Recent, s-a încheiat al 15-lea Congres
mondial „Tobacco or Health“, desfăşurat în Singapore (cu o participare de peste
2.600 de activişti în acest domeniu din 124 de ţări) şi nu pot să nu aştern pe
hârtie reflecţii legate de o multitudine de probleme ridicate cu ocazia
acestei manifestări. În primul rând, m-a frapat prezenţa unor delegaţii formate
din numeroşi politiceni, VIP-uri guvernamentale, miniştri de finanţe şi ai sănătăţii
din ţări care au înregistrat progrese serioase, ca şi a directoarei generale
OMS, dna dr. Margaret Chan. Mă gândeam: pe când un astfel de interes sau o
astfel de prezenţă a reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii sau ai guvernului
la reuniuni unde să aibă ceva de spus legat de progresele în domeniu ale ţării
noastre?
Al
doilea element impresionant a fost frecvenţa mare a unor succese raportate de
diferite ţări pe parcursul ultimilor ani. Astfel, Turcia s-a distins şi a fost
remarcată de repetate ori pentru politicile de control al tutunului, în condiţiile
în care colaborarea dintre Societatea Turcă de Pneumologie, ONG-uri,
ministerele sănătăţii şi finanţelor a adus mult doritele spaţii sociale fără
fumat. Se pare că sintagma „fumezi ca un turc“ nu mai este de actualitate. Au
fost expuse în amănunt meandrele luptei de impunere a acestor spaţii într-o ţară
în care tabagismul era adânc înrădăcinat. Doar colaborarea a permis
contracararea eforturilor industriei tutunului de a impiedica introducerea
acestei legislaţii.
Australia
a fost altă ţară remarcată pentru progresele făcute în introducerea pachetului
generic, o premieră absolută în lumea celor care vor să prevină debutul acestei
dependenţe. Am aflat ce frâne a încercat să pună industria tutunului şi cum
procesul în curs a costat sume imense, în condiţiile în care, de o parte, era
determinarea unui guvern şi a unui parlament, iar de cealaltă parte, munca de
subsol a concernelor de ţigări care nu au precupeţit niciun efort pentru a împiedica
această premieră absolută.
Nu
au lipsit de la masa evidenţiaţilor nici Egiptul, pentru modul în care
ministrul de finanţe a reuşit să mărească taxele pe ţigări, o măsură cu mari beneficii
pentru ţară şi pentru colectarea de fonduri la stat şi remarcabilă prin
impactul pe reducerea prevalenţei tabagismului în rândul populaţiei (dacă se ţine
cont de faptul că, în general, o creştere de 10% a preţului aduce automat o
reducere cu 5% a prevalenţei fumătorilor) sau Uruguay, pentru modul în care a
acoperit, printr-un program complet, toate strategiile de control al fumatului
(inclusiv acoperirea pachetului de ţigări pe 80% din suprafaţă cu pictograme).
Aceşti
„premianţi“ remarcaţi în perioada care a trecut de la ultimul congres, din
Mumbai (2009) au primit o recunoaştere de la primarul New York-ului, dl M.
Bloomberg. Acesta a ţinut să precizeze la ceremonia de premiere că va continua
granturile şi că, în final, va investi 205 milioane de dolari în susţinerea
acestor activităţi antifumat.
O
surpriză plăcută în domeniu a fost chiar ţara organizatoare, care a venit cu un
model de succes în lupta de control al tabagismului. S-a acţionat pe o triadă câştigătoare:
educaţie (programe şcolare) – crearea unui ecosistem (prin spaţii exterioare – smoke free – cu ajutorul unor ONG-uri şi
al unor voluntari entuziaşti) – interferarea sistemului privat (mobilizarea
ariei business în spijinirea salariaţilor să înterupă această dependenţă).
Am
învăţat şi alte lucruri din lupta plină de surprize de contracarare a
industriei tutunului. Olanda a adus şi ea un exemplu de advocacy şi policy în
premieră, printr-un filmuleţ legat de colaborarea dovedită prin anchetă de o
asociaţie de luptă antifumat între şefa Ministerului Sănătaţii şi companiile de
tutun sau „lobiştii pro fumat“. Consecinţa a fost reculul Olandei în domeniul
legislaţiei. A fost un exemplu de infiltrare a oficialităţilor, a guvernanţilor
de concernele de ţigări şi nu pot să nu mă gândesc că această politică este
funcţională în toate ţările, inclusiv la noi, unde am auzit adesea voci ale
unor profesori sau doctori perorând în favoarea unei legi blânde de control al
tutunului, uitând că mulţi ani s-au confruntat cu o patologie generată de
tabac…
Am
avut ocazia să urmăresc în cadrul simpozioanelor majore: Contracararea
industriei tutunului în era FCTC; O vedere panoramică a controlului
tabagismului şi a industriei tutunului prin perspectiva publică, economică şi
politică; Drepturile omului prin prisma controlului tabagismului în practică;
„End game ideas“ – conduceri radicale, vizionare, periculoase?; Faţa în
schimbare a industriei tutunului şi influenţa ubicuitară a acesteia etc. Au
fost şi sesiuni de discuţii pe teme la fel de interesante, dintre care: Femeile
şi epidemia de tabagism; Programele de sănătate în ţări cu venituri mici şi
mijlocii; Costurile tabagismului pentru mediul înconjurător; Produsele aditive
din tutun – experienţa unor ţări şi opoziţia industriei; Costurile tutunului şi
controlul tabagismului etc.
Delegaţia
românească, alcătuită din cinci reprezentanţi, a avut o prestaţie pe măsură,
printr-o comunicare orală şi şapte postere.
În
aceste zile, au mai fost două evenimente cu impact la distanţă: interzicerea
totală a ţigărilor mentolate în Brazilia, iar taxarea, în Marea Britanie, a depăşit
cu 5% inflaţia din ţara respectivă.
Cele
mai vizibile progrese pe viitor vor fi cele legate de două articole FCTC, care
se referă la educaţie şi la sevrajul fumatului, definitivate după lungi discuţii.
Este dureros pentru mine ca român să constat,
după acest congres în care am văzut ţări cu progrese reale, că noi batem în
continuare pasul pe loc, dacă mă gândesc că: pictorialele la noi ocupă doar 48%
din suprafaţa pachetului de ţigări; legea are în continuare multe goluri, fiind
o copie veche a unei legi spaniole, care în ţara de baştină a fost demult
corectată; interesul este în continuare insuficient din partea politicienilor,
chiar şi într-un an electoral; discuţiile nu aduc nimic legat de taxare, nu se înţelege
avantajul major al colectării acestor taxe pentru sistemul de sănătate; lipseşte
colaborarea reală între Ministerul Sănătăţii şi ONG-uri etc. Sunt reflecţii pe
care nu pot să nu le reiterez, cu speranţa că, la următorul congres, în 2015,
la Abu Dhabi, vom avea şi noi ceva de spus, nu doar date epidemiologice.
