Newsflash

Nevăzătorii nevăzuţi de orbii care fac legi

de Victoria DONOS - oct. 11 2013
Nevăzătorii nevăzuţi de orbii care fac legi
   Din spatele paravanelor care compartimentează sala mare de masaj, străbat frânturile unor discuţii molcome. Cineva deschide uşa, salută şi întreabă dacă poate intra mai devreme. Ramona îi recunoaşte vocea pacientului, şi-l roagă să mai aştepte 10 minute până se eliberează unul din băieţi să verifice pe listă dacă cineva întârzie. După ce termină şedinţa, se îndreaptă spre colţul stâng al sălii, îşi spală cu meticulozitate mâinile, ia câteva prosoape de hârtie din dispencer, se şterge bine şi le pune în coş.
   Ramona este nevăzătoare. La fel ca ea, în cabinetul de masaj, mai sunt şase tineri. Fac masaj terapeutic în cadrul departamentului de balneofiziokinetoterapie din cadrul unei clinici private din Bucureşti. S-au cunoscut cu mulţi ani în urmă, la internatul Centrului şcolar „Regina Elisabeta“, iar astăzi sunt ca o familie. Deşi după bacalaureat drumurile lor s-au despărţit, în timp au ajuns să se caute unul pe altul ca să formeze astăzi o echipă.
   Fiecare este o lecţie de viaţă, iar poveştile lor sunt mult mai puternice decât diagnostice precum: atrofie de nerv ocular, degenerescenţă maculară, strabism, nistagmus sau miopie forte.
   În cabinetul de masaj se lucrează în două ture şi de fiecare dată au grijă ca într-una din ture să fie Ovidiu sau Dorin pentru că ei se descurcă cel mai bine cu registrele şi fişele pacienţilor.
   Ovidiu este cel mai vechi din echipă, are nouă ani de când este în clinică. Se zice că are o gură bogată pentru că-i oltean. Lui Ovidiu nu i-a plăcut de la început masajul şi a vrut să iasă din cercul colegilor săi de şcoală care se specializau în acest domeniu, aşa că, după finalizarea liceului, a dat admitere la administraţie publică în Sibiu şi Bucureşti şi la Universitatea Transilvania Braşov – Ingineria şi managementul calităţii. A fost admis la toate, însă a ales să meargă la Braşov. N-a rezistat din cauza faptului că trebuia să-şi petreacă foarte mult timp la microscop, iar ochii săi oboseau repede. După câteva luni s-a întors în Bucureşti, iar fosta sa dirigintă i-a recomandat să facă postliceala şi să se specializeze în balneofiziokinetoterapie şi recuperare.
   Deşi are atrofie de nerv optic şi nistagmus (mişcări involuntare sacadate ale ochilor) şi vede mai puţin de 50% din cât vede un om normal, Ovidiu are o memorie vizuală extraordinară. Îi place foarte mult să călătorească, are un simţ al orientării foarte bine dezvoltat şi-ţi poate spune peste ani cum să ajungi într-un anumit loc, colegii folosindu-l adesea pe post de hartă şi de ghid.
   Dorin a ajuns în clinică în urmă cu şase ani, la recomandarea unei doctoriţe. Îl remarcase când făcea practica în Spitalul Filantropia şi, când i-a propus să vină la clinică, n-a stat pe gânduri. Îi place masajul medical, să-şi vadă pacienţii puşi pe picioare şi sănătoşi. Dorin are o miopie medie, dar nu asta-i cauzează probleme, ci astigmatismul pe care l-a moştenit de la unul dintre bunici. Spune că nu întâmpină probleme din cauza bolii sale pentru că ştie cum să le preîntâmpine. Este pasionat de bucătărie şi-i place să experimenteze cele mai sofisticate reţete.
   Ramona este cea mai veselă şi mai bătăioasă din grup. Ea are însă cele mai mari probleme de vedere şi, atunci când vine şi pleacă de la serviciu, o ajută un însoţitor. Spune că-şi lasă la uşă toate grijile şi supărările, pentru că pacienţii săi au nevoie de ea senină şi detaşată. „Se mai întâmplă să am câte o zi în care sunt mai tăcută şi atunci pacienţii mă întreabă dacă am păţit ceva, pentru că s-au obişnuit cu glumele mele“.
   La fel ca ceilalţi colegi, Ramona şi-a făcut studiile la centrul şcolar pentru nevăzători, specializându-se în masaj terapeutic. A făcut practică la spitalele „Sf. Luca“ şi „Sfânta Maria“, a lucrat în mai multe saloane cosmetice şi într-un cabinet privat de recuperare, iar vara muncea la Aqua Magic.
   Nu-şi găsea locul în lumea saloanelor cosmetice, însă atunci când i s-a oferit ocazia să se alăture colegilor din clinică a ezitat, întrucât avea nevoie de însoţitor şi nu-i deloc simplu să găseşti o persoană dispusă să vină cu tine dimineaţa şi seara, chiar dacă o plăteşti. A reuşit să-şi găsească pe cineva, aşa că mai bine de doi ani Ramona face ceea ce-i place cu adevărat. „Pot să spun că fac asta din plăcere, o fac cu drag. Nu pentru bani şi pot zice că nu vin cu lehamite la serviciu sau la pacienţi. Atunci când faci cu drag lucrurile, ies bine“.
   Este o optimistă şi a învăţat să se descurce singură pentru că soţul ei este sportiv, iar în majoritatea timpului a fost plecat. „Mulţi mă întreabă cum poate un om cu deficienţe de vedere să facă curăţenie sau cum un om cu probleme mai grave, cum sunt ale mele, reuşeşte să facă mâncare. Nu mai spun că am fost întrebată dacă pot să mă spăl. Spre bucuria mea, mă descurc foarte bine şi mulţi dintre cei care-mi trec pragul mă întreabă dacă am femeie care-mi face curat. Da, femeia sunt eu. Luceşte. Eu fac curăţenie-lună: e fin aici? Scârţâie? Înseamnă că este curat“, spune Ramona.
   Mihai este în echipă din 2009. Povestea lui începe în aceeaşi şcoală, doar că Mihai s-a ambiţionat să urmeze alt drum faţă de ceilalţi colegi şi, după finalizarea postlicealei, a mers la Facultatea de drept. Pentru că şi-a dorit să lucreze în domeniu, iar mulţi angajatori îi cereau studii postuniversitare, Mihai a făcut şi masterul. Nici acesta nu l-a ajutat, pentru că, din momentul în care potenţialul angajator observa că are o problemă la ochi, începea să-i caute nod în papură. Cel mai des, îl întrebau dacă are permis de conducere.
   A reuşit totuşi să se angajeze la Primăria sectorului 1, unde se ocupa de interpretarea anumitor acte normative din Monitorul Oficial, la departamentul de Resurse Umane. Dar a simţit că nu-i ceea ce-şi doreşte să facă, aşa că s-a întors la Hotelul Hilton, ca maseur, după ce mai lucrase acolo câţiva ani. N-a statfoarte mult la Hilton pentru că, odată cu venirea crizei, personalul centrului a fost redus, aşa că Mihai, fiind ultimul venit, a fost primul care a trebuit să plece. A mai avut o ofertă în Franţa, care însă nu l-a convins, aşa că atunci când Ovidiu l-a sunat să-l întrebe dacă vrea să vină în echipă, a zis un „Da!“, hotărât. Acum spune că este foarte mulţumit de ceea ce face şi că n-ar fi avut aceeaşi satisfacţie dacă rămânea în domeniul juridic. „Am o mare bucurie când văd că, după 15 minute de masaj, pacientul se ridică şi este mai bine“.
   Monica a intrat foarte sigură în sală, atunci când se făcea schimbul de tură. După mişcările ei, n-am fi bănuit că Monica distinge cu greu formele şi persoanele.
   A început să aibă probleme când era în clasa a IV-a, motiv pentru care până în clasa a IX-a a urmat cursurile unei şcoli normale. A învăţat alfabetul Braille, dar pentru că nu are simţul tactil dezvoltat, îi amorţesc mâinile. N-o ajută niciun tip de lentilă sau lupă când vrea să citească, aşa că acum distinge cu greu caracterele mari. Are în fiecare zi acelaşi traseu, chiar dacă riscă să calce într-o groapă apărută peste noapte.
   Nu vede numărul autobuzelor, de aceea preferă să folosească metroul, cu care se descurcă foarte bine. „Mi s-a întâmplat să întreb ce număr de autobuz este şi să mă trezesc în altă parte a Bucureştiului, în mijlocul unei intersecţii. Noroc de câţiva poliţişti care m-au ajutat“, povesteşte Monica. I se mai întâmplă, atunci când merge, să se sperie de ceva şi să se oprească brusc, spre disperarea celor din spatele ei. Monica are un sistem propriu de orientare. Spre exemplu, dacă este la un semafor, aşteaptă să se adune mai multe persoane ca să se asigure că este verde, deşi i s-a întâmplat să dea greş metoda.
   Este mulţumită de ceea ce face şi că poate să se descurce singură. Îi este frică doar atunci când trebuie să semneze acte, pentru că nu poate avea încredere în oricine că i le citeşte corect. În pauzele dintre pacienţi, pe drum şi acasă ascultă audiobook-uri. Este o pasionată consumatoare de cărţi audio, iar acum termină un nou roman de Dumas.
   În România sunt între 80.000 şi 110.227 de persoane cu deficienţe de vedere1. La 30 iunie 2013, doar 2.872 aveau un loc de muncă. Pentru că după 1989 au fost închise toate întreprinderile în care mai puteau activa nevăzătorii, astăzi principala meserie la care mai au acces aceste persoane este masajul.
   Deşi statul român în galopul democratizării a încercat să-şi ajusteze legislaţia, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor un tratament nediscriminatoriu, garantându-le drepturile, mai sunt unele scăpări care au rămas necorectate de mai bine de zece ani.
    În România, există cel puţin trei legi care garantează dreptul la muncă al tuturor cetăţenilor. Legea fundamentală a statului, la art. 41 spune că „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit“, iar în art. 5 al Codului Muncii este subliniat faptul că „orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă“. La cele două se mai adaugă şi Ordonanţa nr. 137 din 31 august 2000, republicată în 2006, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
   În pofida bazei legislative care protejează oficial dreptul la muncă al persoanelor cu handicap, echipa care a elaborat în anul 2000 standardul ocupaţional pentru profesia de maseur, menţionează în descrierea profesiei faptul că persoanele nevăzătoare nu pot dobândi competenţele necesare pentru exercitarea acestei profesii2.
   În primăvara acestui an, Asociaţia Nevăzătorilor din România a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării reclamând Autoritatea Naţională pentru Calificări, autorul standardului discriminatoriu. CNCD-ul a reacţionat la 22 mai, constatând că „elaborarea unor astfel de standarde constituie un act de discriminare“ şi încalcă art. 2, alin. 1 coroborat cu art. 5 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a sancţionat Autoritatea Naţională pentru Calificări cu o amendă contravenţională în valoare de 4.000 de lei3.
   Deşi s-au dat sancţiuni în acest caz, standardul a rămas nemodificat, iar problema a rămas suspendată undeva între cei de la Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) şi Asociaţia Nevăzătorilor din România.
   Solicitată să se pronunţe în legătură cu această problemă, ANC a declarat prin Cristina Iliescu, specialist relaţii publice că „Autoritatea Naţională pentru Calificări a purtat o serie de discuţii cu Asociatia Nevăzătorilor din România în privinţa diversificării ocupaţiilor pentru care se vor putea organiza programe de formare profesională la care vor avea acces inclusiv persoanele nevăzătoare. Pentru aceasta, Asociaţia Nevăzătorilor şi-a asumat responsabilitatea de a revizui Standardul Ocupaţional şi de a transmite informaţiile corespunzatoare către ANC“.
   Chiar dacă povestea pare să se fi soluţionat, atâta timp cât încă nu există un standard ocupaţional adecvat, cele câteva sute de maseuri cu deficienţe de vedere, care sunt angajaţi încă în diverse instituţii, au de suferit. „Se pare că statul vrea să trimită acasă şi pe cei care au reuşit să-şi găsească un loc de muncă. După ce a investit în pregătirea lor, de ce să-i ţii acasă?“, se întreabă Cătălin Nicolaidi, profesor de istorie la Centrul şcolar „Regina Elisabeta“ din Bucureşti, unul dintre puţinele persoane cu deficienţe de vedere care au reuşit să lupte cu sistemul, să urmeze o facultate, masterat şi să finalizeze chiar un doctorat.
   „Locurile de muncă sunt o mare problemă pentru nevăzători. Lăsându-i să muncească îi ajuţi, şi aşa tu stat îţi primeşti nişte taxe de pe urma lor“, adaugă Cătălin Nicolaidi.
   Ovidiu, Dorin, Ramona, Crina, Mihai şi Monica fac masaj, iar miile de pacienţi pe care i-au pus pe picioare sunt dovada competenţei lor. Mai rămâne să le dovedească celor care scriu standarde. Oare de câţi ani să fie nevoie?

Notă autor:

1Conform datelor Asociaţiei Nevăzătorilor în România sunt 80.000 de persoane cu deficienţe de vedere, în timp ce Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prezenta la 30 iunie 2013, 110.227

2http://www.anc.edu.ro/uploads/so/v/Maseur.pdf

3http://www.cncd.org.ro/files/file/Comunicat%20de%20presa%20CNCD%2022%20mai%202013.pdf

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe