Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  PROIECTE  »  Documentar

Homeopatia – o problemă de sănătate publică?

Viața Medicală
Dr. Otilia REGUȘ-SESERMAN joi, 4 ianuarie 2018
„Medicina este o știință a incertitudinilor și o artă a probabilităților”, spunea William Osler, părintele medicinei moderne și unul dintre cei mai mari diagnosticieni din istorie. Plină de incertitudini și probabilități, medicina rămâne o știință, bazată pe dovezi obținute prin îndelungate cercetări și experimente științifice. Consecințele fatale ale erorilor medicale sunt cele care dau greutate meseriei de medic, unde nu sunt permise abordările greșite și teoriile empirice, ci doar decizii raționale, bazate pe dovezi.
În acest context, cum se face, totuși, că în prezent homeopatia este încă practicată de medici cu drept de practică, absolvenți ai facultăților de medicină?

 

 

Cui pe cui se scoate?

 

     Credința în homeopatie se bazează pe un singur experiment vechi de câteva secole, formulat și verificat de același om – Samuel Hahnemann, născut în 1755 la Meissen, Germania și licențiat în medicină la Erlangen în 1779. Ce a descoperit Hahnemann? După ce a început să ingereze zilnic cantități egale din arborele de Cinchona, ce conține chinina folosită în tratamentul malariei, Hahnemann și-a dat seama că are chiar simptomele bolii malarice (1).
     La 1807, Hahnemann a afirmat, după experimentarea simptomelor malariei în urma ingestiei de Cinchona, că un element care produce simptomele unei boli vindecă boala respectivă. Până când știința a demonstrat că arborele de Cinchona vindecă malaria datorită conținutului în chinină, a luat naștere homeopatia – practică tămăduitoare având la bază administrarea unor urme de substanțe care provoacă efecte similare bolii în care se administrează. Hahnemann a susținut că poate găsi remediile potrivite pentru orice afecțiune, pe principiul similarității, sau „cui pe cui se scoate”. El a invocat chiar succesul vaccinistului Edward Janner, care a descoperit în aceeași perioadă că inocularea virusului bovin Vaccinia previne îmbolnăvirea celor care vin în contact cu virusul variolic. Succesul lui Janner a continuat cu eradicarea bolii pentru care a descoperit vaccinul, astfel că aproape 200 de ani mai târziu variola era eradicată.
     Și Hahnemann a avut succes cu teoria sa, care l-a îmbogățit în urma extinderii homeopatiei, acesta trăindu-și ultima parte a vieții în avuție, la Paris (1, 2).

 

La ce diluție dispare ultima moleculă de substanță?

 

     De ce s-a răspândit atât de mult homeopatia lui Hahnemann? Teoria homeopatică a eliminat din start efectele negative ale substanțelor, prin diluarea lor până la dispariția ultimei molecule active. S-au eliminat astfel toate mecanismele farmacologice care ar putea avea un efect negativ asupra pacientului tratat homeopatic. Cum a reușit Hahnemann să elimine efectele negative ale unei substanțe? Eliminând substanța.
     Hahnemann a creat „scara centezimală C”, care presupune diluarea unei substanțe în rânduri repetate, la cel puțin o sutime din volumul inițial. De exemplu, o soluție 2C presupune o diluție a substanței inițiale cu un factor de 10-2, apoi încă o diluție 10-2 a soluției rezultate din prima diluție. O soluție 3C presupune o diluție 10-2 a soluției obținute din primul exemplu, rezultând o concentrație finală de 0,000001%. Diluțiile pot continua până la un factor de 10-60 (30C), ce reprezintă diluția uzuală în homeopatie (3), sau chiar 10-400 (200C) (4, 5).
     Totuși, la ce diluție homeopatică dispare ultima moleculă de substanță? Numărul de molecule dintr-o substanță este finit, iar concentrația scade exponențial cu fiecare diluție. În final, pentru a ingera o singură moleculă din substanța activă, devine necesară administrarea unui număr infinit de litri de soluție.
     Dacă se începe cu o soluție de concentrație 1 mol/l, diluția care reduce numărul de moli pe litru la mai puțin de unul este de 10-24. La o diluție de 10-24, concentrația substanței diluate este mai mică decât constanta lui Avogadro de 6,022 x 1023/mol, care exprimă numărul de particule (atomi sau molecule) conținute în cantitatea de substanță dată de un mol (unitate de măsură fundamentală a cantității de substanță). Cu alte cuvinte, la o diluție de 10-24 (12C în sistemul de diluție homeopatic), în soluție nu mai există nicio particulă din substanța inițială (6). Legea dozelor infinitezimale, principiu de bază în homeopatie, susține însă că o soluție este cu atât mai potentă cu cât este mai diluată (5, 7)
     Practica diluțiilor lui Hahnemann a continuat până în zilele noastre. În prezent, homeopatia este practicată în conformitate cu a șasea ediție a cărții lui Hahnemann, publicată în 1921. În cele mai multe cazuri, chiar această intensă utilizare a principiilor depășite de evoluția științei a făcut ca practica homeopată să devină prin ea însăși argumentul principal al homeopaților.
     Tratamentul homeopatic este individualizat pentru fiecare pacient, existând situații când doi sau mai mulți pacienți cu aceeași boală primesc tratamente diferite. Remediile homeopatice sunt derivate din plante, minerale sau animale: ceapă roșie, albine sfărâmate, arsenic, arnică, beladonă, iederă otrăvitoare, administrate sub forma granulelor de zahăr, gelurilor, dropsurilor, cremelor sau tabletelor (7).

 

Memoria apei și homeopatia

 

     Confruntați cu întrebările medicinei bazate pe dovezi, susținătorii moderni ai homeopatiei au găsit chiar argumente pentru a pune homeopatia pe lista științelor medicale, deși Hahnemann și-a delimitat clar practicile de medicină alopată, de la bun început.
     Noile direcții homeopatice invocă teoria lui Jacques Benveniste, un imunolog francez conform căruia moleculele de apă ar avea o anumită memorie care ar păstra informația substanței active cu care au intrat, la un moment dat, în contact. În lucrarea lui Benveniste, bazofilele au putut fi activate de soluții de imunoglobuline diluate până la dispariția ultimei biomolecule. Cercetarea a fost publicată în 1988 în revista Nature (8).
    Deși teoria sa implică faptul că ingestia apei de la robinet ne-ar putea otrăvi fără a fi necesară o cantitate prea mare, această implicație nu a fost analizată de Benveniste. Scopul inițial al cercetării sale a fost acela de a demonstra bazele științifice ale homeopatiei pentru a-și publica mai apoi rezultatele într-o revistă științifică influentă, de impact. A și reușit, prin experimentul cu bazofilele. Benveniste nu a oferit o explicație științifică pentru acest fenomen, care a fost denumit „memoria apei” (9). Cercetarea a ajuns în Nature, dar nu înainte ca John Maddox – redactorul șef al revistei – să ceară refacerea ulterioară a experimentului, sub supervizarea sa și să menționeze în editorialul intitulat „When to believe the unbelievable” („Când să credem incredibilul”) că teoria încalcă legile fizicii și chimiei și trebuie citită „lăsând deoparte raționamentul logic” (10).
     Apoi, experimentul a fost refăcut sub supravegherea lui Maddox, în condiții stricte și sub supraveghere video, pentru a nu fi sabotat de vreunul dintre participanți. Rezultatele nu au mai putut fi reproduse iar concluzia a fost că teoria memoriei apei este una fantezistă și nu are nicio bază științifică (11). La fel ca în cazul teoriei lui Hahnemann, a fost însă prea târziu pentru a înăbuși aplombul pe care l-a creat privind certificarea bazei științifice a homeopatiei.

 

Ambiguități

 

     În prezent, literatura abundă de studii clinice privind homeopatia, realizate atât de homeopați, cât și de oamenii de știință care vor să vadă dacă chiar există vreun efect încă neînțeles al homeopatiei. Studii multicentrice dublu orb controlate cu placebo care analizează eficacitatea tratamentului homeopatic în rinita alergică (12) sau diareea la copii (13) concluzionează că „nu există suficiente dovezi că homeopatia diferă de placebo”, respectiv că „tratamentul homeopatic poate fi util în diareea acută la copil”. Studiul despre diareea la copil este însă viciat, susțin alți autori (14), care arată că diferența dintre grupul de studiu și cel de control nu este suficient de mare pentru a susține eficacitatea homeopatiei, iar rezultatele bune se datorează hidratării intensive.
     De cele mai multe ori, concluziile studiilor sunt ambigue, lăsând loc interpretărilor. De exemplu, un studiu (15) realizat pe 256 de pacienți arată că adăugarea tratamentului homeopatic cu SilAtro-5-90 la tratamentul standard pentru amigdalită poate aduce beneficii terapeutice. Un alt studiu (16) ce analizează eficacitatea tratamentului homeopatic în 14 cazuri de vitiligo, realizat de Vithoulkas et al., concluzionează că homeopatia poate fi utilă în stadiile inițiale ale afecțiunii, dar sunt necesare studii mai mari pentru a afirma că este.

 

Doar placebo

 

     Una dintre cele mai mari cercetări despre eficiența tratamentelor homeopatice este o meta-analiză a studiilor clinice homeopatice publicată în Lancet de prof. dr. Matthias Egger, de la departamentul de medicină preventivă și socială al Universității Berna din Elveția (17). Egger a analizat în paralel studiile clinice homeopatice și cele de medicină convențională, estimând gradul de apariție a erorilor de studiu în ambele tipuri. În urma analizei literaturii din 19 baze de date internaționale, a identificat studiile homeopatice controlate cu placebo, cărora le-a alăturat studiile clinice de medicină convențională care analizau același diagnostic și expuneau rezultatele terapeutice similare. Erorile de studiu au fost analizate în diagrame de tip funnel și  modele de meta-regresie.
     În total, Egger a analizat 110 studii homeopatice și 110 studii de medicină convențională, cu o valoare mediană a participanților la studiu de 65 (variind de la 10 până la 1.573). Studiile de tip dublu orb și cu o randomizare adecvată au fost considerate superioare în privința metodologiei și au fost în număr de 21 în grupul studiilor homeopatice și nouă în grupul medicinei convenționale. Studiile mai mici și de calitate mai joasă au expus rezultate mai bune ale tratamentelor decât studiile mari și de calitate mai înaltă. Mici erori de metodologie au fost întâlnite atât în studiile homeopatice, cât și în cele de medicină convențională. Atunci când ele au fost luate în considerare în interpretarea studiilor, au arătat un efect slab al tratamentelor homeopatice și un efect puternic al celor convenționale. Egger a concluzionat astfel că efectele medicației homeopatice sunt doar placebo (17).
     Alte meta-analize (18, 19), invocate și de homeopați drept argument pentru apartenența homeopatiei la știință, au analizat 107 studii controlate, respectiv 185 și au concluzionat că studiile existente nu oferă suficiente date pentru a afirma că tratamentele homeopatice au avut efect asupra bolilor pentru care au fost administrate. Meta-analiza lui Kleijnen (18) arată că din 107 studii homeopatice controlate, doar 14 studii care au analizat un anumit tratament homeopatic și 58 de studii care au analizat tratamentul homeopatic după diagnostice convenționale asemănătoare au îndeplinit criteriile de metodologie corectă. Per total, din 105 studii cu rezultate interpretabile, 81 au indicat efecte pozitive ale tratamentului homeopatic și 24 au indicat lipsa unui efect. Rezultatele meta-analizei sunt însă viciate de erorile de metodologie și de publicare ale studiilor analizate, după cum susțin autorii, care concluzionează că ar putea susține eficacitatea tratamentelor homeopatice „doar dacă mecanismele lor de acțiunile ar fi mai plauzibile”.
     Nu doar oameni de știință cu o viziune critică asupra homeopatiei au analizat studiile existente în acest domeniu, ci și susținători ai practicii lui Hahnemann. Linde et al. (19) au analizat 185 de studii homeopatice dublu orb și/sau controlate cu placebo, din care 119 au îndeplinit criteriile de includere în meta-analiză și doar 89 au avut date suficiente. Rezultatele nu au indicat că efectele homeopatiei au fost doar placebo, dar nici în acest caz autorii nu au putut susține ideea că homeopatia este „eficientă în orice afecțiune”.

 

Aceeași boală, tratată diferit

 

     În urma meta-analizelor, au apărut critici care susțin că acestea au luat în considerare studii care analizează eficacitatea tratamentelor homeopatice specifice pentru o anumită boală. Homeopatia tratează întregul organism, nu o boală specifică, susține Vithoulkas (20), care spune că fiecare individ trebuie tratat diferit față de un altul cu aceeași boală, teorie pe cât de încântătoare pentru profani, pe atât de nepracticabilă în medicină. Vithoulkas spune că o mai bună înțelegere a principiilor homeopatiei ar putea forma baza pentru cercetarea homeopatică.
     Un articol (21) scris de promotori ai homeopatiei susține că rezultatele meta-analizei depind de alegerea studiilor incluse, iar cea a lui Egger nu ar fi concludentă, din cauza eterogenității mari dintre studiile analizate. Cu toate acestea, meta-analizele presupun analiza mai multor studii similare, aceasta fiind o condiție esențială pentru includere. În cazul în care studiile nu sunt similare și deci nu pot fi comparate, acestea pot fi analizate printr-un review sistematic (22). În plus, Egger și Shang au stabilit, la începerea analizei, criterii clare de includere a studiilor, lăsându-le deoparte pe cele viciate. Chiar dacă s-ar fi strecurat studii de homeopatie cu o metodologie îndoielnică, ele nu ar fi înclinat balanța în favoarea homeopatiei, explică David Gorski, chirurg oncolog la Institutul oncologic Barbara Ann Karmanos și profesor asociat la Wayne State University din Michigan SUA.
     Meta-analiza lui Egger și Shang nu este perfectă, dar demonstrează fără cusur că efectul homeopatiei nu este mai bun decât placebo (5). „Homeopatia mă amuză”, declară Gorski, înfocat susținător al medicinei bazate pe dovezi și luptător împotriva pseudoștiinței. Gorski analizează, în mediul online, cele mai complexe cercetări despre homeopatie, sumarizând rezultatele acestora pentru cititorii site-ului sciencebasedmedicine.org, care oferă o perspectivă critică asupra practicilor alternative.

 

Guvernul australian și sănătatea publică

 

     Până la un eventual consens al celor două tabere, consiliul de sănătate publică și cercetare medicală din guvernul australian a considerat că trebuie analizată în detaliu practica medicinei nebazate pe dovezi, aceasta reprezentând o problemă de sănătate publică. În raportul final (23), guvernul susține că își dorește ca fiecare cetățean australian să ia decizii informate cu privire la sănătatea sa și se consideră responsabil pentru sfătuirea populației în ceea ce privește cea mai bună opțiune de tratament.
     Astfel, guvernul australian a analizat recent, printr-o metodologie strictă și bine pusă la punct, datele cu privire la eficacitatea homeopatiei, făcând un bilanț al studiilor existente în acest sens. Meta-analiza, publicată în martie 2015, a analizat 57 de review-uri medicale conținând 176 de studii individuale și a concluzionat că tratamentul homeopatic nu are efect asupra organismului uman. Studiile analizate au fost dublu orb și s-au luat în considerare doar dacă analizau comparativ efectele tratamentului homeopatic și lipsa unui tratament în cazul anumitor boli. S-au eliminat factorii care pot favoriza una dintre cele două variante. Analiza a eliminat studiile care ar fi putut subestima sau supraestima rezultatele tratamentului homeopatic, iar tratamentele au fost considerate eficiente dacă au îmbunătățit starea de sănătate a pacienților, comparativ cu placebo și fără a fi așteptată o însănătoșire naturală.
     Sursa de informare a guvernului australian a fost, în primul rând, un studiu extensiv al studiilor prospective controlate. Apoi, au fost analizate și lucrările scrise cuprinzând dovezi privind eficacitatea homeopatiei, aduse atât de Societatea australiană de homeopatie, cât și de populație. În plus, au fost luate în considerare și rapoarte recente ale unor instituții europene, precum cel al Marii Britanii (24) și analiza review-urilor despre homeopatie realizată de guvernul elvețian în anul 2006 (25).
     Guvernul australian nu recomandă, ulterior acestor analize, tratamentele cu remedii homeopatice. De asemenea, conform raportului, înlocuirea tratamentelor medicale bazate pe dovezi cu cele homeopatice poate reprezenta o amenințare a sănătății populației, iar cei care urmează tratament medical bazat pe dovezi nu trebuie să îl întrerupă, substituindu-l cu homeopatia.

 

Medicina nereglementată

 

     Medicamentele homeopatice pot face mai mult rău decât bine nu doar prin prisma faptului că nu toate sunt reglementate și sunt greșit etichetate, ci și din cauza faptului că au în compoziție alcool (mai mult decât alte produse medicale cu alcool) și zahăr, care ar putea decompensa starea pacienților diabetici. Aceste remedii sunt reglementate în SUA de FDA, care nu evaluează însă eficacitatea lor sau nivelul de siguranță. În plus, FDA permite punerea pe piață a remediilor homeopatice fără a necesita aprobări, dacă acestea îndeplinesc anumite condiții, și anume conținutul (în doze homeopatice) de substanțe listate în farmacopeea homeopatică a Statelor Unite. În ceea ce privește licențierea în practicarea homeopatiei, aceasta este diferită pe teritoriul SUA de la stat la stat, putând fi practicată atât de medici, cât și de specialiști nelicențiați în medicină, cum ar fi asistenții medicali sau fizioterapeuții.
     Deseori, sub denumirea de tratamente homeopate, în farmacii, sunt vândute produse care conțin realmente o substanță activă – nefiind deci homeopatice. Aceste produse sunt periculoase, netestate și de multe ori nereglementate și pot face mai mult rău decât bine consumatorilor. Un exemplu este Zicam, un gel nazal clasificat ca homeopatic recomandat în răceală și gripă, care a fost retras de pe piață de FDA în iunie 2009 în urma primirii a 130 de raportări de anosmie apărută după utilizarea. Raportul FDA a menționat și că firma producătoare a primit mai mult de 1.000 de plângeri în legătură cu acest efect advers, dar nu a anunțat niciodată agenția (26).
     În Marea Britanie, reglementările în privința homeopatiei sunt similare cu cele din Statele Unite, dar autoritățile britanice au insistat mai mult asupra etichetării și informării consumatorilor că eficiența acestor medicamente este limitată la ameliorarea simptomelor și a afecțiunilor minore, care nu necesită intervenția unui medic. Cu toate acestea, parlamentul Marii Britanii a concluzionat că singurul efect al medicamentelor homeopatice este cel placebo (24). Principiul homeopatic al similarității nu este o explicație credibilă pentru a demonstra că aceste tratamente au un mod de acțiune, se menționează în raport. Nici memoria apei nu reprezintă o dovadă pentru instituția britanică. Parlamentul cere guvernului britanic o poziție directă în legătură cu prescrierea tratamentelor placebo, categorie în care sunt incluse și tratamentele homeopatice.
     Elvețienii sunt diplomați și atunci când trebuie să fie oficial de acord cu practici mai mult sau mai puțin întemeiate. Guvernul elvețian a stabilit, în 2012, că tratamentele homeopatice vor fi compensate de asigurările de sănătate, dar doar până în 2017, perioadă în care se vor reanaliza, retrospectiv și de data aceasta mult mai detaliat, efectele acestor tratamente. Ministrul de interne elvețian a explicat totuși că „este imposibil a se găsi dovezi care demonstrează vreun efect al acestor tratamente” (25). Anul 2017 nu a schimbat nimic însă, medicamentele homeopatice putând fi prescrise și compensate în continuare de casele de asigurări de sănătate elvețiene.

 

Teorii nedemonstrabile

 

     Cât de mult ne-au costat graba lui Maddox de a publica articolul lui Benveniste și inerția exercitării pe scară largă a unei practici oculte? Atât de mult încât, în prezent, mulți oameni refuză tratamente medicale bazate pe dovezi în favoarea homeopatiei, periclitându-și sănătatea în baza unor teorii nedemonstrabile și spre bucuria companiilor care produc medicamente homeopatice.
     Pentru că se bazează pe aceste tratamente, mulți pacienți ajung să apeleze la sistemele de sănătate în stadii avansate ale bolilor lor, care presupun costuri mult mai mari pentru a fi tratate și investigate. Stabilirea unor reglementări clare în privința practicării homeopatiei este, deci, atât în folosul pacientului de rând, cât și în cel al sistemelor medicale. Țările care încă nu reglementează aceste practici trebuie să analizeze cu atenție toate datele referitoare la eficacitatea și costurile homeopatiei și să ia, împreună cu oamenii de știință, o decizie rațională pentru populația care depinde de cunoașterea profesioniștilor din domeniul științific și medical.

 
Bibliografie

1. Loudon I. A brief history of homeopathy. J R Soc Med. 2006 Dec;99(12):607-10

2. Jonas WB et al. A critical overview of homeopathy. Ann Intern Med. 2003 Mar 4;138(5):393-9

3. McCabe V. Household Homeopathy: a safe and effective approach to wellness for the whole family. Basic Health Publications, 2004

4. Chikramane PS et al. Extreme homeopathic dilutions retain starting materials: A nanoparticulate perspective. Homeopathy. 2010 Oct;99(4):231-42

5. Gorski D. Fun with homeopaths and meta-analyses of homeopathy trials. Science Based Medicine. 2008 Oct 13

6. de Bievre P, Peiser HS. Atomic weight: the name, its history, definition, and units. Pure and Appl Chem. 1994;64(10):1535-43

7. NCCIH Pub no. D439. Homeopathy. 2015 Apr

8. Davenas E et al. Human basophil degranulation triggered by very dilute antiserum against IgE. Nature. 1988 Jun 30;333(6176):816-8

9. Ball P. Memory of water biologist dies after heart surgery. Nature. 2004 Oct 14;431(7010):729

10. Maddox J. When to believe the unbelievable. Nature. 1988 Jun 30;333(6176):787

11. Maddox J et al. High-dilution experiments a delusion. Nature. 1988 Jul 28;334(6180):287-91

12. Taylor MA et al. Randomised controlled trial of homoeopathy versus placebo in perennial allergic rhinitis with overview of four trial series. BMJ. 2000 Aug 19-26;321(7259):471-6

13. Jacobs J et al. Treatment of acute childhood diarrhea with homeopathic medicine: a randomized clinical trial in Nicaragua. Pediatrics. 1994 May;93(5):719-25

14. Sampson W, London W. Analysis of homeopathic treatment of childhood diarrhea. Pediatrics. 1995 Nov;96(5 Pt 1):961-4

15. Palm J et al. Effectiveness of an add-on treatment with the homeopathic medication SilAtro-5-90 in recurrent tonsillitis: An international, pragmatic, randomized, controlled clinical trial. Complement Ther Clin Pract. 2017 Aug;28:181-91

16. Mahesh S et al. Homeopathic Treatment of Vitiligo: A Report of Fourteen Cases. Am J Case Rep. 2017 Dec 2;18:1276-83

17. Shang A et al. Are the clinical effects of homoeopathy placebo effects? Comparative study of placebo-controlled trials of homoeopathy and allopathy. Lancet. 2005 Aug 27-Sep 2;366(9487):726-32

18. Kleijnen J et al. Clinical trials of homoeopathy. BMJ. 1991 Feb 9;302(6772):316-23

19. Linde K et al. Are the clinical effects of homeopathy placebo effects? A meta-analysis of placebo-controlled trials. Lancet. 1997 Sep 20;350(9081):834-43

20. Vithoulkas G. Serious mistakes in meta-analysis of homeopathic research. J Med Life. 2017 Jan-Mar;10(1):47-9

21. Lüdtke R, Rutten AL. The conclusions on the effectiveness of homeopathy highly depend on the set of analyzed trials. J Clin Epidemiol. 2008 Dec;61(12):1197-204

22. Atwood K. Homeopathy and evidence-based medicine: back to the future. Part V. Science Based Medicine. 2008 Feb 8

23. National Health and Medical Research Council, Australian Government. Homeopathy review

24. House of Commons Science and Technology Committee - Fourth Report Evidence Check 2: Homeopathy. 2010 Feb 22

25. Shaw DM. The Swiss report on homeopathy: a case study of research misconduct. Swiss Med Wkly. 2012 May 31;142:w13594

26. Kuehn BM. Zicam Update. JAMA. 2010;303(16):1587

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC