Newsflash

Scrisoare unui Moş Crăciun al Sănătăţii

de Dr. Gabriel DIACONU - dec. 30 2013
Scrisoare unui Moş Crăciun al Sănătăţii
   Stimate Moş, păstrătorul Banilor şi al Resurselor pentru sănătate, ocrotitorul bolnavului şi-al drumului lui prin Infern, minte luminată şi înţeleaptă dincolo de puterea omului de rând, datornic cu grijă pentru fiecare suflet mare sau mic –  bolnav cu voie sau fără de voie, sluga ta obedientă şi la îndemâna bunului tău Plac. Noi, Piticii sistemului, trudnicii la şurubelniţă şi ciocan, dorim să te rugăm următoarele pentru anul care vine, în ordine complet aleatorie.
   În primul rând ne-am dori ca măcar o parte din cadourile pentru copiii cuminţi (şi cei mai puţin cuminţi) să ajungă la destinaţie. Prin copii cuminţi, dorim a clarifica, nu sugerăm Pitici cuminţi care alături de noi lucrează în slujba Domniei Tale şi care, cu mult zel, îşi construiesc vieţi huzurinde din ciocolată şi poleială. Poate nu ştii, Moşule, dar multe din gândurile Tale bune se duc pe copcă şi-ajung complet brambura, care în botoşei nepotriviţi, care în achiziţii fantomă. E greu, pricepem, o singură Minte la atâtea guri de hrănit, totuşi, poate măcar la anul către copii va merge şi altceva decât nemernicia noastră. Poate nu ştii, dar în România mor mulţi copii şi mor unde-ar fi putut trăi. Poate nu ştii, dar în România se nasc copii şi unii părinţi îi lasă în maternităţi şi ajung să umfle din nou cămine şi orfelinate. Poate nu ştii, dar în România încă mai vezi rahitism, malnutriţie, iar prin cămine şi stabilimente încă îi mai legăm cu tifon de pat pe cei bolnavi şi destituiţi. În România încă mor copii de boli simple, mor pentru că nu ajung la doctor, mor pentru că ne pasă mai mult de termopane şi instalaţii de climatizare, cumpărat maşinuţe roşii cu girofaruri şi elicoptere decât să dăm prioritate vieţii acolo unde începe viaţa de fapt. Când e ultima oară, Moşule, când în România am făcut un spital nou pentru copii? Când e ultima oară când ne-am ocupat de şansa lor la viaţă?
   În al doilea rând, ne-am dori ca bătrânii noştri să aibă parte de grijă mai bună la sfârşitul vieţii. Ştim, bătrânii vor muri oricum. Ştim că moartea lor e un dat, inevitabilă şi până la urmă un moft, o obişnuinţă. Dar când noi, Pitici ai sistemului, ajungem să ne ocupăm de ei şi bolile lor, poveştile pe care ni le spun sunt înspăimântătoare. Sunt uitaţi de tot şi de toţi, Moşule. Fac coadă la dispensare şi policlinici pentru reţete mai mult ca o scuză să mai vadă şi ei faţă de om, să mai schimbe şi ei o vorbă unul cu celălalt. Ştii cum ajung de multe ori să moară? Singuri în apartamente de bloc cu vreo potaie de pripas drept singur suflet prin preajmă, închişi cu cheie şi yală de copii sau nepoţi sau străini cărora le-au dat casele cu rentă viageră. Alţii – mai rău – ajung în cămine uneori private unde stau ca în anticamera morţii şi în fiecare zi se uită cum se împuţinează, cum unii pleacă, alţii vin, cum se duc şi singura fereastră de speranţă e moartea în somn. Vai de noi şi de bătrânii noştri, Moşule, vai de felul cum am ajuns să ne purtăm cu ei, vai de obrazul lor brăzdat şi de mizeria la care i-am condamnat. Moşule, când e ultima oară când le-am dat o şansă la socializare, la bunăstarea sufletului? Şi, dacă tot eşti acolo, Moşule, când e ultima oară când Biserica şi-a văzut de menirea ei să adune oiţele domnului în jurul Altarului? Poate pui o vorbă bună, n-ar strica.
   În al treilea rând, Moşule, am vrea să ne ocupăm mai mult de oamenii prin a căror muncă şi contribuţie am ajuns noi să existăm. Suntem aici pentru că ei ne-au vrut, o organizaţie inventată de Om pentru Om. Fără sănătatea lor şi fără buna lor muncă ne ducem de râpă şi merită, măcar o dată în an, să ne aducem aminte de asta. Cum am putea continua când numărul lor se împuţinează şi piere, unii pleacă, alţii se îmbolnăvesc, am ajuns să avem pensionari la 30 de ani, tratăm boli pe care le-am putea preveni sau rezolva din vreme şi care în schimb ne cresc cheltuielile pentru că menirea noastră s-a transformat într-un serial ieftin în care doar în spitale mai găseşti sănătate. Ştii că nu e aşa. Ştii că noi nu suntem actori într-un serial ieftin. Moşule, pierdem adepţi. Şi când nu vom mai avea adepţi nu vom mai avea cui da cadouri, nici copiilor cuminţi, nici bătrânilor.
   Şi, la final, chiar dacă nu-i tocmai corect, am vrea, Moşule, ceva şi pentru noi. Poate că nu se vede dar noi suntem şi noi o parte din ei. Şi noi avem copii. Şi noi avem părinţi. Şi noi avem bătrâni. Şi noi muncim. Când e ultima oară când te-ai uitat, de-adevăratelea, la cum muncim? La halatele rupte, la murdărie, la furnalele în care intrăm dimineaţa şi din care de multe ori ieşim a doua zi dimineaţă, la umbra de pe feţele noastre te-ai mai uitat în ultimul timp? Albă ţi-e barba, roşie taftaua, sprinteni sunt renii la sanie, mândru e Rudolf dinaintea lor. Am pus tot ce aveam mai bun la picioarele meseriei noastre, anii de viaţă cât am învăţat, serile pe care nu le-am dat familiei, vacanţele pe care nu le luăm că n-are cine ne lua locul, ştii bine că şi anul acesta, pe când alţii stau şi se odihnesc, noi Piticii lucrăm zi şi noapte, şi de-ar fi doar o zi în an, dar e zi de zi, an de an, Moşule, şi cadoul nostru nu mai vine. Alţii vor zice bani, dar ştim, şi Tu şi noi, unde se negociază serviciu contra bani şi credem, umil, că nu facem parte din profesia aia. Nu cerem altceva decât ce e al nostru de drept: unelte, curăţenie, demnitate în muncă, un loc între oameni acolo unde ne e locul să fim. Nu sunt vorbe goale, goale sunt doar promisiunile de până acum, goale sunt galantarele şi farmaciile, goală e mintea care a semnat pentru lucruri care nu s-au cumpărat niciodată, plin e contul, gros e obrazul. Ah, şi până nu uitam. Un pic de sinceritate se poate, Moşule? Cât costă cadourile de fapt? Cât costă mantia de rubin? Cât costă sania? Cât costă postul de Pitic? Şi câţi Pitici ar fi bine să fim?
   Şi-un mic moft, la final. E posibil în anii care vin să ne zicem altfel şi noi, şi Tu? Să ne zicem nouă pe numele nostru adevărat, adică noi medici, iar tu guvern?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe