A venit anul şase, mai sunt şase luni până la examen şi încă nu eşti hotărât ce alegi ca specializare? E ok, nu dispera! Probabil eşti înconjurat de colegi care ştiu din anul întâi ce vor să facă mai departe şi tu habar nu ai încă. Nu eşti singurul. Au fost şi vor mai fi studenţi în situaţia ta. Părerile colegilor se mai schimbă până în ziua cea mare, din diverse motive: fie nu au luat punctajul pentru ce îşi doresc, fie nu vor să zică ce vor cu adevărat de frică să nu le ia altul locul, fie habar nu au ce vor şi spun primul lucru care le trece prin minte. Când cei din jur, prietenii şi familia, te văd pierdut în multitudinea de alegeri, vor încerca să te sfătuiască. Dacă nu sunt din domeniu, criteriile lor se bazează pe experienţa personală: „fă-te cardiolog, să am şi eu la cine să mă duc“ sau „fă-te chirurg, nu vezi câţi bani câştigă?“ sau „vrei să te faci X? Păi, ce face medicul ăsta? Nu am auzit de aşa ceva. Nu mai bine te faci tu Y?“. Mulţi am trecut prin această experienţă grea. Alege ce îţi place, nu ce îţi spune familia, prietenul sau amicii. Asta vei face toată viaţa şi, cel mai important, o vei face tu, nu ei. Nu se trezesc ei în fiecare dimineaţă să meargă la spital în locul tău. Dacă se supără pe tine, nu te speria, o să le treacă.
Pentru început, ar fi bine să te gândeşti ce nu vrei să faci. Aşa mai restrângi aria de interes. Foloseşte timpul petrecut pe Facebook constructiv, intră pe grupurile de rezidenţi şi întreabă fără frică. Mai indicat prin mesaje private. Aşa nu rişti să fii zăpăcit de cele o sută de păreri contradictorii sau de certurile inevitabil iscate. Frustrările sunt multe şi abia aşteaptă să se reverse undeva. Vei găsi un coleg binevoitor să îţi răspundă la întrebări.
Dacă nu eşti satisfăcut de răspunsuri, întreabă pe altcineva. Interesează-te din timp ce presupune munca în specializarea pe care o doreşti: câte gărzi trebuie să faci pe lună, ce ţi se cere să cunoşti în primul an, câte ore vei sta la spital, la ce oră începe programul, câţi pacienţi vei avea pe zi, ce responsabilităţi vei avea, cum este colectivul, ce oportunităţi ai pe viitor, cum e şeful de secţie (draconic, exigent, dezinteresat, relaxat). Dacă ai şi alte pasiuni în afară de medicină şi doreşti să le practici, sau dacă plănuieşti să îţi întemeiezi o familie, acestea sunt lucruri pe care e bine să le ştii când faci alegerea specialităţii.
Dacă îţi place medicina din ramura respectivă, dar programul este infernal şi nu eşti dispus să îţi petreci următorii ani de rezidenţiat în spital, fără să mai ai timp pentru tine, rişti să constaţi, după câteva luni de serviciu, că nu îţi mai place şi că vrei altceva. Munca şi cariera merg bine dacă şi pe plan personal lucrurile merg bine şi eşti mulţumit de viaţa ta, în tot ansamblul ei. Nu trebuie să îţi fie ruşine că nu vrei să te muţi la spital. Trebuie să fii fericit cu ce îţi alegi, să te trezeşti dimineaţa şi să îţi placă să te duci la muncă. Cele mai bune decizii se iau după ce te-ai informat cât mai bine. Aşa nu rişti să fii luat prin surprindere chiar din primele zile de rezidenţiat.
Uneori, chiar şi după ce ai cântărit bine informaţiile, tot nu eşti decis. Nu-i nimic, anul şase nu s-a terminat, mai sunt stagii despre care probabil nu ştii mare lucru sau care vor fi altfel decât te aştepţi. Poţi şi e normal să ai îndoieli până în ziua repartiţiei. Îţi vor trece des prin minte întrebări ca: „Oare mi se potriveşte?“, „Oare mă voi descurca să fac asta?“, „Oare fac alegerea bună?“, „Dacă nu o să îmi mai placă?“. Nu e o nenorocire să îţi schimbi specializarea în timpul rezidenţiatului. E mult mai bine să spui stop când simţi că nu ţi se potriveşte ceea ce faci decât să perseverezi din orgoliu/ruşine. Specializarea e un mod de viaţă, ruşinea e un sentiment pasager, peste doi ani nu îţi vei mai aminti de ea.
Ajungem şi la inevitabila temă: cât de mare/mic e salariul. Cred că nu e nevoie să îţi zic că nu trebuie să fie criteriul numărul 1, dar e un factor important. Poate familia nu mai are cum să te susţină financiar alţi câţiva ani, este bine să discuţi acest lucru cu ai tăi. E bine să ştii dacă poţi conta pe sprijinul lor. Nu mai eşti copil, eşti un adult care va trebui să plătească facturi sau să întreţină o familie. E important să ştii de câţi bani dispui la sfârşit de lună. Stai în cămin sau cu chirie? Faci un credit pentru casă? Întrebările acestea fac parte din viaţă, cu toţii ni le-am pus la un moment dat.
Acestea fiind zise, îţi urez spor la învăţat şi curaj să îţi întrebi colegii mai mari.
