Newsflash
Dosar

Revoluția trăită în spital... la Floreasca

de Prof. dr. Mircea BEURAN - dec. 21 2019
Revoluția trăită în spital... la Floreasca

 În perioada evenimentelor din decembrie 1989, dr. Mircea Beuran era medic specialist chirurgie generală și asistent universitar. Iată ce povestește despre zilele revoluției.

Era 21 decembrie, în București, străzile erau pline de oameni și mașini militare care alergau dintr-o parte în alta. La Spitalul Floreasca rămăsese un grup mai mare decât de obicei de medici. Odată cu lăsarea serii, au început să se audă focuri de armă. La camera de gardă se constituise deja un punct forte pentru primirea răniților, accidentaților și chiar a celor fără suflare. Primii morți pe care eu i-am văzut au fost doi tineri despre care se spunea că au fost loviți de o mașină militară, undeva în zona Piața Universității.

Răniții ajunși la Floreasca erau accidentați prin cădere, lovire, respectiv împușcare, cu leziuni la torace, abdomen, membre, bazin. Inițial, lucrurile au păstrat o anumită cadență a disciplinei medicale, dar pe măsură ce numărul accidentaților și împușcaților a început să crească a fost nevoie să se constituie o echipă de triere care le făcea răniților un prim inventar cu privire la leziuni, starea biologică etc. Li se făceau radiografii, electrocardiograme, li se recolta sânge, urină, erau consultați multidisciplinar.

Odată cu lăsarea serii, începeau să fie aduși cei împușcați. Noi ofeream servicii chirurgicale împreună cu ortopezii, neurochirurgii, după caz. La un moment dat, nevoia de intervenții chirurgicale depășea capacitatea blocurilor operatorii – aveam trei blocuri a câte trei săli, ceea ce ne permitea să lucrăm în nouă săli simultan. Ne-au sărit în ajutor, pentru servicii de triere, prim ajutor etc. interniștii, studenții și rezidenții, dar și alți medici care, auzind ce se întâmplă la Floreasca, s-au oferit voluntar să ne ajute.

Veneau oameni cu plăgi mari de abdomen în care eviscerau intestine, cu sângerări masive care ne obligau la niște gesturi de hemostază, aerostază pentru zona pulmonară, extrageri de gloanțe. Noi aveam niște noțiuni generale despre plăgile de război, dar nu ne mai întâlniserăm cu genul acesta de plăgi.

Toate cazurile ajunse atunci în spital erau rezolvate, niciun medic nu a plecat acasă. Toate etajele au funcționat la capacitate maximă, iar spitalul a făcut față cu brio evenimentelor. Eu și mare parte dintre colegi am stat în spital zi și noapte, aproape o săptămână. Oricum, plecatul acasă era uneori o problemă, pentru că se construiseră mai peste tot baraje de așa-ziși voluntari, gărzi patriotice.

Cei considerați teroriști
erau legați cu cătușe de paturi

Afluxul mare de răniți nu prea ne lăsa loc de odihnă, dar atunci când acesta se ivea mai aruncam un ochi la televizor, unde se transmitea revoluția în direct. Erau foarte multe știri compromițătoare care dezorientau lumea. Se anunțau otrăviri ale apei, bombă la Institutul de Hematologie și multe altele. La un moment dat, chiar se spunea că teroriștii vor ataca spitalul, ceea ce nu s-a întâmplat. Noi ne-am văzut de treabă, am primit pacienții, i-am îngrijit, i-am operat, i-am externat. Chiar și cei care erau suspectați că ar fi teroriști au fost îngrijiți, gărzile patriotice neinterzicând asta. Peste actul medical nu a trecut nimeni. Nu știu câți răniți au ajuns la Floreasca în acele zile, dar pot estima că au fost de ordinul sutelor. Foarte mulți erau tineri.

Îmi amintesc că cei considerați teroriști erau legați cu cătușe de paturi. Am văzut la reanimare un pacient operat care avea cătușe la mâini și picioare pentru că se spunea că este terorist. La un moment dat, cei considerați teroriști erau luați din spital și duși într-un loc de care noi, medicii, nu știam nimic.

În ciuda valului foarte mare de solicitări din acea perioadă, spitalul nostru a avut la dispoziție necesarul de materiale sanitare. Fiind spital de primă linie, era pregătit pentru a da primul ajutor în caz de calamități, având ca reper amploarea cutremurului din 1977. Totul era gândit ca din oră în oră depozitul să acopere ceea ce se consuma în prima oră – paturi pliante, pături, perne, stative, tot ce era necesar pentru pacienți și medici.

Important: niciun chirurg nu a primit titlul de „Erou al Revoluției”! Noi rămânem credincioși jurământului lui Hipocrate.

Mircea Beuran este profesor universitar la UMF „Carol Davila” și șeful Secției Chirurgie III din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe