor chirurgicale nepudrate, cu eliberare scăzută de latex.

Simptomele asociate mănușilor din latex au fost observate la 21,8% dintre asistentele medicale, iar aceste simptome erau, în mare parte, o formă ușoară de dermatită;  28 de asistente medicale au avut urticarie de contact alergică, iar 24 dintre ele au avut astm și/sau rinită. Cercetătorii au făcut follow-up pe 960 de participanţi (92,3%): alte 19 persoane s-au plâns de eritem însoţit de mâncărime atunci când au folosit mănușile, dar testele cutanate nu au arătat că acestea erau alergice la latex.

Tot în acest studiu se arată că prevalenţa alergiei la latex în mediul spitalicesc poate fi influenţată de mai mulţi factori, precum atopia, utilizarea frecventă a mănușilor din latex, dermatita actuală sau anterioară la nivelul mâinilor și durata de când persoana exercită acea activitate în unitatea medicală. Oamenii de știinţă sugerează că, deși atopia și expunerea frecventă la latex sunt factori de risc independenţi în ceea ce privește sensibilitatea, aceștia acţionează în sinergie și au un risc cumulat.