Oportunităţile de dezvoltare, efortul şi talentul fac parte din ecuaţia reuşitei în activitatea medicală. Ca în orice profesie, există profesionişti de top şi specialişti rămaşi undeva blocaţi pe linia evoluţiei profesionale.

   Tipologia medicilor zilelor noastre poate fi definită, având în vedere mai multe criterii ale vieţii profesionale:

   1. După nivelul expertizei: medici cu expertiză de top, medici cu alte niveluri de expertiză, unii cu calităţi încă neactualizate, alţii neştiutori ai calităţilor pe care ar trebui să le aibă. Există şi varianta de mijloc. Însă, în medicină, jumătăţile de măsură nu prea merg;

   2. După realizări: există medici care au contribuţii în medicină, dintre care unii le prezintă, alţii nu. Cunoaştem medici chirurgi cu cazuistică impresionantă şi rezultate deosebite, care, însă, nu şi-au prezentat rezultatele la evenimente ştiinţifice internaţionale. Un neurochirurg din Japonia a solicitat celor de la Guinness Book să evalueze recordul de a fi operat 25.000 cazuri de anevrism. Experţii au făcut anchete la domiciliul pacienţilor şi, numai după ce s-au asigurat că întreaga cazuistică exista, au încadrat performanţa în Cartea Recordurilor. Este un exemplu de afirmare dincolo de graniţele medicinii;

   3. După talent: există medici cu talent, medici care compensează, prin efort, lipsa unui talent deosebit şi medici în curs de descoperire a propriului talent;

   4. După localizarea postului: există medici din centre de referinţă şi medici din alte centre, ambele categorii având în comun probabilitatea de a fi motivat pentru a funcţiona la nivel maxim. De aici, apar alte subcategorii: medicii din marile centre care vor şi cei care nu vor să funcţioneze la cote maxime şi medicii din alte centre care, la fel, vor sau nu vor să funcţioneze la capacitate maximă. Desigur, se pune şi problema putinţei, însă primul pas este să vrei;

   5. După istoricul personal al formării profesionale, există medici care au avut un maestru şi medici fără maestru. Ultima categorie nu sunt ronini, ci medici care ar putea să îşi caute un maestru indiferent de momentul carierei lor. Poţi găsi maestrul în alte părţi dacă în proximitate acesta nu ţi-a apărut în cale. Oricum, un medic trebuie să îşi găsească maestrul. Fără acest criteriu, riscă să fie un marginal, un ronin al medicinii, cu rezultate pe măsură;

   6. După experienţa în străinătate, există medici recunoscuţi, cu experienţă foarte bogată, care au participat la stagii de pregătire, care colaborează constant cu clinici sau colegi din alte ţări, medici cu experienţă medie şi medici fără prea multă experienţă şi colaborare cu exteriorul. A fi rupt de exterior este un mare handicap profesional. Nu poţi fi propriul inventator, nu poţi redescoperi roata. A fi rupt de evenimentele şi evoluţiile medicinii înseamnă malpraxis, însemnă că medicul se crede un vraci care urmează să spună pacientului „sper că veţi trăi”.

   A participa la simpozioane, conferinţe, congrese constituie o condiţie a validării profesionale. Pentru unii, această participare reprezintă o oportunitate deosebită, pentru alţii un „rău necesar“ sau un fapt prea puţin relevant. Unii se duc la evenimente pentru a-şi prezenta contribuţiile şi pentru a observa dacă există idei care le pot completa măiestria, alţii vin pentru a afla noutăţi, a stabili noi relaţii. Alţii, în număr mai mic, vin în special pentru a lua credite.

   Participarea la evenimente ştiinţifice constituie o activitate vitală pentru evoluţia profesională. Desigur, avem în vedere posibilităţile şi limitele în această participare.

   Începem cu dezavantajele participării:

   – eforturi financiare: taxă de înscriere, transport cu avionul;

   – efortul fizic: pleci la mare distanţă, călătoreşti, te rupi de programul zilnic, călătoria poate dura multe ore;

   – efort intelectual: redactarea unei lucrări, pregătirea discursului;

   – efort psihic: participarea la evenimente presupune chiar o anumită doză de stres (formalităţile de înscriere, încadrarea în termene, rezervare hotel şi bilet de transport, posibilitatea unor surprize precum pierderea bagajului, îmbolnăvirea sau altele);

   – efort fiziologic: confortul sau disconfortul în timpul călătoriei şi şederii, vremea, fusul orar, alimentaţia (unii nu tolerează alte bucătării);

   Avantajele participării sunt mai importante:

   – conectarea la cele mai noi progrese în domeniu;

   – primirea unui feedback realist privind propriul nivel profesional;

   – intrarea în contact cu autori recunoscuţi şi medici cu un nivel foarte înalt de expertiză;

   – crearea unor relaţii care pot contribui la progresul profesional personal (oportunităţi de pregătire, publicare, schimb de experienţă);

   – vizitarea unor locuri noi.

   Chiar dacă participarea la evenimente ştiinţifice presupune eforturi, medicii trebuie să găsească resorturile şi resursele pentru a participa.

   Iată zece sfaturi pentru participarea la evenimente ştiinţifice internaţionale:

   1. Interesează-te care sunt evenimentele cele mai importante pentru specialitatea ta;

   2. Citeşte tematicile evenimentelor trecute sau conexe pentru a şti care este tendinţa;

   3. Pregăteşte din timp resursele pentru a putea participa măcar o dată pe an;

   4. Înainte de înscriere, compune un plan de activitate pentru acele zile (la ce sesiuni mergi, ce locuri vei vizita etc.). Nu poţi să improvizezi în timpul scurt avut la dispoziţie;

   5. Pregăteşte vizita din timp. Trebuie să ajungi cu o zi mai devreme, iar lucrarea trebuie deja finalizată şi expunerea repetată cu o seară înainte de prezentare, pentru a face o bună impresie. Încearcă tehnologia pentru a nu avea surprize în sala în care vei susţine prelegerea. În prezentare este recomandat să introduci un slide cu imagini de localizare şi un slide cu imaginea instituţiei pe care o reprezinţi şi care te recomandă;

   6. Pregăteşte-te să creezi o impresie bună pentru a stabili contacte: ia cu tine şi ţinute de zi cu zi, dar şi o ţinută de gală; nu critica ţara sau colegii, nu discuta despre shopping;

   7. Pregăteşte câteva idei importante pentru a le discuta cu participanţii în pauze: preocupările şi rezultatele tale, direcţii pe care vrei să avansezi şi ai nevoie de colaboratori, dar nu vorbi prea mult;

   8. Participă la cât mai multe activităţi, gândeşte-te cum poţi aborda anumite subiecte sau idei, adună cu atenţie informaţiile culese şi organizează-le pentru a înţelege cum a contribuit această participare la ridicarea ta pe o nouă treaptă a evoluţiei profesionale. Nu lipsi la sesiuni, nu transforma participarea într-o ocazie de vacanţă;

   9. După ce revii în ţară, contactează-i într-un timp rezonabil pe cei cu care ai stabilit perspective de colaborare, împărtăşeşte colegilor tăi informaţiile pe care le-ai cules, organizează o întâlnire sau mai multe, furnizează materiale sau informaţii, redactează o prezentare a evenimentului pentru o publicaţie autohtonă, prezintă şefului tău câteva materiale informative ca şi cum ai da un raport;

  10. Dacă eşti invitat al evenimentului ştiinţific, trebuie să ai atitudinea unei personalităţi, să ai un plus de energie, să ţi se simtă prezenţa, să fii deschis, luminos, receptiv, antrenant, memorabil.

   Aşadar, dragi colegi de breaslă, vă invităm să vă întâlniţi cu perspectivele dvs. de dezvoltare profesională la evenimentele ştiinţifice internaţionale.