În
domeniul medical, dar nu numai aici, învăţatul nu se opreşte niciodată. Fie că
stăm acasă, înconjuraţi de cărţi, fie la spital, la patul bolnavului sau prin
amfiteatre prăfuite, mereu învăţăm. În ultimul timp, mediul online ne oferă
multiple surse de informare în medicină: filmuleţe pe Youtube (unde putem revedea la infinit manevre medicale), jurnale
medicale, site-uri academice. Cele mai prestigioase universităţi ale lumii au
început să dezvolte platforme educaţionale online, accesibile gratuit, în
diverse domenii, inclusiv medicina. Unul dintre aceste proiecte este Coursera, unde 108 universităţi din toată
lumea – SUA (Johns Hopkins, Duke, Yale), Europa, Australia, Canada şi Israel –
organizează cursuri online pentru noi, cei de acasă. Foarte comod, de altfel:
la birou, pe canapea sau în pat, cu laptopul în braţe, mai adunăm cunoştinţe,
iar la finalul cursului, după un mic examen (nici aici nu scăpăm), putem primi
un certificat autentificat de universitatea care oferă cursul. Acest certificat
este contra cost şi nu este disponibil pentru toate cursurile (se menţionează
la vedere acest aspect). Nu e obligatoriu însă. Pentru a-l obţine, trebuie să
ne înscriem într-un sistem numit signature
track, care garantează autenticitatea certificatului şi faptul că am dat
respectivul examen (garantează identitatea). Cum? În procesul de înregistrare,
se înregistrează un tipar de tastare (nu ia nimeni amprenta digitală, fiţi liniştiţi).
Aparent, fiecare individ are un mod unic de a butona la calculator. Pe urmă,
mai trebuie o poză şi o copie a actului de identitate, care vor fi folosite
pentru a vă confirma identitatea în timpul testelor. Testele se vor da cu webcam-ul deschis, dacă optăm pentru un
certificat de absolvire a cursului.
La secţiunea Courses găsim un amalgam de cursuri din
toate domeniile. În partea stângă, putem selecta domeniul şi limba în care
dorim să urmăm cursul. Sunt 546 de cursuri în total, din domeniile: chimie,
fizică, drept, medicină, matematica, biologie, artă, finanţe, tot ce vă puteţi
dori. Nici din punct de vedere lingvistic, administratorii platformei nu sunt
zgârciţi. Sunt cursuri în engleză, franceză, italiană, spaniolă, portugheză,
dar şi chineză, japoneză, turcă, rusă şi alte câteva. Organizarea este serioasă,
adică la fiecare curs găsim programa (pe săptămâni!), durata cursului, numărul
de ore pe săptămână pe care trebuie să îl acordăm cursului, tot ce dorim să aflăm
este scris – nu de alta, dar să ştim la ce ne aşteptăm înainte de a lua vreo
decizie. De asemenea, poze cu profesorii care vor ţine cursul. Toţi zâmbăreţi.
Dacă nici aşa nu m-au convins, există şi un filmuleţ introductiv, unde
profesorii vorbesc despre ei, despre activitatea lor academică şi despre ce aflăm
la curs. În timpul programului educativ, primim e-mailuri prin care suntem anunţaţi
când avem vreun test sau când expiră termenul limită pentru vreo lucrare.
Temele
sunt diverse, unele chiar excentrice. Spre exemplu, există un curs despre Buddhist meditation and the modern world.
La polul opus, găsim cursuri despre statistică. Dacă studiile clinice sunt o
nebuloasă, Universitatea din San Francisco ne sare în ajutor cu un curs despre
înţelegerea studiilor clinice atunci când citim sau chiar facem unul (foarte
bun pentru cei care fac studiu clinic pentru examenul de licenţă). Johns
Hopkins oferă un curs similar, dar ceva mai profesionist, pentru avansaţi.
Există un curs despre pregătirea în caz de dezastre şi un curs despre toxicologie
şi intoxicaţii de toate felurile, cursuri de sănătate publică, managementul
durerii cronice şi multe altele.
Platforma Coursera are şi aplicaţie de mobil,
pentru android şi pentru iOS. Aplicaţia nu ocupă mult spaţiu pe telefon şi este
uşor de folosit. Se pot urmări cursurile în format video, se poate citi
bibliografia şi chiar se poate răspunde la teste.
Vă
invit să aruncaţi o privire pe www.coursera.org,
poate găsiţi ceva interesant şi util.