
Vineri, 13 martie, au fost readuși în țară din Italia 8cetățeni români cu ajutorul Forțelor Aeriene Române.
Ca urmare a demersurilor mai multor ministere și departamente, o aeronavă Spartan C-27J a Forțelor Aeriene Române a readus în țară, de la Roma, opt cetățeni români, informează MApN.
Persoanele repatriate sunt cetățeni români non-rezidenți în Italia, care se aflau acolo fie ca turiști, fie pentru urmare a unui tratament medical de urgență și care au fost afectați atât de plasarea în carantină a întregului teritoriu al Italiei, cât și de măsurile adoptate de către autoritățile române de suspendare a zborurilor și a curselor de transport rutier de persoane înspre și dinspre Italia.
Aceștia nu au avut alternativă reală de a-și continua șederea pe teritoriul Republicii Italiene.
Cei opt cetățeni români au fost preluați, la sosirea în țară, de către Direcția de Sănătate Publică și plasați în carantină într-o unitate din București.